Principiile artei teoretice
© Gabriel Baldovin 2008
1. Precizari
Am incercat sa fiu cat mai scurt si cat mai concis in acest textulet tocmai pentru a nu abuza de atentia si limita de percepere a cititorului aflat in fata monitorului. De asemenea am incercat sa fac cat mai putine referiri la textele de psihologie scrise de mine anterior desi de multe ori s-ar fi impus si ar fi ajutat la o mai buna argumentare. Totusi nu am facut prea multe referinte de acest gen iar acolo unde a fost neaparat nevoie am inclus niste linkuri catre alte texte. Asa ca in situatia in care textul devine prea obscur si apare un cuvant sau doua colorate in albastru asta e un semn ca cu ajutorul unui click pe ele se poate intra in alte texte care pot lamuri prolema. Din pacate referirile de acest gen vizeaza texte mult mai complicate asa ca e posibil ca lucrurile sa nu se clarifice in urmatoarea secunda. Din fericire ignorarea problemelor de psihologie linkate de mine in acest text nu afecteaza intelegerea generala a ideilor de baza din el asa ca oricare ar fi optiunea in fata unor astfel de linkuri oricine le poate intelege foarte usor.
2. Psihologia perceptiei si estetica
Orice perceptie pe care noi o avem se datoreaza nu numai obiectului pe care il percepem ci si experientei trecute asupra claselor de obiecte in care acesta se incadreaza. O astfel de experienta este apoi proiectata cognitiv in obiectul extern iar acesta este perceput final abia dupa ce acest proces cognitiv retroactiv. Fondul psihic intra si el in acest proces. O constitutie psihopatologica speciala face ca rol obiectului extern sa se diminueze iar continuturile interioare proiectate sa aiba rol decisiv in receptia finala a obiectului. De exemplu un fond psihopatologic nevrotic va percepe copacii dintr-un parc intunecat ca pe niste aratarii sa niste criminali gata de atac. Numai experimentarea directa a obiectului (in cazul de fata pomii) prin iluminare sau altceva poate conduce la linistirea partiala si provizorie a anxietati initiale deoarece datele despre obiect sunt mai importante calitativ decat continuturile fobice proiectate in acesta. Pentru un schizofrenic al carui aparat cognitiv este profund destructurat informatiile superioare calitativ despre obiect sunt aproape inutile; el nu doar ca i-ar vedea ca pe niste agresori pe acei copaci dar i-ar si auzi cum il persecuta fie zi fie noapte indiferent de calitatea informatiilor obtinute de simturi.
Iata in ce mod experientele trecute sunt decisive pentru perceptia obiectelor prezente. In acelasi fel noi vom vedea in „Domnisoarele din Avignon” toate etapele anterioare si posterioare ale lui Picasso. Vom vedea acolo „Guernica”, „Artistul si modelul lui”, „Portretul Dorei Maar” , minotaurii sai si toate astfel de lucrari.
3. Arta ca nucleu informational
Opera de arta are 2 tipuri de informatie. Unul este „ continutul manifest ” care se restrange efectiv la tipul de informatie observabil direct in cadrul sau, iar altul este „ continutul latent ” care il proiecteaza in principal mintea spectatorului in obiect, fara ca acest gen de informatii sa fie direct prezent in expresia sa. Aceasta distinctie este una celebra si a fost initiata de Freud pentru intelegerea visului. Continutul manifest al visului este pur si simplu visul asa cum ni-l amintim de dimineata in timp ce continutul latent este scos la iveala ulterior, treptat prin munca migaloasa de analiza. Dar asta nu inseamna ca el apare efectiv in momentul in care analistul face munca de analizare ci doar ca el este nedezvaluit, latent. In aceeasi maniera continutul latent al operei de arta exista si el mai mult sau mai putin dezvaluit si descifrat. La fel ca si in cazul visului si continutul latent al operei de arta are o (ceea ce psihanaliza numeste) „supradeterminare” adica poseda un sens diferit de cel descoperit initial sau accepta de artist. Dar oricum sensurile pe care opera de arta le trezeste pot fi multiple si diferite de la individ la individ asa ca numarul de interpretari date poate fi nelimitat si autorizat de autonomia fenomenologica a raportarii personale la obiect.
Legatura intre arta si vis este una foarte stransa. Suprarealistii isi descriau in operele lor pur si simplu visele iar descrierea si explicarea propriilor vise s-a facut nu doar in mai multe curente artistice ci si chiar in intreaga cultura. Religia a fost decisiv formata in urma analizarii de tip magicist a viselor.
Importanta unei astfel de se va observa spre sfarsitul acestui text atunci cand vom face diferentierea intre arta traditional-intuitiva si cea teoretica.
acest articol poate fi comentat aici
4. Arta traditionala ca exercitiu psihoterapeutic
Marea problema a omului civilizat este tocmai discrepanta intre stilul de viata contemporan si cel primitiv regasit in comportamentul si ideatia infantila dar si in straturile cele mai profunde ale memoriei. O data cu maturizarea straturile profunde corespondente cu varsta infantila sunt din ce in ce mai ignorate si mai repudiate in mentalitatea utilitarista specifica acestei varste. Ele insa nu dispar total ci intra intr-o oarecare stare de amorteala. Aceste continuturi psihice profunde ajung sa fie izolate, prizoniere ale abisurilor sufletului mediaza drumul energiei venite de la instinct sau de la complexele fundamentale ale psihicului. Insa in situatia in care mentalitatea adulta respinge etic si strategic lipsa de finalitate utilitarista a mentalitatii infantile acest fapt face ca vechile canale de circulatie a energiei psihodinamice sa se astupe treptat. Astfel ca mintea omeneasca devine o artrita energetica datorita astuparii acestor retele mnezice. Omul civilizat devine astfel un parvenit, un dezradacinat care nu reuseste sa isi gaseasca locul in lume.
Arta este facuta pentru a gasi corespondenta intre straturile mnezice profunde cu mentalitatea primitiva a copilariei si cele superioare ale omului adult cu mentalitatea sa lucida. Arta este menita sa dreneze acele canale blocate intre cele doua tipuri de mentalitate si sa permita circulatia fluida a energiei intre cele doua sisteme culturale, impacarea dintre ele. Ea reface aceasta legatura rupta intre straturile profunde si cele superioare. Arta este un recurs voit si asumat la un limbaj si la o mentalitate primitiva sau infantila tocmai pentru ca limbajul ei nu este unul foarte precis ci unul imprecis, primitiv.
Toate elementele gandirii primitive se pot regasi in figurile de stil ale literaturii traditionale. Personificarea atribuie obiectelor, lucrurilor si animalelor suflet omenesc. Ea este parte integranta constitutiva atat a gandirii infantile cat si a celei primitive care o ridica efectiv la rang de religie. Celelalte trei figuri de stil presupun proiectari cognitive de elemente ale obiectelor, fiintelor sau lucrurilor sau chiar omului in elemente diferite ca structura si forma. De exemplu comparatia „Si era una la parinti/…/Cum e fecioara intre sfinti/ Si luna intre stele” arata o comparatie a fetei de care „Luceafarul” s-a indragostit cu cosmosul si cu nucleul religiei crestine. Epitetul „codrii de arama” atesta o alaturare a metalului cu lemnul in scopul descrierii unui sentiment uman fata de intunericul padurii in particular relativ la intunericul general.
Toate aceste figuri de stil presupun de fapt un mod de gandire primitiv, insuficient argumentat si insuficient cristalizat stiintific. Din punct de vedere epistemologic extinderea atributelor unor astfel de obiecte catre obiecte diferite structural si formal determina aparitie de paralogisme, de erori logice insa pentru arta ele sunt esenta. Pe langa aceste forme din literatura in celelalte arte exista unele asemanatoare ca gramatica a formei asa cum este compozitia, acordurile cromatice/melodice, simbolurile etc. Toate acestea fac parte dintr-un limbaj subliminal, subinteles si subvorbit, inferior tehnic celui comun, al vietii de zi cu zi. Totusi arta le incurajeaza tocmai pentru a permite un anumit tip de decongestionare psihica. Ele sunt erori voite de judecata pe care mentalitatea traditionala le adopta tocmai pentru a trezi din amorteala un model de gandire profund si de a-l face sa se scuture de energia blocata acolo. Exista reprezentari si continuturi psihice vechi de mii de ani adormite in negura straturilor mnezice profunde care sunt trezite de formele artistice. Situatia este identica cu un peste care traieste in desert si care se trezeste la viata doar odata la cativa ani atunci cand ploua si desertul se inunda. In timpul in care nu ploua el intra sub pamant si se inveleste intr-un soi de mucus intrand intr-un soi de hibernare. Asemenea ploii arta are acelasi rol de reinviere a unor continuturi psihice amortite. O astfel de reactivare a lor produce o decongestionare energetica a unei parti a psihicului ceea ce produce acea satisfactie a contactului cu arta.
Aici se poate observa asemanarea flagranta a acestui proces cultural cu „asociatia libera” a ideilor asa cum apare in cura psihanalitica sau, mai concret cu „metoda actiunii paradoxale” din psihoterapia cognitivista (dar regasita in mai toate metodele de psihoterapie). Iata ca inainte ca psihoterapia sa se faca in mod profesionist arta traditionala avea acest rol de a produce psihoterapie la nivelul comunitatii. Acest model inca continua si astazi prin cultura de masa centrata in jurul fenomenului Hollywood desi, devenind o industrie, scopul initial dezinteresat a fost inlocuit de altele mai obscure.
acest articol poate fi comentat aici
5. Stadiile culturii umanitatii reflectate in arta
Fenomenul artistic este un element cultural care se intinde pe durata a mii si mii de ani. Aparitia lui se datoreaza modului in care omul percepe si interpreteaza realitatea. Evolutia li se raporteaza direct l modul in care omul ajunge sa se raporteze si sa stapaneasca realitatea, pe masura ce isi creeaza un bagaj informational transmis din generatia in generatie. Asadar etapele evolutiei artei sunt si etapele evolutiei cognitive a umanitatii.
Primul stadiu artistic este cel primitiv adica acela al coabitarii in acelasi model cultural atat a religiei cat si a stiintei. Capacitatea cognitiva specifica acestui stadiu este una limitata la cunostinte foarte restranse cu privire la lume specializate pe mediul proxim. Lipsesc cunostinte despre cosmos si microcosmos si eventualele conceptii despre lume si univers se comprima intr-o mitologie (religioasa si nu stiintifica). Arta nu are independenta fata de religie la fel ca si stiinta si nu poate fi conceputa pentru aceasta perioada o arta care sa nu reflecte religia. Religia primitiva este mai putin o religie cosmica (in special datorita lipsei unor cunostinte astronomice ceva mai avansate) cat mai ales o religie a comuniunii si convietuirii cu natura. Omul primitiv nu se inchide intre zidurile cetatilor ci este parte a junglei, a mediului natural. Zeitatile sale nu isi au lacasuri in spatii cosmice cum se intampla cu religia clasica ci in animalele si plantele padurii.
Tematica artei primitive nu vizeaza „omul ca masura a tuturor lucrurilor” asa cum se vede in arta traditionala ci omul ca partener al lucrurilor si chiar ca supus acestora in masura in care ele ii constituie religia. Obiectele de arta primitiva sunt prezentate independent de persoana artistului si a omului primitiv si nu au nici un scop de a atesta nivelul spiritual al sau ci doar de a promova religia.
Cel de-al doilea stadiu este cel clasic, traditional , al ezoterismului, alchimiei, francmasoneriei si echivocului fata de o lume din ce in e mai complexa. Specific acestui stadiu este inceputul de indoiala religioasa, stiintifica si filosofica unde arta incepe sa isi manifeste independenta de religie si centrarea pe om sau pe alte elemente. Din punct de vedere istoric acestui stadiu ii este perioada cuprinsa intre Renastere si conceptualism.
Arta traditionala vizeaza teme specifice societatii ierarhizate si structurate dupa reguli fixe. Omul societatii traditionale resimte dureros discriminarile la care este supus in favoarea binelui general. Faptul ca trebuie sa se supuna neconditionat unei autoritati superioare („capul plecat sabia nu il taie”) si sa nu protesteze impotriva acesteia ii provoaca o anumita angoasa. Represiunea nemiloasa impotriva oricarei forme de revolta fata de cei ce ridica birul face din omul clasic un om incapabil sa se exprime, un om introvertit. Fie el sclav fie stapan amenintarile venite fie de la stapani fie de la rivali sau chiar de revolta supusilor face din omul traditional un om anxios iar perioada primei copilarii este un reper fundamental de recuperat pentru arta sa. Recuperarea acestei perioade este un punct de reper pentru arta traditionala.
Cel de-al treilea stadiu este acela al modernitatii care corespunde indoielii stiintifice maxime a unui aparat cognitiv extrem de circumspect si specializat ca urmare a experientelor speciei din ultimele secole.
acest articol poate fi comentat aici
6. Cele 3 stadii ale culturii se regasesc in 3 elemente constitutive centrale ale artei in genere
Arta este compusa din 3 mari elemente social-culturale. Primul este elementul jurnalistic , documentar prin care arta atesta diferite evenimente sau influentele unor astfel de evenimente geologice, social-istorice sau religios-cosmice. Acest stadiu presupune detalii mai mult sau mai putin fine pe care jurnalismul obisnuit asa cum il cunoastem astazi le surprinde foarte greu desi are aparate performante. Acele detalii semnificative care cuprind in sine intreaga poveste presupun ore si ore de interviuri si filmari. Arta in sine consta in a le izola pe cele mai semnificative si a le prezenta publicului ca pe un raport facut de autoritati.
Acest prim element apartine mentalitatii primitive. Arta primitiva este un mod de prezentare jurnalistica, specific timpurilor primitive a spiritelor si zeitatilor terestre care sunt nucleul religiei primitive. Detaliile jurnalistice cuprinse astfel sunt initial ceva mai abstracte pentru arta primitiva (dupa cum copiii abstractizeaza involuntar prin desenele lor realitatea) dar si din caza mijloacelor tehnice precare de realizare artistica. Ulterior aceste mijloace se vor specializa progresiv si vor deveni extrem de performante asa cum sunt productiile realizate la Hollywood astazi.
Fireste, daca vorbim despre jurnalism vorbim si despre manipularea informatiei*, cenzura si alte astfel de fenomene specifice acestei meserii. Toate acestea sunt descinse direct din cultura represiva a epocii clasice deoarece ea este prima care imprima omului de rand acest tip de restrictii.
*In SUA anilor 1960 Tom Wolfe a publicat cartea „The new journalism” prin care promova un jurnalism in care erau incluse in „deontologia jurnalistica” tehnicile romanului cu conflicte de idei si persoane, expunerea tuturor punctelor de vedere etc. Se presupune ca o astfel de carte a revolutionat jurnalismul. De fapt nu jurnalismul era revolutionat; practic legendele aparute in diferite comunitati sunt parte a unui anumit tip de jurnalism facut in mod natural. Jurnalismul oficial nu facea decat sa se adapteze unei astfel de tendinte folclorice pe langa promovarea comunicatelor oficiale ale autoritatilor fata de care presa isi indeplinea o obligatie. Din pacate intre timp jurnalismul a ajuns o telenovela c conflicte create artificial. Redarea informatiei reale este manipulata atat in scopul audientei cat si in spiritul vechilor tendinte de obedienta fata de puterea politica (exceptiile sunt neglijabile). Desi parea ca devine independenta in stat presa se dovedeste a fi un canal important de manipulare politica.
Al doilea este elementul fashion , cel al inovatiei in arta care presupune fie noutatea materialelor/limbajelor de expresie artistica fie minoritatea acestora pe piata in care ea apare. Primul caz este specific inovatiilor tehnice iar cel de-al doilea este specific remodarii, un fenomen opus demodarii care consta in revenirea nor forme de arta demodate la un moment dat. Intre timp au devenit demodate si cele care le-a luat locul si cele care le-au inlocuit si pe acestea in asa fel incat primele au fost uitate cu totul. Revenirea lor in prim-plan corespunde unei adevarate descoperiri, unei inovatii tehnice.
Diferentierea de primul element consta in faptul ca produsul jurnalistic al artei se orienteaza dupa gusturile majoritatii, cauta sa vanda in timp ce produsul fashion cauta sa contrazica mereu si mereu majoritatea, creand forme noi sau remodand pe cele deja uitate.
Primele continuturi fashion care au inlocuit elementul jurnalistic in artele vizuale apar deja in barocul de tip El Greco si Carravaggio unde acuratetea executiei este inlocuita de vibratia cromatica si elementele expresioniste incipiente. Ulterior impresionismul si curentele care au accentuat treptat directia defigurativizarii mergand catre abstractizare se vor separa tot mai clar de elementul jurnalistic ajungand pana la separarea totala asa cum se poate vedea in abstractionism.
Al treilea element este elementul conceptual , filosofic, teoretic in general al demersului care nu se refera la nici unul din celelalte doua continuturi ci la o metaanaliza a artei asupra ei insasi care corespunde unui spirit stiintific mai mult decat unuia religios. Am sa revin la acesta ulterior.
Se poate vedea forte bine ca cea mai de succes arta este aceea care a reusit sa imbine toate cele trei elemente.
In continuare am sa reiau in amanunt aceste idei si sa le dezvolt pentru a fi mai bine inteles.
acest articol poate fi comentat aici
7. Arta traditionala ca arta intuitiva, ezoterica si echivoca
Arta intuitiva presupune acele elemente ambigue si ezoterice din interiorul continutului manifest care trimit la o poveste mult mai diversa. Folosirea elementelor expresive, a sensurilor multiple si a ironiei cu subintelesuri profunde sunt tehnici definitorii ale artei intuitive. Elenismul si barocul sunt exacerbari ale expresiei din artele vizuale si exista in diferite doze in fiecare dintre celelalte curente.
Intrebarea tipica a publicului fata de arta traditionala (elitista) este „Ce reprezinta?” pentru ca el s-a obisnuit sa perceapa arta ca pe o realitate suprasenzoriala (specifica unui spirit cartezian, dualist). Prezenta unor astfel de elemente ale mentalitatii clasice in interiorul continutului manifest al artei traditionale este prin definitie garantia valorii sale. Folosirea simbolului si catarea eterna si sisifica a semnificatiilor simbolului face parte din discursul spiritual al artei traditionale.
Mintea omeneasca se ofera sa refaca acest drum, sa refaca verigile lipsa ale lantului povestii in cauza si astfel retelele mnezice profunde de care vorbeam mai sus sunt refacute. Arta traditionala se dovedeste in acest caz a fi un puzzle, un rebus pe care ctitorul il desluseste ajungand la o panorama jurnalistica complexa asupra subiectului.
acest articol poate fi comentat aici
8. Intelegerea lumii exterioare si gradul de permisivitate comunitara a exprimarii se regasesc in arta traditionala
Refacerea datelor mnezice ereditare se realizeaza mai intai in spiritul mentalitatii primitive care interpreteaza mesajele divinitatii terestre in fenomenele naturale cu care mintea primitiva ia contact. Interpretarea facuta de primitiv realitatii prezinta un aparat cognitiv putin performant, naiv, specific acestei etape istorice a umanitatii. Explicatiile magico-mitologice date de mentalitatea primitiva sunt false in cea mai mare parte din punct de vedere stiintific insa au avantajul ca produc certitudine maxima fata de problemele stresante ale omului (cum este constiinta mortii de exemplu) si ca nu lasa loc de indoiala.
Arta clasica insa este una cinica fata de cea primitiva deoarece interesul artistic nu este directionat de insuficiente cognitive specifice lumii primitive ci de interese eminamente politice, de casta. Asta clasica este arta seniorilor care isi afiseaza cu nonsalanta (si isi obiectiveaza astfel) superioritatea ontologica in fata robilor. Prin arta clasica transpare toleranta de care se pot bucura cei din clasele superioare fata de lucrurile strict interzise si aspru pedepsite moral sau fizic in clasa robilor. Libertatile sexuale sunt asumate de clasele superioare dar ascunse „prostimii”. Inhibitiile severe impuse de educatie claselor inferioare de catre biserica (principalul factor de educatie) sau alte institutii ale statului clasic, falsa bunatate si noblete afisata deasupra puterii armelor cu care robii sunt tinuti in starea de robie sunt elemente care transpar atat prin mentalitatea clasica cat si prin arta clasica. Alchimia sensurilor cunoscute de initiati, secretele tainice ale artei clasice sunt de fapt elementele unui cinism monumental al culturii clasice, acela al maximei de ghidare a comportamentului fata de semeni ce nu poate deveni o judecata universala deoarece este retinuta doar in cadrul propriei caste. Ea este nemarturisita si chiar interzisa pentru clasele robilor pe care ii paraziteaza. Ezoterismul clasic este asadar un instrument specific educatiei salbatice, o incolacire si camuflare hegeliana a unor sensuri simple si usor de inteles in scopul mentinerii dominatiei politice asupra robilor. Aceste idei trebuie ascunse de urechile robilor deoarece acestia ar putea sa le copieze, sa le puna in practica si astfel sa se rastoarne ordinea sociala impusa de autoritati.
Astazi cultura mass-media centrata in jurul culturii de tip Hollywood a dus la apogeu cultura traditionala a convingerii robilor sa plateasca taxele si sa caute „imbunatatirea” si „performanta” care imbogatesc corporatiile. Datele stiintifice avute de omul contemporan la indemana ii dau informatii sigure insa domeniul lor de utilitate este unul banal. Tinand cont ca inca multi oameni au o existenta de robi nevoia de certitudine pentru o viata mai buna, pentru un rai care sa vina la un moment dat este una absolut de neinlocuit. Aici intervine in mod cinic publicitatea care continua drumul artei clasice si introduce in spectrul continutului latent al artei mesaje ultimativiste menite sa il trimita pe rob sa consume, sa cumpere, sa se indatoreze si astfel sa il inrobeasca si mai mult.
acest articol poate fi comentat aici
9. Reperele artei traditionale
Amenintarea robului si convingerea lui sa presteze munca in favoarea seniorului face parte din cultura clasica prin excelenta. Cu cat amenintarea este mai severa cu atat robul este convins sa fie mai eficient, sa aiba „frica de Dumnezeu”. O astfel de masura dezumanizeaza atat robul constrans sa ramana la o mentalitate primitiva cat si seniorul care devine o figura de piatra gata oricand sa taie in carne vie atunci cand apar semne ale nesupunerii. Severitatea , rigiditatea , intoleranta , demnitatea excesiva si mandria sunt valori al moralei traditionale cu ecouri profunde in starea sa psihica.
Temele artei traditionale vizeaza intrebarile filosofice ale omului cu privire la propria existenta sau exprimarea propriilor trairi spre deosebire de temele artei primitive care sunt independente de astfel de manifestari si reflecta elementele religiei primitive ca religie a convietuirii cu natura. Aceste intrebari se datoreaza unei angoase specifice mentalitatii clasice; tendinta reprimata de educatie a robului spre revolta si teama seniorului de revolta supusilor sau de atacul unor seniori rivali. Atat robul cat si seniorul resimt profund in viata or cotidiana amenintarea mortii fapt ce se regaseste intr-un fel sau altul in cultura lor. Temele artei traditionale sunt:
Eternitatea si nemurirea sufletului este o tema specifica societatii traditionale in special datorita supunerii celor care adera la o astfel de credinta fata de o autoritate sociala superioara. Sclavii societatii clasice isi accepta mai bine situatia daca li se face o promisiune culturala, iar eroismul seniorial este si el sustinut de convingerea ca dupa moarte sufletul va continua sa traiasca. Atat supunerea robului cat si eroismul seniorului sunt parte a societatii clasice interactionand retroactiv, autoreglandu-se reciproc.
Depresia gasita in tematica elegiatica si tragica reflecta subiecte concrete si evenimente istorice care au tendinta de a evidentia micimea omului in fata destinului a evenimentelor istorice, cosmice, geologice, etc. Immanuel Kant a teoretizat conceptul de „sublim” care este un fel de forta mistica a naturii dezlantuite sau a imensitatii abstracte gandite subiectiv de om. Insa toate acestea sunt in masura sa puna in evidenta forta metafizico-relgioasa a eroismului seniorului, puterea lui de a decide asupra supusului si astfel convingerea acestuia din urma spre a-i plati birul. Teama acestuia relativ la fortele stapanului sunt proiectate apoi in realitatea exterioara mai intai creand divinitatea si apoi acest concept ateu de „sublim” la care educatia salbatica are un rol hotarator.
Iubirea traita la maxim, cu conotatii metafizice este tema care acopera regulile rigide ale societatii traditionale asupra sexualitatii. Insa sexualitatea este o satisfactie destul de importanta pentru omul clasic in special pentru rob. Amenintarile specifice educatiei salbatice se convertesc psihodinamic in cresterea energiei libidoului *. Anatemizarea unui astfel de comportament de catre morala clasica este in masura sa inferiorizeze cultural robul in favoarea statutului privilegiat al seniorului. Insa pentru a o „scuza” pe a lui seniorul avea nevoie de o „mica” ajustare culturala a sexualitatii asa ca investirea ei metafizica este o solutie culturala de compromis. Inhibarea sau anatemizarea comportamentului sexual liber isi are reculul intr-o spiritualitate a amorului metafizic. Sexualitatea de tip clasic devine astfel nevroticista cu toate complicatiile ei specifice si regasita ulterior in cultura traditionala.
*Libidoul crescut in intensitate a animalelor pradate si scazut in intensitate la pradatori se datoreaza incercarii de adaptare a prazii la conditiile de mediu prin cresterea numarului de membri. Un libido puternic poate regla o astfel de cerinta de supravietuire a speciei animalului pradat. Psihologia experimentala a confirmat acest lucru prin observarea cresterii intensitatii libidinale la cimpanzeii carora li se administra periodic microsocuri electrice resimtite dureros in comparatie cu cei carora nu li se administrau astfel de microsocuri.
Umorul excesiv, folosit fortat in aproape orice situatie este si el tipic pentru un astfel de stadiu. Umorul este fenomen psihic ce permite eliberarea temporara si sublimata a tensiunilor psihice rezultate ca urmare a represiunii culturale la care sunt supse clasele de jos. O astfel de stare emotionala este specifica organizarii societatii clasice. Folosirea lui in orice situatie, jovialitatea permanenta poate deriva in cultura kitsch, si ea o parte din cultura clasica.
acest articol poate fi comentat aici
10. Arta moderna si respingerea elementului jurnalistic al artei traditionale
Arta moderna atesta un om mai relaxat, mai liber si mai jucaus, unul care cauta noi posibilitati de expresie si comunicare mai curand decat sa recupereze copilaria sau sa isi asigure eternitatea.
Psihoterapia se face stiintific, profesionist iar omul de cultura contemporan a avut aceasta experienta fie direct prin frecventarea cabinetului de psihoterapie, fie indirect printr-o educatie ceva mai relaxata. Problemele de supravietuire ce se regasesc in psihicul omului traditional par a fi total lipsite de sens si de interes pentru boemul contemporan. De aceea arta moderna (contemporana) este postpsihoterapeutica, inclinata mai curand catre experientele noi, pe cautarea elementului fashion decat pe reglarea conturilor cu trecutul asa cum se regaseste in elementul jurnalistic specific artei traditionale. Ea nu mai are nevoie de impacarea cu trecutul ci de descoperirea lui indiferent de ce ar putea gasi acolo. Scoaterea lui la lumina e mai importanta decat teama de a-i da liberate de actiune.
Arta moderna in general a inceput sa elimine treptat din continutul ei acest rol psihoterapeutic deoarece a aparut un tip de comunitate boema care traieste clipa si nu e interesata de grija zilei de maine. Extravagantele oamenilor boemi, libertatea lor e de dorit de toti deoarece viata lor pare cu adevarat relaxata fata de constrangerile societatii traditionale. Comuniunea cu profunzimea infantila sau primitiva se realizeaza de la sine in viata de zi cu zi prin respingerea rigiditatii comportamentale si a unui stil de viata stresant si orientat prea strict catre utilitate si eficienta maxima. In acest fel relaxarea tensiunilor intre cele doua mentalitati, reintoarcerea la natura si comportamentul ecologic in general fac din omul contemporan unul foarte sensibil la protejarea mediului natural, a inocentei.
Artistul abstractionist isi permite sa sfideze realitatea si sa creeze modele artistice din care eroul/seniorul lipsesc. Arta abstractionista refuza elementul jurnalistic in masura in care refuza inchistarea spiritului conservator traditional pe valorile mistificate ale culturii traditionale. O astfel de stare de aroganta a artistului abstractionist este greu de conceput in arta traditionala si reflecta insasi starea de democratizare a societatii insasi si relaxarea normelor educationale care conduc la o mai mare incredere a omului de rand in fortele proprii fiind astfel inlocuita obedienta traditionala fata de o autoritate oarecare.
Prin insistarea pe elementul fashion, pe noutate si surprindere arta moderna (si contemporana) pare la prima vedere ca renunta la repararea profunzimilor psihicului, la statutul psihoterapeutic al artei traditionale. Cu toate acestea recursul la zonele obscure ale psihicului se realizeaza si in cazul inovatiei moderne in arta deoarece ineditul, noutatea modei este in masura sa se asocieze structural cu ineditul si unicitatea continuturilor psihice inhibate traditional si astfel sa le scoata la iveala prin intermediul acestei legaturi. Interzicerea traditionala a unor pulsiuni a facut sa le intareasca energetic in timp si astfel ca vechiul interzis a ajuns apetisant si atractiv in epoca civilizatiei contemporane datorita dialecticii complexelor Traumatic si Eden dublate de schimbarile profunde la nivel macrosocial. Elementul jurnalistic si cel fashion difera in special datorita gradului si calitatii de dezamorsare genealogica a elementelor reconstruite de arta. Elementul jurnalistic vizeaza refacerea mnezica a unor date degradate in special datorita uitarii de la generatie la generatie a experientelor individuale. Elementul fashion se refera mai curand la date neacceptate moral sau comunitar dar inca nedegradate ci doar ascunse provizoriu pentru o eventuala scoatere a lor in prim-plan la momentul oportun. Astfel ca se poate observa ca datele artei traditionale sunt mult mai vechi pe filiera genealogica ale mostenirii mnezice a individului pe cand cele stimulate de elementul fashion se refera la unele mai noi si mai active.
acest articol poate fi comentat aici
11. De ce a aparut o arta diferita de cea traditionala?
Arta ca si creatie si revolutie spirituala s-a cam terminat odata cu abstractionismul si suprarealismul. De aici incolo a face arta de genul curentelor precedente, a inova curentele si a produce moda este deja un lucru banal, lipsit de elitismul spiritual specific artei ci doar parte a industriei publicitatii si PR-lui. Gioconda lui Leonardo cuprinde in sine o zbatere teribila a spiritului, o inovatie tehnica remarcabila tipica titanilor Renasterii. Aceeasi imagine poate fi obtinuta cu un efort mult mai mic si cu implicare spirituala mult mai redusa folosind aparatul de fotografiat mai mult sau mai putin performant, cu lumini artificiale bine modulate si cu un model gasit in mea reala. Fotografia astfel realizata este asemanatoare ca perceptie vizuala de rezultatul lui Leonardo scos dupa ani si ani de munca. Cineva care vine din spatiul extraterestru si nu are cultura vizuala nu ar putea face diferenta dintre cele doua imagini.
Arta vechilor maestri a ajuns fie o industrie fie a fost o inginerie inca de la inceput iar spiritul uman a dorit o evadare din aceasta lumea regulilor stricte si rigide. Putem discuta despre ingineria vechilor greci care stiau sa construiasca temple fara ciment cu blocurile de marmura care erau slefuite manual pana se imbinau perfect in virtutea traditiei de a vedea arhitectura antica asemenea unui apogeu al spiritului. Insa nici prin cap nu ne-ar trece sa facem acelasi lucru despre podul Golden Gate de astazi care este o minune inginereasca mult mai mare. Asta pentru ca aceste „minuni” au devenit pur si simplu banale in zilele noastre.
Evident ca un caine care invata sa faca adunari este un lucru remarcabil si poate ajunge o vedeta mondiala desi pentru specia umana aceste operatiuni matematice sunt cu adevarat banale.
Odata cu specializarea si industrializarea procesului jurnalistic umanitatea s-a trezit deodata bombardata cu povesti care mai de care mai sofisticate si mai incurcate in asa fel incat au ajuns sa abuzeze de capacitatea omului de memorare. Incepand de la acest punct cultura a inceput sa respinga treptat elementul jurnalistic din cadrul ei si sa se orienteze catre noutatea si ineditul continuturilor culturale.
Asa cum din filosofia antica s-au desprins stiinte ca fizica, psihologia, anatomia, botanica etc. in acelasi fel aceste doua elemente s-au desprins din vechiul corp al artei traditionale. Elementul jurnalistic s-a dezvoltat industrial devenind presa iar elementul fashion este facut industrial de catre designeri. Astazi inclusiv inovatiile tehnice care au definit arta timp de secole (Kant considera ca artistul adevarat e acela care „schimba legile artei”) au inceput sa fie privite ca pe banalitati in timp ce nucleul artei s-a cristalizat pe zona conceptualista.
acest articol poate fi comentat aici
12. Spiritul uman refuza ingineria mecanica a tehnologizarii artei traditionale
Mobilizati de legendele vechilor artisti, cei contemporani nu au putut accepta si nu vor accepta niciodata anonimatul inscrierii in categoria noilor creatori de imagini si produse culturale. Tehnologiile au permis usurinta manipularii materialelor in scopul producerii de arta, turismul a devenit o realitate la mana oricui in asa fel incat aventurile cuiva pot fi oricand asternute pe hartie si transformate in roman. Insa lumea a ajuns sa fie reticenta la miliardele de Gb de informatie de tot felul. Capacitatea omului de stocare si organizare a acestei explozii informationale a inceput sa dea rateuri si circumspectia a inceput sa ia locul entuziasmului. Dintr-o data arta s-a trezit intr-o inflatie fara precedent ca urmare a procesului de industrializare a vechilor tehnici si modele culturale larg raspandite in comunitate. De aceea artistul contemporan s-a trezit obligat sa analizeze noua situatie. Au aparut intrebari de neconceput in urma cu cateva sute de ani. Daca arta insasi are acelasi destin ca si produsul industrial brut atunci cum se mai poate diferentia de acesta si cum isi mai justifica valoarea, in special cea financiara? Este artistul o elita? Este omul de rand doar un producator de obiecte in serie?
Iata ca dupa banalizarea si inregimentarea culturala a produselor abstractioniste o parte din arta contemporana in general a renuntat la a mai face replici si a readuce la moda forme uitate asa cum face cultura de masa si a inceput sa le conteste valoarea atat acestora dar si pe cea a celor ce apartin artei traditionale bine cristalizate cultural in aceeasi masura. Valoarea si contextul social in care a aparut au devenit subiect de interogatie a artei insasi. O astfel de intruziune esteticista in corpul artei contemporane in special de natura conceptualista s-a dorit a fi un element axilar anexat produsului cultural, un fel de ghid de folosire a sa.
acest articol poate fi comentat aici
13. Arta contemporana reflecta spiritul contemporan. Nu exista o moarte a artei
Artei contemporane i s-au reprosat lipsa de excelenta, facilitatea si usurinta in ceea ce face in ideea ca oricine ar putea face ceva similar. Daca cineva isi doreste cu tot dinadinsul o stratificare ermetica a oamenilor in asa fel incat artistul ar trebui sa faca ceva ce nimeni nu mai poate face atunci nu are decat sa isi mentina o astfel de idee mitologica despre arta. Cineva poate face in continuare arta traditionala si poate munci ani de zile pentru a termina o lucrare pe care un aparat de fotografiat o poate face intr-o zi. Vitezele de peste 60 km/h erau foarte rar atinse in trecut insa astazi oricine poate circula cu astfel de viteze cu ajutorul vehiculelor. Dar se poate si alerga, e decizia fiecaruia.
Astazi arta a ajuns sa decupeze colturi de realitate si sa le expuna intr-un spatiu destinat desfasurarii sale pur si simplu. Andy Warhol a declarat la un moment dat ca ar putea vinde orice cu titlu de arta si intr-adevar orice poate deveni arta daca artistul propune un mod de receptare diferit al acelui obiect devenit arta doar prin interventia lui. Fireste ca afirmatia lui contine o doza de ironie la adresa snobilor artei, o nota de dezamagire fata de sentimentul mortii artei si a valorii sale si a pierderii acestei valori odata cu moartea artei clasice care i-a supralicitat pana la basm valoarea. Insa pe langa asta afirmatia lui contine si un adevar inca incomplet digerat insa foarte probabil. Artistul poate decide valoarea de arta sau nonarta unui obiect la fel cum regele vindeca bolile printr-un gest placebo simplu de atingere a celui bolnav. Aici nu este doar ironia lipsei de luciditate a celui "bolnav", sugestionabilitatea lui ci si suprapunerea gestului sau peste alte gesturi create anterior. La fel cum o reprezentare este sustinuta cognitiv de un background, de o experienta, de un "gestalt" in acelasi fel prin produsul ulterior al artistului transpar produsele sale anterioare. Daca Warhol ne vinde o coaja de portocala in acea coaja de portocala vedem si portretul lui Elvis si al lui Marlyn dar si supa Campbel.
Teoria mortii artei atesta o nostalgie speciala fata de trecut si arta specifica lui. Multi se asteapta de la arta contemporana sa fie la fel de uimitoare si de magistrala ca si arta traditionala. Insa aceasta din urma este investita atat cu acea alura edenala a trecutului cat si cu o doza de religios traditional. Acestea ambele lipsesc artei contemporane in primul rand pentru ca nu a trecut suficient timp pentru ca voalul edenal sa se aseze pe opera de arta iar apoi ca religiozitatea spiritului contemporan este ea insasi la o cota mult mai scazuta fata de cea in care vechile legende ale artei s-au sedimentat cultural. Insa arta nu va muri niciodata atata timp cat omul va avea in sufletul sau straturile unei mentalitati primitive si infantile cu care sa judece magicist realitatea. Daca intr-un viitor ce tine mai mult de filmele SF decat de datele concrete de astazi se va inventa o alta posibilitate de reproducere in asa fel incat sa nu mai existe copilarie si o gandire infantila sau o memorie dezamorsanta genealogic atunci se poate spune ca arta va muri. Pana atunci arta va continua iar teoriile despre moartea artei vor ramane doar fite.
acest articol poate fi comentat aici
14. Conceptualismul si progresia conceptuala in istoria artei
Din modul in care arta a evoluat se poate observa ca conceptul, datele stiintifice isi fac loc progresiv incepand din negura istoriei pana in zilele noastre. Asta se intampla deoarece civilizatia evolueaza catre o mentalitate stiintifica, pragmatica in detrimentul celei religioase care reprezinta o anumita etapa in istoria civilizatiei. Evident ca intre cele doua fenomene spirituale nu se pot face demarcatii radicale; religia si stiinta au elemente comune insa diferenta dintre ele este aceeasi ca aceea dintre automobilul arhaic si masinile de Formula 1. Iata de ce in zilele noastre cultura este din ce in ce mai teoretica (sau pragmatica – vezi cazul fenomenului de advertising) chiar si atunci cand face apologia copilariei, edenului si intoarcerii la fericirea simpla a spiritului primitiv.
La sfarsitul secolului al 18-lea Immanuel Kant publica „Critica ratiunii pure”, lucrare care avea sa schimbe din temelii modul de intelegere a lumii prin analiza nu atat a lumii cat a puterii mintii de a o intelege. Pornind de la scepticismul lui David Hume relativ la justificarea cauzalitatii Kant a pus bazele atat a fenomenologiei cat si a analizei limbajului si a filosofiei analitice in general. Kant a facut o rocada metodologica refuzand sa acorde mintii omenesti forta magicista traditionala de a intelege natura personala si intrinseca a lucrurilor. El a acceptat doar faptul ca mintea omeneasca este aceea care proiecteaza modele cognitive in realitate pe care apoi le intelege conform. Cele mai importante curentele din psihologie accepta astazi acest lucru iar gestaltismul a facut din asta nucleul sau central.
A trecut ceva timp pana cand artistii sa reia o astfel de idee mai mult sau mai putin constient si declarat si sa faca din ea o tema centrala desi un Leonardo spunea mai mult sau mai putin evaziv ca arta este o „cosa mentale”. Conceptualismul este momentul unui astfel de curaj revolutionar de metainterogatie pe care arta si-o face statutului sau insasi la fel cum in filozofie acest lucru se facuse inca de pe timpul lui Kant. Tematica elementului conceptual este interogatia despre arta si estetica in general si a fost inaugurata de catre Marcel Duchamp odata cu expunerea de obiecte „readymade”.
Se stia si inainte de conceptualism ca obiectul de arta nu are valoare in sine si ca doar mintea omeneasca este cea care il investeste proiectiv cu o astfel de valoare insa nu s-a spus acest lucru direct in produsul artistic. Evident ca acest lucru se putea face doar cu spargerea traditiei inclusiv a statutului colectionarului de arta care este legat mai mult sau mai putin de traditia insasi. Mitologia artei traditionale, elitismul ei sunt doar investitii mistice ale autoritatilor religioase si politice. Scopul unei astfel de mutatii culturale se datoreaza fie imbunatatirii vointei spiritelor sau zeitatilor pentru cazul societatii primitive fie mentinerii dominantei si stapanirii asupra robilor prin cultura si educatie specific societatii clasice.
Dadaismul a intuit o astfel de perspectiva si a dat drumul manifestarilor de tip antiarta tocmai datorita simtirii unei astfel de perspective sociale ipocrite a artei traditionale. Antiarta dadaismului inseamna intoarcerea radicala impotriva unui astfel de statut social al artei. Insa, dupa cum voi arata mai jos, dadaismul nu a avut curajul si puterea sa mearga mai departe si sa si explice publicului scepticismul sau. Abia conceptualismul a avut acest curaj de a spune deschis si simplu ca valoarea artei nu tine de obiect ci de ceea ce se investeste in el. Un astfel de demers este in masura sa submineze insasi institutia artei si insusi statutul social al artistului. Daca obiectul este lipsit de valoare si daca doar ideile impachetate in el conteaza atunci arta nu isi justifica statutul mistic pe care statul i-l confera. Ea este libera si gratis la fel cum insele ideile sunt. Conceptualistii si-au asumat acest risc care la prima vedere le submineaza propriul statut social. Joseh Beuys a primit mustrari din partea conducerii universitatii unde preda tocmai pentru credinta sa cu radacini in vechiul dadaism dupa care fiecare om este artist. O astfel de idee submina inclusiv statutul invatamantului de arta pe langa statutul social al artei in genere.
Prin manifestarile sale specifice conceptualismul nu a facut insa pasul catre o explicitare concreta a acestui fenomen si l-a pastrat intr-un soi de secret ezoteric cu accente ironice si mizantrope specific artei traditionale iar ceea ce s-a numit postmodernism a preluat aceasta latura. Evident ca omul de rand nu intelegea si nu intelege nimic din manifestarile antiarta ale dadaistilor insa inclusiv omul de rand ia o pozitie antiarta astazi in aceeasi masura in momentul in care nu mai merge la concerte, nu mai merge la cinema, stinge televizorul si nu viziteaza muzeul. Iata ca diferentierile elitiste incep sa se pulverizeze la o analiza mai amanuntita.
Tipul acesta de continut cultural nu mai foloseste aluzia si intuitia, nu mai foloseste „sublimarea” si spunerea a ceea ce este inadecvat si interzis de catre cultura oficiala ci vorbeste direct si fara ocolisuri despre orice tema. Omul traditional nu isi poate permite tipul acesta de libertate deoarece autoritatile l-ar pedepsi sever. Nici conceptualismul nu s-a putut elibera total de aluzie si echivoc in continutul sau manifest si acesta este cazul cel mai clar. Dimpotriva, arta teoretica spune adevaruri inca insuficient digerate de organizarea sociala si provoaca spasme convulsive sistemului inca neadaptat nivelului spiritual al omului contemporan si ramas tributar organizarii traditionale.
acest articol poate fi comentat aici
15. De la conceptualism la arta teoretica
Diferenta principala intre conceptualism si arta teoretica este exact aceea dintre concept si teorie. Conceptul este sinteza maxima a unei teorii insa daca nu este pus in relatie cu alte concepte nu poate forma o teorie. De aceea conceptualismul este mai lapidar si mai ermetic. Dimpotriva, arta teoretica presupune o explicitare a conceptului pe intelesul tuturor si cat mai concis posibil. Arta teoretica nu face apel la intuitii, nu cauta interpretari auxiliare si proiective din partea publicului relativ la continutul ei manifest ci prezinta concis o teorie. Arta teoretica nu are nevoie de explicatii suplimentare pentru a reface panorama unei povesti, a unui subiect de tip jurnalistic. Explicatiile auxiliare au rol de specializare de explicitare si nu de ajustare de sens a continutului manifest asa cum apare in arta traditionala. De exemplu atunci cand contemplam tabloul „Scoala din Atena” al lui Rafael e nevoie de explicatii suplimentare nu pentru a intelege amanuntele tabloului ci insusi sensul sau. Din faptul ca personajul Platon ridica degetul aratator catre cer noi nu deducem ca Platon a sustinut teoria idealista a formelor pure, perfecte si imuabile aflate deasupra lucrurilor concrete si la originea acestora. Abia dupa ce aflam aceste detalii putem spune ca gestul personajului lui Rafael pare o semnificatie teoretica. Insa tabloul in cauza nu este o arta teoretica ci una ezoterica.
Iata ca diferenta intre conceptualism si arta teoretica rezida si in acest grad de ezoteric de care conceptualismul nu se poate desparti. Diferenta dintre conceptualism si arta teoretica se regaseste in diferenta fata de conceptul fara teoria careia ii serveste. Raportul dintre cele doua este acelasi ca si cel dintre o piesa separata si mecanismul general in care functioneaza. Daca conceptualismul isi pune intrebari despre ara in sine, arta teoretica merge mai departe si ofera si raspunsuri.
Arta teoretica nu este o "arta stiintifica" pentru ca nu adevarul teoriilor este cel ce intereseaza ci originalitatea lor, noutatea si posibilitatea de a imagina o lume diferita sau noua fata de cea banala, concreta.
Arta teoretica isi are nucleul in insasi conceptia generala despre arta, in estetica in masura in care prin acest termen se intelege ansamblul teoriilor despre arta in general si nu doar despre arta traditionala. Din acest motiv arta teoretica incearca o abreactie asupra nevoii omului de a consuma arta in general si asupra conceptiilor sale despre arta in particular. Arta teoretica este o estetica particularizanta si popularizanta.
Criteriile artei teoretice sunt urmatoarele:
- inexistenta unor continuturi ezoterice in continutul manifest al obiectului prezentat;
- textul prezentat este un simplu rezumat al unei teorii mai generale oarecare chiar daca obiectul prezentat poate avea conotatii ezoterice;
- folosirea figurilor clasice de stil sunt facute doare pentru intelegerea teoriei si nu pentru evidentierea expresivitatii acestora;
- lipsa unei atitudini dualiste fata de lume si societate.
acest articol poate fi comentat aici
16. Arta teoretica este apogeul factorului conceptual in arta
Cel mai important atribut al artei teoretice este iesirea statutului ei din spectrul artei clasice, traditionale de supraetichetare a unei clase sociale in defavoarea alteia (fashion) sau de documentare amanuntita relativ la anumite evenimente (jurnalism). Ceea ce conteaza cel mai mult este mai intai perceptia unei anumite teorii mai mult sau mai putin originale insa aproape insuficient asimilata de comunitate. In acest fel arta ii recunoaste dependenta fata de stiinta. Rolul ei este acela de simplificare pentru a fi inteleasa si de nonelite. Nu conteaza valoarea de adevar a respectivei teorii, eventual ea poate fi si falsa. Insa pentru a fi teorie este nevoie sa foloseasca coerenta discursului si conceptele direct in continutul manifest. Iar pentru a fi arta este nevoie sa fie simplificata, redusa prezentata esential in asa fel incat sa fie inteleasa si de omul de rand. Daca nu le foloseste pe acestea atunci discursul artistic este unul de tip fashion si nu unul preponderent conceptual iar rezultatul nu poate fi numit arta teoretica.
Principala actiune a artei teoretice este aceea a decodificarii constructelor sociale ale curentelor clasice si postclasice, a demitizarii analitice a acestora. Caracterul metaaxiologic ii este unul absolut necesar indiferent ce optiune, ce paradigma si perspectiva teoretica este abordata. Orice astfel de drum este unul demitologizant fata de constructia metafizicalista a institutiei artei asa cum este ea facuta in societatea traditionala. Caracterul deconstructiv, sceptic si refractar al unei valori metafizice, transcendente materialului artistic este de asemenea criteriul decisiv pentru arta teoretica. Rolul acestei deconstructii pentru arta este acelasi pe care psihanaliza il are pentru nevroza.
Arta teoretica este sinonima cu evitarea elementelor ezoterice, de completare personala a publicului in cadrul continutului sau manifest. Acest lucru se realizeaza in spiritul artei moderne in general deoarece presiunile din partea autoritatilor asupra artistilor au slabit in ultimele secole si astfel artistul nu mai are nevoie sa isi deghizeze discursul in formule ezoterice.
Se poate pune intrebarea la ce bun o arta teoretica daca insusi discursul conceptual amanuntit este o dezvoltare, o formalizare logicista a unei intuitii anterioare care poate din strat fi incadrata in elementul fashion datorita noutatii sale. Insa asta e arta; ea complica in acest fel lucrurile de dragul infrumusetarii lor. Pe aceasta filiera s-ar putea pune intrebarea de ce ar mai fi nevoie de o arta in general. Pentru ca avem nevoie de ea pur si simplu.
acest articol poate fi comentat aici
17. Stiinta ramasa in constiinta comunitatii ca arta
Parerea ca creierul omului de stiinta ar fi impermeabila pentru produsul artistic si pentru geneza lui este o prejudecata. Savantul de obicei are o alura ermetica, de om izolat, incapabil sa se implice in treburile concrete ale comunitatii si imun la viata culturala. O astfel de imagine i-a redus sansele de a fi si artist, de a deveni un lider de opinie sau un punct de reper pentru comunitate. Insa au existat si savanti luati ca model si imitati de conationalii lor si de aceea ei au fost si artisti intr-o doza mai mare sau mai mica.
Artistii l-au dispretuit pentru ca el este modelul pe care politicianul il da ca exemplu omului de rand. Savantul e docil, discret, nu deranjeaza si are rezultate spectaculoase, rodul unei munci de o viata. Politicianul ii face apoi statuie si il da ca exemplu pentru toti de urmat in asa fel incat el sa isi mentina dominatia si sa se confunde cu autoritatea si valoarea lui. Artistii au mirosit ca e ceva in neregula cu asta si i-au dispretuit savantului si munca si statutul in aceeasi masura in care l-au dispretuit s pe politician.
Din nefericire izolarea sociala a savantului i-a intrerupt posibilitatea de a face arta din munca lui si de a o exprima ca atare. Simplificarea si particularizarea ideilor sale generale a cazut pe umerii artistilor propriuzisi care le-au preluat si le-au transformat in curent artistic.
Influenta teoriilor asupra artei sunt aproape unanim recunoscute. E normal sa fie asa pentru ca arta emerge din mentalitatea artistului iar mentalitatea sa se cristalizeaza printr-o sinteza experientelor proprii cu diferitele teorii care ii ajung pe la urechi. Conceptia heliocentrica a lui Copernic se regaseste in antropocentrismul Renasterii. Teoria conurilor si bastonaselor a fost decisiva pentru pointilism, psihanaliza freudiana a fost decisiva pentru suprarealism.
Expresii stiintifice celebre de genul „E pur si move” sau „iarna nu-i ca vara”, desenul lui Arhimede pe nisip inainte sa fie ucis, desenele anatomice (avangardiste) si tehnologice ale lui Leonardo sau marul lui Newton sunt opere de arta teoretica bine cristalizate in constiinta umanitatii si cu ecou evident inclusiv in randul criteriilor artei traditionale. Daca acestor lucruri li s-ar demonstra autenticitatea si ar fi prezente la licitatie atunci si factorul financiar ar completa acest spectru facand ca aceste obiecte aflate in nucleul teoriilor in caza sa ajunga sa valoreze milioane de dolari si sa nu poata fi diferentiate de obiectele de arta recunoscute ca atare. Iata ca desi termenul si conceptul de „arta teoretica” nu a fost folosit in mod expres asa cum l-am descris eu aici totusi arta teoretica s-a facut cu mult inainte de a o face si eu si de a o recunoaste ca atare.
acest articol poate fi comentat aici
18. Arta teoretica si relatia cu obiectul
Dupa ce si-a insusit faptul ca arta devine din ce in ce mai conceptuala incepand de la Renastere o parte din conceptualism si-a definit demersul printr-o radicala despartire de obiect. Renuntarea totala la obiect asa cum si-a propus el este imposibila pentru ca revelatia conceptualista este posterioara contactului cu obiectul. In prima faza obiectul de arta este un readymade, o instalatie sau un obiect oarecare in care intr-adevar sunt impachetate idei. Insa acestea se disting abia mai tarziu iar primul contact al publicului cu opera de arta conceptualista se face tot mijlocita de obiect. Digerarea ulterioara si curiozitatea fata de orice fel de informatie din culisele obiectului de arta este o realitate devenita din ce in ce mai pregnanta in zilele noastre. Odata ce o moda, un stil devine un fenomen al culturii de masa publicul incepe sa fie interesat foarte mult de bucataria interna a autorului, de ideile si stilul sau de viata si astfel apar atat revistele de scandal cat si cele de specialitate. Pentru mine obiectul de arta teoretic este momeala prin care aduc publicul in fata textului folosit in special pentru a-i starni curiozitatea fata de acel text.
De acea demersurile conceptualiste nu au putut renunta total la obiect ci doar l-au marginalizat, l-au ironizat sau l-au presupus undeva in referinta. Insa obiectul concret al conceptualismului este tocmai cheia atentiei publicului asupra textului infiltrat in el. Uneori textul devine el insusi un ansamblu obiectual de semne prin deformarea literelor cuvantului sau a randurilor sale. Primul caz este al Graffiti-uli iar cel de-al doilea este foarte bine ilustrat de lucrarea „Cuadro escrito” a conceptualistului Leon Ferrari.
Literatura sau muzica au pus probleme in plus. Asadar conceptualismul s-a trezit in fata unei dileme majore: daca renunta total la obiect devin literatura prin excelenta. Literatura este prin definitie o arta conceptuala deoarece nu foloseste obiectul ci reprezentarile mentale ale acestuia, cuvintele. Orice cuvant in masura in care este subiect gramatical presupune un ansamblu de termen si concept. De aceea, indiferent de gradul de profunzime filosofica, teoretica in general a conceptelor folosite literatura este o arta eminamente conceptuala.
Asa s-a intamplat cu unele experimente ale japonezului Nomura Hitoshi care pe data de 6 iulie 1970 a facut niste minirapoarte relativ la mediul urban proxim observat din cabinele telefonice alese la intamplare. Textul fiecarui astfel de miniraport reflecta viata banala a orasului si abia daca acopera o pagina. Exprimarea este uneori infantila fapt ce da o nota de bizar. In acest caz diferentierea de literatura experimentala este foarte greu de facut.
In orice caz inclusiv literatura nu poate renunta total la obiect. Culoarea si textura hartiei, imaginea copertei, mirosul cartii sunt elemente cu care psihicul cititorului asociaza sensurile cuvintelor scrise acolo. Suportul cuvintelor fie el ecran, fie el hartie fie glasul omenesc sau altceva constituie obiectul insusi de care conceptualismul nu se poate lipsi in nici un caz.
acest articol poate fi comentat aici
19. Arta teoretica privita retrospectiv in istoria artei
Recunoasterea faptului ca o idee poate fi interesanta in sine asa acum s-a intamplat cu conceptualistii in special Kosuth sau LeWitt reprezinta un anumit nivel social de intelegere a artei. In lucrarea sa teoretica „Arte colonial contempor á neo” Luis Camnitzer numeste obiectul „ready-made” ca „pachet in care introducem idei” [ package (in wich) to communicate ideas]. La fel ca si obiectele lumii si ideile sunt multe si nu toate foarte interesante din punct de vedere artistic. Putem accepta ca toate sunt arta dar in aceeasi masura putem accepta ca unele sunt mai valoroase decat altele, respectiv in masura in care produc in noi anumite reactii spirituale.
Din punctul meu de vedere lucrarea lui Joseph Kosuth „Art as idea, as idea” care consta in definirea luata din dictionar a cuvantului „meaning” (semnificatie) este arta teoretica in intregul sens al conceptului folosit de mine. Singura obiectie la adresa lucrarii lui Kosuth este aceea ca teoria astfel relevata nu are nimic experimental, inovator in ea. Practic definirea cuvantului „meaning” a fost deja infiltrata in spiritul colectiv al comunitatii. Evident, lucrarea contine si date ezoterice, ironice relativ la faptul ca publicul nu cunoaste insusi sensul cuvantului „meaning” cu care pretinde ca intelege arta insa acestea deja pot fi plasate in zona continutului latent al respectivei lucrari. Oricum, dupa cum am spus, infiltrarea de continuturi ezoterice in discursul artei teoretice nu ii diminueaza acesteia calitatea. In acest caz invitatia concreta la reflectie pur stiintifica doar asupra cuvantului „meaning” este suficienta pentru a o declara arta teoretica in intregul sau.
Dincolo de acest lucru se poate vedea si faptul ca statul gaseste un foarte ingenios mod de a fura fara a fi prins. Cei care vor ridica preturile vor fi tocmai comerciantii, adica periferia sistemului. Omul de pe strada isi varsa supararea pe acestia si nu pe politicienii care au initiat aceasta masura. Politicienii, reprezentantii nucleului statului, plaseaza discret in strada acest conflict in timp ce ei ciocnesc victorios paharul undeva in spatele usilor inchise.
acest articol poate fi comentat aici
20. Ce nu este arta teoretica dar pare sa fie
In 1966 artistul pop Robert Rauschenberg a colaborat cu inginerul Billy Kl ü ver in incercarea de a gasi puncte comune intre arta si stiinta. Programul s-a numit E.A.T. (Experiment in Art and Technology). Rezultatul nu a fost o arta teoretica ci una la fel de ezoterica deoarece nu teoriile erau cele cautate spre raspandirea in corpul comunitatii ci posibilitatile noi de expresie ale noilor materiale pe care le ofera tehnologia, adica elementul fashion si nu cele conceptual.
Arta teoretica nu inseamna colajul unor idei stiintifice sau realitati experimentale ale domeniului cercetarii in scopul crearii unei lumi suprarealiste, mistice sau SF. Arta teoretica este un simplu rezumat al unei teorii mai vaste care nu o distorsioneaza ci doar o simplifica pentru a fi mai bine inteleasa si integrata in mintea omului de rand. Arta teoretica face exact drumul opus al artei traditionale care tinde sa complice si sa distorsioneze o realitate in asa fel incat sa fie favorabila unei clase sociale si nefavorabila alteia, de obicei clasa robilor.
Cu adevarat interesant este faptul ca nu este necesar ca un artist sa accepte aceste principii pentru a face arta teoretica dupa cm nici savantii care au facut-o involuntar nu si-au dat seama de asta. Am aratat mai sus ca arta teoretica s-a facut deja in istoria artei si s-a afirmat ca atare; daca acesti artisti acceptau principiile mai sus enuntate probabil ca le spuneau ei direct fara sa le mai enunt eu… Insa in momentul in care iti faci un sistem teoretic despre societate si arta in general, in momentul in care judeci cultura dupa acest sistem conceptual si incerci sa iti manifesti aceasta atitudine inclusiv in arta pe care o faci atunci arta pe care o faci poate fi una esentialmente teoretica fara sa iti dai seama. Daca conceptia ta, indiferent cat de extravaganta se regaseste direct si concret, (fara refaceri ezoterice) in productia artistica atunci faci arta teoretica.
Dimpotriva, refacerea unor teorii ale filosofiei clasice sau ale religiei prin care transpare aceasta nevoie specifica societatii traditionale de a inrobi o alta comunitate/clasa sociala asa cum s-a intamplat in societatea totalitarista in care s-a dezvoltat invatamantul romanesc in special nu poate fi numit arta teoretica macar pentru acest motiv; scopul acestor teorii este el insusi din start opus celui de explicitare a spiritului catre mase. Oricat de bine ar explicita aceste manifestari artistice respectivele teorii (desi ele folosesc tot simbolurile si ambiguitatile pentru a fi exprimate) scopul lor este de la inceput ratat deoarece sunt menite sa ii mentina omului de rand starea de rob si nu sa ii dezvolte capacitatile si libertatile asa cum se intampla in societatea contemporana civilizata. „Inaltele culmi de progres” despre care vorbea propaganda totalitarista era doar simple povesti de adormit copiii caci realitatea era cu totul alta. Numai faptul ca aprobi acest sistem, ca il promovezi sau ca nu ai curaj sa ii recunosti putreziciunea te face in afara spiritului artei teoretice, in afara spiritului civilizatiei. Pe langa asta nu trebuie uitat ca „conceptualismul” cu aviz de la securitate asa cum s-a facut in „elita” pedagogica din Romania nu este decat un academism steril, cu idei traditionale fie neinteresante pentru spirtul contemporan fie batatorite si asimilate de comunitate cu mult inainte de afirmarea sa.
Din pacate scoala romaneasca de arta, cu centralismul ei care uneori ajungea pana la securitate a prelat mecanic conceptualismul iar artistul s-a trezit uneori devenind critic si luandu-i munca criticului.
Nu poti sa te pretinzi a fi conceptualist si sa adopti o filozofie mistico-platoniciana sau o estetica prekantiana. Nu poti sa fii conceptualist si nici artist teoreticianist daca nu iti pui mai intai intrebari retorice la adresa mentalitatii clasice in general, daca nu o pui sub semnul intrebarii si daca nu o falsifici la fiecare pas. Doar pentru ca folosesti niste sughituri filosofice batatorite pana la refuz fara sa schimbi ceva la traditia asta, fara sa aduci ceva nou nu faci decat o tautologie culturala, adica o reluare cu alte mijloace a unor continuturi deja comunicate, exprimate si digerate de catre comunitate*.
* Termenul apartine logicii si se refera la definitia circulara, adica la definitia unui concept cu ajutorul unor elemente deja prezentate in conceptul initial. De aici termenul a fost preluat de mai multi autori si introdus in estetica artei contemporane pentru a desemna nontranscendalitatea, lipsa de sens altul decat cel al obiectului brut a unor curente care graviteaza in jurul minimalismului. Insa o astfel de metafora tradeaza o lipsa de intelegerii a sensului sau originar din logica si preluarea lui mecanica.
Apoi termenul preia din caracterul originar peiorativ care presupune un viciu de definire si il asterne asupra acestor curente practic desfiintandu-le.
21. Arta mea si arta teoretica
In momentul in care mi-am structurat primele manifestari de asta teoretica cunostintele mele despre conceptualism si teoriile estetice contemporane erau foarte reduse, limitate la cursul de un semestru facut in timpul facultatii ca student. Din pacate nici acum nu sunt destul de bine informat relativ la subiect si cu atat mai mult resimt metodele pedagogice si efectele lor de la acea data asupra formarii mele. Insa din fericire am reusit sa intru in contact cu cele mai importante informatii despre conceptualism si asta a facut ca inclusiv teoria mea despre „arta teoretica” sa se imbogateasca. Precizarile facute in acest text a consecinte concrete asupra artei pe care eu am prezentat-o acum cativa ani ca teoretica.
Dar cand am lansat acest concept nu m-am gandit in nici un caz la conceptualism si la vreo dorinta de a-l continua. Am lansat acest concept pentru ca am observat ca productivitatea si valoarea proiectelor mele artistice scadea drastic in momentul in care eram preocupat de anumite probleme teoretice. Astfel de „sincope teoretice” s-au intins pe perioade de cateva luni pana la cativa ani. Paradoxal, fiecare inceput de episod teoretic in activitatile mele coincidea cu o nemultumire profunda fata de activitatea mea artistica la acel moment. Am concluzionat ulterior de aici ca trebuie sa existe o arta teoretica ce imi absoarbe toata energia artei mele neteoretice facuta anterior si pur si simplu am lansat conceptul fara prea mari explicatii si lamuriri inclusiv pentru mine insumi. Chiar daca nici astazi acest concept inca nu-mi e destul de clar sunt ferm convins de autenticitatea lui si il prezint mai departe cu cateva precizari.
Acest fapt se regaseste direct in arta prezentata atunci. Acum imi dau seama ca din cele cateva piese expuse pe site sub titulatura de arta teoretica doar „Art is every thing” poate fi inclusa in arta teoretica care a si devenit textul sectiunii de arta teoretica din siteul meu. Imaginea readymade a universului contine direct si concret in sine conceptul de „totalitate” despre care vorbeste textul. Celelalte piese, respectiv „Salvati soldatul Ryan”, „Mita-ma frumos” si mai noile „Sfarsitul revolutiei in direct” si „Baldovin in 5 minute” nu pot fi catalogate ca arta teoretica deoarece elementele din text nu se regasesc concret si concis in obiectul expus. De asemenea in prima formula a lucrarii „Theroism” (aici e vechea formula) numai fotografia cu steagul SUA pe post de voal islamic poate fi considerata arta teoretica deoarece in ea se regaseste succint ideea principala a textului dupa care terorismul este un fenomen specific civilizatiei occidentale. Desi cele mai multe lucrari ale mele nu sunt arta teoretica totusi cea mai controversata si mai cunoscuta dintre ele, „Armata e gunoi” este astfel de arta deoarece, pe langa faptul ca exprima o conceptie despre fenomenul general al armatei, are in continutul ei manifest rezumatul succint al teoriei exprimate in text si anume acela ca armatele sfarsesc paradoxal prin a se intoarce impotriva poporului care le intretine. In aceeasi maniera stencilul „Politica” contine in sine direct si lipsit de echivoc conceptia mea politica exprimata in lucrarea „Starpirea vampirilor…”
Din fericire acest text m-a ajutat sa imi descopar prima lucrare teoretica pe care am facut-o fara sa imi dau seama de ea. Este figura „Trunchiului psihic”, un concept lansat de mine in anul 1998 prin care incercam sa rezolv problemele aparute in psihologia abisala odata cu cele doua mari topici ale psihologiei lui Freud, cele care apar in urma teoriei arhetipurilor lansata de Jung dar si alte incercari de structurare a aparatului psihic asa cum au fost facute de O. Rank, Winnicott si altii.
Nu imi voi opri apetitul de a face o arta neteoretica atunci cand voi avea chef insa in acest moment simt ca asta e drumul meu si pe el voi merge. Abia astept sa vad ce va aduce viitorul.