Starpirea vampirilor: proiect pentru reforma sociala si politica

© Gabriel Baldovin 2007

 

 

Introducere

Statul si politicienii

Cum au ajuns politicienii sa controleze statul? 

Etapele istoriei civilizatiei

Principiile mentalitatii feudale

Originea razboinica imperiului

Originea puterii conducatorului imperiului

Originea camaderiei intre membrii imperiului

Educata salbatica a imperiului

Legatura dintre senior, hot, bandit, haiduc, mafiot, tradator si erou

Eroul in relatia cu seniorul

Libertatea si drepturile omului: cerinte indispensabile ale societatii industiale

Revolta cetatenilor si sfarsitul statului feudal

Revolta cetatenilor si regresiunea catre stadii anterioare de evolutie sociala

Deturnarea clasica a revoltei de catre politicianul monarh

Pluripartitismul: o iluzie de putere politica servita abil cetateanului

Marfa, banul si politica

Politicianul poate manipula moneda

Coruptia: un instrument indispensabil al castei politice

Statutul social al politicianului este rezultatul coruptiei in masa

Restrictiile sociale ca metode ingenioase ale politicianului de distragere a atentiei cetateanului de la reforma politica

Asocierea parsiva a politicianului cu valorile religioase

Amenintarea armata: modul "suprem" de a lichefia implicarea politica a cetatenilor

Mafia drogurilor si a prostitutiei, doua canale smechere prin care cetateanului i se restrang drepturile

Pacatele progresismului orb

Democratia impusa cu forta este o prostie. Cowboy-ul sa-si pasca linistit vitele

Protectia naturii, a mediului si a culturilor diferite de cele occidentale

Dezastrul socioecologic produs de progresismul orb in spatiile neoccidentale

Cizmele oarbe ale colonialismului produc consecinte nebanuite. Inocenta lumii trebuie protejata

Spatiile si culturile nonoccidentale au dreptul la autocratie si protectie culturala

Corporatismul occidental a produs razboiale din Orientul Mijlociu

Bunastarea corporatista nu poate inlocui golurile infiltrate in spiritul traditional dezlocuit abuziv

Mentalitatea colonialista, cultura eroului si terorismul

Teoria teroristului diavol este una pur medievala

Despre pactul cu "diavolul" si axa raului

O solutie diferita fata de cea oferita de Bush si altii ca ei fata de Orientul Mijlociu. Scrisoare catre cetateanul american

Cum se poate incepe reforma societatii

Nevoia sporirii puterii politice a cetateanului si a restrangerii celei a oligarhiei actuale

Eliberarea de politicieni nu degenereaza in anarhie asa cum insinueaza ei

Disolutia puterii legislative: alt sofism tipic al gandirii oligarhiei politicianiste pentru a nu lasa puterea in mana cetatenilor

Cetateanul isi poate "vota" singur bugetul fara implicarea politicienilor

Cetateanul accepta faptul ca taxele si impozitele sunt masuri indispensabile societatii civilizate

Politicianul este risipitorul nu cetateanul

Politicienii suntem noi. Noi insine trebuie sa ne organizam viata

Apel la pace

 

 

Introducere

 

Aceasta lucrare nu se adreseaza atat specialistilor cat mai curand nespecialistilor, omului de pe strada, omului care simte viclenia si egoismul politicienilor, omului care refuza sa mearga la vot deoarece simte ca nu este reprezentat de niciuna dintre variantele alternative de guvernare. Acestia sunt oamenii care nu pot fi fraieriti niciodata. Exista si un astfel de tip chiar daca politicienii cred ca poti fraieri pe toti oamenii la un monent dat. Acest tip de cetatean este in stare sa schimbe ceva in societate si nu foarte multi dintre specialistii cu vizunile lor conservatoare, pervertite si ermetice dupa modelul organizarii careia ii sunt obedienti. Acesti "specialisti" isi doresc exact opusul, adica staticismul societatii, isi doresc ca lucrurile sa nu se schimbe in societate. Pozitiile lor recunoscute de catre politicieni le confera acel sentiment de elita dispretuitoare fata de majoritatea cetatenilor si de lacomie a onorurilor. Acceptati la festinul politicienilor, (pseudo)elitele (de stat) se multumesc fie la o bucata mai mare fie la onoruri mai mari. Avem aici o mostra de drog spiritual al pretinsei elite, o incapacitate de comunicare si, mai ales, de empatie cu omul de pe strada.

Nimeni nu se poate simti in siguranta in societatea actuala. Vazand modul in care serviciile secrete otravesc oamenii pe mapamond, vazand modul in care politicienii sunt acoperitorii unei lumi ascunse, nevazute si nemiloase, o lume compusa din oameni cinici costumati la patru ace, cateodata nu imi vine sa cred ca traim in secolul 21. Delicventa stradala si chiar cea organizata a mafiei par a fi un simplu joc de copii fata de manevrele din culisele mafiei politice. Ceea ce propun in aceasta carte este starpirea ei. Nu prin violenta, nu prin agresiune asa cum ei incearca sa impovareze spiritul contemporan ci prin mersul natural al societatii, prin libera consimtire la astfel de revolutie a majoritatii cetatenilor. Politicienii sunt minoritari. Nu este nevoie sa ii ne ridicam cu armele impotriva lor. Este suficient sa devenim constienti de forta noastra si de capacitatea de a ne respecta unii altora drepturile in asa fel incat sa nu justificam interventia lor violenta asupra noastra.

Pretentia castei politice de umanism absolut, de guvernare perfecta care se poate deduce din comportamentul sau este poate, uneori, doar bineintentionata. Dar in toate cele mai multe cazuri ea este doar o demagogie obosita. Nu trebuie sa ne lasam coplesiti de lucrurile frumoase din viata noastra si sa credem ca acestea se datoreaza politicienilor in mod decisiv. Daca ne uitam la abuzurile guvernarilor din timpurile trecute asupra individului masurile luate astazi de politicieni par pur si simplu minunate si fermecate. Traim in cea mai putin abuziva societate din cate au existat, libertatile umane sunt asa cum nu au fost niciodata in istoria cunoscuta, insa au ramas suficiente lucruri de facut. Mentalitatile monarhice s-au infiltrat in casta politica si si-au manifestat influenta intr-un mod aproape mecanic. Daca in epoca clasica mersul bun al societatii era stabilit de abilitatile si calitatile umane personale ale conducatorilor astazi urmasii lor, politicienii sunt exact aceia care trag societatea in jos. Ei sunt cei care, prin deciziile luate in spatele usilor inchise si cumva rupte de realitatea concreta a timpului in care traim, ii infraneaza mersul natural.

Pornind de la originea cuvantului "democratie" ("demos"=popor; "kratos"=putere) se poate foarte simplu observa ca ceea ce exista astazi e inca departe de a fi adevarata democratie chiar si in tarile cu traditie. Exista in fiecare dintre acestea doze de democratie si feudalism in diferite proportii. Fireste ca astfel de organizari par pur democratice atunci cand sunt comparate cu experientele totalitariste din restul Europei sau cu cele inca in vigoare din Extremul Orient. Dar analizate relativ la principiul a ceea ce trebuie sa fie democratia putem vedea ca asa ceva nu prea exista. Altcineva decide pentru cetatean. Acel altcineva este politicianul ales odata la cativa ani. Ei, politicienii sunt cei care iau deciziile iar daca cetateanul are destul timp pentru a se informa el poate totusi lua act de ele dar nu poate interveni direct pentru modificarea lor. Fireste, o poate face indirect prin proteste de strada iar aceasta influenta este de obicei una care atesta inutilitatea castei politice fata de cultura democratica a cetateanului de pe strada care se poate manifesta independent de aceasta. Tocmai aici este problema politicianului, anume ca incearca prin diferite metode sa stopeze implicarea politica si competenta sa in a-si administra singur bunurile comunitare. Politicianul este un parazit si isi apara cu strasnicie acest statut.

O teorie inselatoare il defineste pe politician ca pe un angajat al "poporului". Insa legile economice ale contractului de munca nu functioneaza pana la capat intr-o astfel de presupusa relatie. Poti alege sa cumperi de la o firma sau alta dar poti alege sa nu cumperi deloc si sa renunti la serviciul in cauza. In materie de politica nu poti face acest lucru. Lipsa de la vot nu inseamna concedierea politicianului sau politicienilor asa cum cred cei care opteaza astfel. IATA CA POLITICIANUL NU ESTE UN ANGAJAT AL NOSTRU. Chiar daca isi schimba numele, parul sau chiar daca se schimba el insusi prin scrutin, politicianul nu are statut de reprezentant tocmai pentru ca nu il putem concedia. Corpul politic parazitar ramane indiferent la aceasta optiune. Este asemenea puricelui pe care ii omori dar el pare sa aiba 1000 de vieti pentru ca apare mereu si mereu. In momentul in care s-ar intampla acest lucru se creaza iluzia aparitiei anarhiei, iar notiunea de corp politic si stat sunt fortate sa se identifice tocmai pentru a pedepsi orice eventuala abatere de la ordinea instaurata de ei. Politicienii sunt unsi cu privilegii, beneficii, scutiri si tratamente preferentiale iar concedierea lor de catre alegator ar insemna pierderea acestora. Este de la sine inteles ca acest punct nu trebuie atins. Voi face pe parcursul acestui text portretul parazitar al politicianului.

Din pacate locul politicianului este aparat de statutul multor cetateni care il aleg in forurile superioare de conducere a statului dupa criterii de carisma si marketing politic in general. Acesti cetateni au o implicare politica foarte redusa. Ei nu cunosc mecanismele de functionare a societatii. Ei nu stiu cum se fac legile, nu pricep spiritul constitutiei si prevederile ei si nu stiu cum se pun in aplicare acestea. Lipsa lor de curiozitate ii face pe deplin responsabili fata de toate deciziile proaste ale politicienilor. Dar principala responsabilitate este totusi a politicienilor insisi. Ei au nevoie de astfel de teren fertil pentru prosperitatea lor insisi. Ei sunt interesati ca omul de pe strada sa ramana in intuneric. De ce? Pentru ca daca cetateanul de rand invata sa foloseasca instrumentul puterii ei ar putea fi foarte usor inlocuiti.

E clar pentru toata lumea ca ei au grija sa isi pastreze fotoliile caldute in care mai si motaie din cand in cand. In schimb scoala nu se ocupa decat in treacat si tendentios de educarea cetateanului in acest domeniu. Asta pe fondul incarcarii inutile a memoriei cu lucruri de care cetateanul are putina nevoie. Cate discipline astfel studiate in scoala au ramas fara vreo finalitate practica concreta? Sa ne gandim putin! Care este scopul unei astfel de situatii? Elevului de la scoala i se spune ca va avea "mai tarziu" nevoie de acele cunostinte. Dar haideti sa tragem linie si sa vedem ce inseamna acest "mai tarziu". Exista un pic de adevar intr-o astfel de informatie. Daca vrei sa te specielizezi in ceva atunci chiar vei vedea ca "mai tarziu" vei avea cu adevarat nevoie de acele cunostiinte. Dar daca acele informatii nu au legatura cu interesul tau atunci care este interesul pentru ca tu sa iti incarci memoria cu ele? Raspunsul e simplu: tocmai pentru aceasta epuizare a curiozitatii si pentru abaterea interesului fata de problemele politice. Este adevarat ca se poate ca la un moment dat cineva sa isi schimbe cariera cu atat mai mult cu cat fluctuatiile pietei capitaliste determina astfel de minirevolutii economice in perioade scurte de timp. Dar oare nu este mai simplu sa faci o astfel de pregatire chiar la fata locului, concret? Oare acele informatii nu devin ele perimate peste 10-15 ani sau poate chiar mai mult in momentul in care ai putea sa iti schimbi cariera? Oare nu ai putea mai bine sa inveti sa faci ceva mult mai util cum ar fi, de exemplu, sa te implici in organizarea comunitatii din care tu insuti faci parte?

"Statul te vrea prost" si asta nu este un adevar valabil doar in sistemele totalitariste. Daca ar vrea sa ilumineze cetateanul atunci ar face un top al importantei cunostintelor. Daca cel mai important lucru este limba pe care trebuie sa o cunosti pentru a comunica cu semenii si daca pe o a doua astfel de pozitie este aritmetica ce foloseste schimbului comercial, atunci pe cea de-a treia trebuie sa stea tocmai capacitatea de organizare sociala, cunostintele politice. Abia dupa ce acestea for fi fost asimilate scoala ar putea sa dea si alte informatii copiilor. Dar statul actual, prin politicienii sai, NU vrea ca noi sa ne putem descurca si organiza singuri la fel cum parazitul vrea sa ramana pe gazda pe care o paraziteaza si sa-si consolideze astfel pozitia. "Statul de vrea prost". Dar e un stat prost el insusi.

Aceasta lucrare se adreaseaza in principal publicului american. Sta in puterea lui sa faca presiuni asupra politicienilor pentru a schimba ceva. SUA este acea megaputere care poate schimba ceva in intreaga lume incepand cu ea insasi Schimbarile de sistem, revolutiile pot fi privite cu suspiciune de unii. Cu toate acestea astfel de ajustari si schimbari se produc in fiecare zi. Nimic nu este dat odata pentru totdeauna in organizarea umana. Unii dintre acesti reticenti sunt marii profitori ai sistemului. Altii sunt doar reticenti fata de violenta care acompaniaza revolutiile. In ciuda posibilelor obiectii de violenta care vor veni la adresa acestor idei vreau sa accentuez inca de la inceput caracterul pasnic, nonviolent al sau. Revolutiile se pot face si pasnic prin simpla adeziune la ideile lor de baza a majoritatii cetatenilor unei comunitati. Acest lucru se face chiar si astazi, partial, prin vot. Votul este un drept acordat cetatenilor in majoritatea societatilor actuale cu scopul de a vedea care este optiunea politica majoritara a lor.

Mentalitatea politicienilor contemporani este una foarte gaunoasa, una rupta de realitatile vietii de zi cu zi, una formata cu ajutorul cartilor scrise intr-un trecut care nu anticipa realitatile zilelor noastre. Efectele acestor ramasite se regasesc in toate amanuntele vietii noastre insa punctul central care a determinat scrierea acestei cartulii este tragedia care s-a intamplat la 11 septembrie 2001. Ea este apogeul absurditatii acestei mentalitati. Din nevoia disperata cetatenilor americani de a rezolva aceasta problema am facut interesul central al acestei lucrari. Tot ce am scris aici graviteaza in jurul unei solutii pe care le-o propun in capitolul "O solutie diferita fata de cea oferita de Bush si altii ca ei fata de Orientul Mijlociu. Scrisoare catre cetateanul american". Solutia pe care le-o propun este solutia de care noi toti cetatenii occidentali avem nevoie pentru a ne imbunatati organizarea sociala. Daca ei reusesc noi toti putem reusi. De ei depinde totul. Daca ei reusesc sa schimbe ceva tot Occidentul va putea.

Fac apel la samburele sanatos al umanitatii spre a nu se lasa stricata in interior de actiunile distructive ale acestor vampiri. Acolo, in camerele lor obscure acesti mutanti spirituali decid viitorul nostru. Drepturile omului sunt pentru ei doar niste limitari care pot fi ocolite de abilitatile lor in a produce inginerii procedurale mafiote. Ei nu dau doi bani pe fiinta noastra, pentru ei suntem doar marfa, doar forta de munca. Invatati sa va aparati integritatea! Iesiti in strada si cereti dreptul natural de a fi considerati nepretuiti!

Statul si politicienii

 

Traim in stat. Statul este pretutindeni, ne lovim mereu de el, ii platim taxe dar este greu sa il identificam. Daca e vorba sa luam la bani marunti notiunea de stat vedem ca ea se topeste si dispare pana cand ne trezim ca tocmai noi insine suntem statul si ca daca vrem sa ne revoltam s-ar putea sa ne trezim ca o facem impotriva noastra insine. Complicata si alunecoasa este aceasta notiune! Folclorul muncitoresc contemporan romanesc atesta ironic prezenta tendintelor dictatoriale in majoritatea celor care au avut contact cu sistemul totalitarist comunist: "Dai in mine/ dai in tine,/ dai in fabrici si uzine,/ dai in clasa muncitoare/ si-n tarani de pe ogoare..."

Putem totusi sa incercam sa vedem cam ce ar fi el, care ii sunt limitele analizand formele sale cele mai primitive si mai rudimentare, forme in care nu apare chiar asa de camuflat ca astazi. Nu avem decat sa mergem cu pasi marunti sa vedem ce ar fi el printr-un exemplu simplu. Sa luam exemplul unei comunitati clasice care cucereste teritoriul alteia prin forta armata si care isi impune forta si legile sale acolo. Teritoriul nou se alipeste la statul cuceritor. Deci statul se extinde in noul teritoriu tocmai pentru ca isi exercita puterea acolo. Dar inainte de cucerirea acestui teritoriu totusi statul care l-a alipit nu exista acolo. Acel teritoriu avea alte legi si depindea de alta putere. Se poate vedea din acest exemplu faptul ca statul nu este constituit din intregul numar de cetateni ai comunitatii. Chiar daca statul din acest exemplu a devenit mai puternic el totusi a existat inainte si independent de membrii nativi ai noului teritoriu cucerit. Sa luam un alt exemplu acela al unui teritoriu care se imparte in doua in asa fel incat sa apara un stat paralel si eventual rival cu acesta. Vechiul stat se afla in pozitia contrara celui din exemplul anterior deoarece el nu mai controleaza aceasta parte de teritoriu desprinsa din el. In istorie au fost foarte multe astfel de cazuri. Iata cat de evidenta este diferenta intre stat si cetatean si cum ermetismul social poate exista in cel mai simplu lucru.

Cum au ajuns politicienii sa controleze statul? 

 

Dar poate ca acest argument de mai sus este inutil. Cred ca omul de pe strada a vazut pe pielea lui faptul ca nu detine masina blindata inconjurata de politisti pe motocicleta care sa blocheze circulatia timp de un sfert de ora... Probabil ca destui cetateni au asteptat la semafor sa treaca "statul" intr-un alai ce seamna cu amenintarea masculului dominant in lumea animalelor. Ei bine acesta este statul. Un rege francez a zis foarte bine intr-un moment de neatentie sau amenintare: "Statul sunt eu." intr-adevar politicienii sunt nucleul statului iar corpul sau sunt functionarii de stat, cei ale caror salarii vin direct de la bugetul de stat. Totusi statul nu exista fara corpul politic deoarece el este cel care controleaza bugetul. Daca dorim ca statul sa faca anumite lucruri, sa ofere anumite facilitati, sa acorde anumite ajutoare pentru defavorizati sau sa intervina in anumite situatii atunci facem presiuni asupra politicienilor care astfel iau masuri. Acesta este poate cel mai clar exemplu asura faptului ca ei sunt creierul statului.

Oricum cert este ca statul si organizarea politica asa cum se vede astazi nu este un contract. Aceste teorii pretind sa fi existat un moment 0 al aparitiei statului in care cetateanul si-a cedat catre politician puterea sa politica. Imaginati-va cum s-ar fi plimbat el nelinistit de colo colo pentru ca nu ar fi avut organizare politica si cum, intr-un final, omului nostru sa-i vina solutia nelinistilor sale spunand: " ia tu politicianule puterea mea politica pentru ca eu n-am loc de ea si ma cam incurca"... Acestea sunt povesti trase de par, inventate de filosofi obedienti si serviabili. Omul de rand NU vrea sa isi cedeze puterea sa politica pentru un "reprezentant". Pur si simplu aceasta putere nu i se da. Statul e destul de smecher ca sa nu ii dea decat iluzia acestei puteri. In realitate acesta putere nu ii este data decat partial in finalul campaniei electorale. Din pacate cetateanul este sufiecient de "fraier" incat sa nu isi ceara aceasta putere. Este clar ca politicienii si numai ei sunt cei ce taie si spanzura acolo. Dar trendul ultimelor secole arata ca puterea incepe sa se mute usor catre mase in ceea ce priveste organizarea sociala cu cele mai performante rezultate.

O alta teorie sustine ca politicianul ar fi pentru mase asemenea reginei fata roiul de albine. Totusi diferentele sunt semnifictive. Politicianul isi aroga pe nedrept statutul de indispensabil in stat. Mai intai ca cel putin in societatea occidentala contemporana ei nu numai ca nu contribuie la dezvoltarea societatii ci chiar o trag in jos datorita reflexelor lor feudale, dupa cum voi arata amanuntit mai jos. Apoi ei nu au constitutie fizica diferita fata de ceilalti oameni asa cum regina are fata de restul albinelor. Statutul lor social este artificial umflat pentru a acoperi aceasta prejudecata a unor cetateni despre societatea perfecta care ar fi aceea a acestor insecte.

Cum se face totusi ca cetateanul are nevoie de acesti politicieni? Cum s-a ajuns ca el sa-si cedeze puterea sa unor "reprezentanti" sau, asa cum se numeau ei in trecut, seniori? Cum s-a ajuns in situatia in care cetateanul sa se supuna unei minoritati, casta politica, sau chiar unui singur om - monarhul? La aceasta intrebare voi raspunde pe parcurs. Pentru a-i raspunde e nevoie de o analiza generala a modelelor de societati anterioare celei de astazi. Ca sa vedem ce este societatea in general va trebui sa punem cap la cap etapele evolutiei sale si sa parcurgem drumul acestei evolutii asemenea montarii unui film. Vom vedea ca organizarea actuala depinde de experientele si experimentele organizarii etapelor precedente iar aceasta mostenire politica este preluata si reutilizata in timpurile contemporane. Aceste structuri organizatorice au fost solutii provizorii pentru probleme specifice epocilor trecute care au ramas de cele mai multe ori in modul de organizare actual din obisnuinta desi conditiile pentru care el s-a impus au disparut demult. Aceste structuri au ajuns prin inutilitatea si prin tendintele lor de a restaura o lume apusa si inactuala (cea careia i-a fost destinata initial) sa traga societatea in jos. Analiza acestor etape de dezvoltare a mentalitatilor lor definitorii si a contextelor sociale si economice in care au aparut vor scoate la iveala acesti polipi sociali.

Etapele istoriei civilizatiei

 

Societatea umana evolueaza acompaniata de dezvoltarea economica. Evolutia ei poate fi impartita in trei stadii. Fireste, o astfel de impartire este una generala, o sinteza. Fiecare dintre aceste stadii poate fi subimpartit la randul lui, si astfel trecerea de la unul la altul sa apara intr-o evolutie mai lenta si mai nuantata. Insa o clasificare a acestor substadii este un proces de simplificare a datelor si de aceea am recurs la o astfel de sintetizare.
Primul este stadiul primitiv, al doilea este cel feudal (clasic) iar al treilea este cel industrial (modern). Primul este o cultura a jafului si se bazeaza in principal pe recurgerea la forta armata in scopul obtinerii de bunuri de la comunitatile vecine sau rivale. Celor afectati de actiunea de agresiune militara le este pusa sub semnul intrebarii insasi existenta. De aceea vor fi foarte motivati in campul de batalie pentru a castiga lupta.

Cel de-al doilea este in principiu o cultura a sclavilor. Liderii militari devin lideri politici. Comunitatile nu mai sunt distruse ci transformate in sclavi. In acest fel prada de razboi se transforma in impozit colectat sistematic si periodic. Ei incearca sa evite pe cat posibil conflictul armat inutil deoarece isi doresc ca poporul sa produca bunuri din care ei sa isi ia in liniste partea.

Cel de-al 3-lea este o cultura inventiei de masini si mecanisme cu care se poate face mai eficienta si pe o scara industriala munca sclavilor. Astfel ca sclavii trebuie inlocuiti de oameni liberi si destul de rasariti la minte pentru a manevra aceste masini. Aceasta cultura este una a libertatii deoarece inventia de tehnologie si productivitatea se poate realiza doar pe fondul cresterii nivelului de trai si a libertatilor personale ale cetateanului. Prin urmare vechiului sclav i s-au dat libertati de neinchipuit in epocile trecute insa acestea s-au regasit ulterior in capacitatea acestuia de productie si in profitul celui care reuseste sa beneficieze de pe urma unui astfel de om.
Mai departe vom analiza valorile celorlalte doua stadii, cel feudal si cel industrial tinand cont ca cel primitiv este deja inteles in ceea ce priveste forma lui generala iar referirile la el le voi face si la momentul necesar.

Principiile mentalitatii feudale

 

La acest tip de civilizatie se ajunge prin evolutia mentalitatii jafului si este modelul aparitiei imperiului. Succesul aparitei imperiului este dat de faptul ca jaful nu mai este adoptat ci este inlocuit cu birul. Legiuitorul prefera sa ii transforme in sclavi pe membrii comunitatii cucerite decat sa ii ucida. In loc sa le ia toate bunurile odata el prefera sa ia doar o parte din ele pe o perioada nedeterminata de timp. Acesta este o schimbare asemanatoare cu cea a trecerii de la mentalitatea vanatorii la cea a agriculturii si cresterii animalelor. Birul luat de la supusi da mai multa siguranta legiuitorului deoarece el poate fi luat pe termen lung si constant pe cand jaful conduce la imposibilitatea de repetare a actiunii. In situatia in care o parte dintre supusi refuza acest lucru atunci legiuitorul poate recurge la regresiunea jafului origuinar, adica la interventia armata pentru a "restabili ordinea".

Originea razboinica imperiului

 

Organizarea politica a comunitatii este asemenea geografiei unui oras. El nu se dezvolta incepand de la un moment 0 ci isi adapteaza noile constructii la cele vechi si la strazile deja existente. De aceea trebuie privit in ce mod a evoluat societatea incepand de la un adevarat moment 0 al evolutiei sale adica stadiul primitiv de existenta al ei. Acest stadiu poate fi vazut pe viu la unele dintre comunitatile primitive de astazi. Cumva intre statul primitiv (cu omul care ia decizii politice in interiorul tribului), statul clasic (cu deciziile personale luate de monarh) sau cu casta politica moderna (unde o minortitate aleasa periodic si ciclic ia deciziile) exista legatura. Cu cat comunitatile sunt mai simple si mai mici cu atat organizarea politica este mai simpla si mai eficienta pentru ele. Cu cat comunitatea este mai mare cu atat organizarea politica este mai complicata si mai ineficienta. Daca nu exista mijloace avansate de comunicare, de transmitere a informatiei o astfel de comunitate are nevoie de legi interne severe de functionare iar comunitatea tinde sa devina imperiu. Sistemul politic al imperiului nu poate supravietui daca nu devine extrem de opresiv. El nu tolereaza nesupunerea. Pentru ca informatiile venite de la centru sa ajunga la periferia sistemului si sa fie puse in aplicare imperiul are nevoie de reguli stricte dublate de pedepse aplicate celor care nu le respecta. De fapt insasi aparitia imperiului se datoreaza tocmai acestei putinte a centrului de a-si exercita puterea asupra periferiei. Centrul si periferia insele apar pe masura ce imperiul se dezvolta. Cu cat creste mai mult cu atat sistemul devine o anomalie. Spiritul comunitatii este inlocuit de reguli birocratice si impersonale.

Imperiul este, prin urmare, o excrescenta nenaturala a comunitatii. Daca omul se aduna in societate formand comunitatea o face pentru prosperitatea economica, pentru succesul in vanatoare sau pentru apararea in fata unor posibile animale de prada. Imperiul este pervertirea acestei tendinte naturale. Pervertirea este data nu atat de dimensiunile sale colosale cat de scopul acestei megacoalitii. De fapt pervertirea acestei megacomunitati se datoreaza indreptarii actiunii de vanatoare catre om si nu catre mediu asa cum fusese initial. Imperiul este un vanator de oameni. El se extinde prin acumularea de noi si noi teritorii, comunitatile mai mici fiind anexate lui. In functie de strategia sa imperiul hotaraste ce soarta vor avea membrii acestor comunitati anexate. Ei pot fi exterminati, transformati in sclavi sau, in cel mai bun caz, pot fi lasati in pace cu conditia platii unui bir, a unui impozit, a unei metataxe "de protectie".

Originea puterii conducatorului imperiului

 

Forta armata este secretul acestei expansiuni. Iar forta armata este motorul aparitiei puterii politice. Orice armata functioneaza pe baza de ierarhie si pe baza de conducator. Conducatorul suprem al imperiului este si conducatorul armatei. Din nevoia de sincronizare a acestor forte si de pastrare nealterata a intentiilor monarhului acestuia ii este investita o mare cantitate de putere. Acceptand neconditionat ordinele superiorului militar armata se poate sincroniza mai bine si poate astfel castiga batalia cu rivalul. Refuzul executarii ordinului poate conduce fie la esec fie la pierderi mai mari decat in cazul in care acesta ar fi fost respectat fara obiectii. Acestea se datoreaza tocmai lipse de sincronizare a actiunii intregului armatei. Fiecare dintre membrii sistemului stie acest lucru si de aceea accepta sa cedeze o parte a puterii catre superiorul militar. Iata ca cedarea puterii de care vorbeam mai sus se datoreaza altor cauze decat cele de angajare a unui reprezentant asa cum sugereaza acele teorii!

Scopul unei astfel de dezumanizari poate fi fie apararea in fata unei alte armate agresoare fie castigul realizat in urma pradarii unei alte comunitati sau orice alta promisiune de marire sau avansare pe scala sociala din partea legiuitorului. Soldatul de la baza armatei va retrage investitia sa politica in conducator in momentul in care isi pierde increderea in aceste valori. De exemplu promisiunea ca dupa o lunga perioada de servire a armatei romane soldatul va deveni om liber la Roma sau ca va primi o suprafata de teren pe care sa il cultive undeva la periferia imperiului au ajuns sa nu il mai motiveze. Starea de om liber la Roma nu mai era un privilegiu iar un astfel de teren putea fi achizitionat si fara ingroparea tineretii in serviciul legiunilor romane. Astfel ca soldatul roman a ajuns sa refuze sa mai faca parte dintr-un sistem care nu ii aducea decat teama de a fi ucis. El si-a retras investitia politica in sistem si astfel imperiul roman s-a prabusit.

Originea camaderiei intre membrii imperiului

 

Sensul supunerii si obedientei fata de monarh si superiorul militar consta tocmai in intarirea imperiului. Trebuie facuta diferenta intre munca de echipa (care presupune ierarhie, urmarea directivelor superiorului asa cum exista astazi, a existat in trecut si va exista tot timpul cat va exista echipa) si obedienta clasica in cauza. In acest ultim caz exista o abandonare de sine, o anulare a propriei constiinte in favoarea superiorului. Cetateanul renunta la aceste calitati umane doar in schimbul unui beneficiu. Profunzimea primitiva a sufletului nostru stie care este acest beneficiu prin mostenirea genetica a acestui comportament. El este jaful, orgia victoriei si supunerii comunitatii rivale. Suporterii infocati ai cluburilor ce practica cele mai populare sporturi vin pe stadion tocmai datorita acestei chemari ancestrale la lupta. Strastramosii nostri carora le purtam genele au supravietuit si si-au implinit fiinta in acest fel. Barbatii comunitatii rivale erau ucisi, femeile violate, bunurile confiscate si, mai tarziu, copiii si supravietuitorii erau transformati in sclavi.

Astazi aceste lucruri sunt greu de realizat datorita reglementarilor si posibilitatilor de aparare ale cetatenilor defavorizati. Insa in acele timpuri aceste acte puteau insemna experiente personale traite unic in viata. De aceea au ramas adanc intiparite in comportamentul uman. Multe sarbatori, datini si obiceiuri traditionale lasa sa se intrevada comemorari ale unor astfel de orgii si jafuri originare. Aceste acte vazute ca reprobabile astazi erau victorii si succese ale comunitatii in trecut. Oricum, daca o comunitate recurgea la atacul asupra alteia o facea datorita unor nevoi a caror satisfacere putea fi pusa in balanta cu insasi propria viata ce putea fi pierduta in urma unui astfel de atac. Este normal ca satisfacerea lor sa fi fost o adevarata sarbatoare. Acesta este si motivul pentru care intre camarazii de lupta, in razboi, se stabilesc relatii speciale de prietenie. Uneori se intampla ca prietenii sa se aleaga tocmai pe parcursul stagiului militar inclusiv astazi. Starea de barbatie, maturizarea pe care unii o gasesc in armata are legatura cu un astfel de recurs la starea feudala de civilizatie.

Educata salbatica a imperiului

 

Un intreg sistem de educatie si propaganda este pus in slujba conducatorului. Puterea cu care acesta este investit este subliniata pana la refuz. Aceasta ia chiar forma religioasa de cele mai multe ori. Monarhul isi face o imagine de sfant printr-un mecanism statal complex. Statul insusi, ca instrument de conducere primeste aceasta aura religioasa. Asemenea animalelor de la circ, cetateanul statului clasic este educat din copilarie in spiritul servitutii. Puterea monarhului este abil asociata cu imaginea parintilor sai inca de la cea mai mica varsta. Efectul este asemanator cu cel al dresarii animalelor de prada care, la maturitate, pot dintr-o miscare ucide pe dresor. Daca nu o fac se datoreaza biciului care le-a ramas in memorie de cand erau pui. In acelasi fel poporul este spalat pe creier cu imaginea monarhului de parinte calsic iubit, temut si respectat. Prin aceasta combinatie monarhului i se creaza imaginea de parinte suprem. Asa se face ca monarhul clasic chiar ajunge sa fie un circar care isi cravaseaza poporul pentru propriile sale mofturi si fanfaronade.

Nimic din ceea ce poate concepe imaginatia noasta in materie de dezumanizare nu este de neinfaptuit pentru politicianul feudal atunci cand este vorba de a-si pune planurile in practica. Astazi stim ca puterea politica si statul social al monarhilor nu sunt atribute cedate de divinitate celor "alesi". Lumea poate trai si fara ei, iar schimbarea periodica a politicieniulor arata ca ei pot fi rapid transformati in oameni simpli de pe strada. Regii, imparatii, faraonii, dictatorii isi iau cu forta puterea de la restul cetatenilor cu ajutorul unui concurs de imprejurari si a acelor oameni care ii slujesc. Astfel ei sunt in stare de orice pentru a-si pastra acest statut. Ca unii cetateni accepta sa treaca cu vederea aceste molime morale asta se datoreaza interesului lor egoist si obturat. Insa este clar faptul ca monarhul feudal are nevoie de sclavi si va face orice pentru a-si pastra astfel de masini vii in stare de productivitate. Orice incercare de cerere de drepturi umane asa cum le cunoastem astazi este stavilita rapid deoarece atenteaza la profitul sau.

Legatura dintre senior, hot, bandit, haiduc, mafiot, tradator si erou

 

Trebuie analizat indeaproape notiunile de hot, haiduc, mafiot, erou, tradator si senior deoarece acestea sunt strans legate intre ele. Notiunea centrala este aceea de senior. Fie el rege, principe, lider local, seniorul reprezinta autoritatea. El face legea. El decide cine poate fi incadrat in restul acestor notiuni. Hotul este cel care nu este implicat in nici o activitate economica, politica sau militara. El actioneaza singur sau in bande mici. Activitatea sa este simpla, aceea de a fura de la altii, fara nici un fel de contributie la productia acelor bunuri sau la organizarea unui sistem social mai complex care ar facilita productia lor. In momentul in care acest lucru se intampla mai mult sau mai putin hotul devine haiduc sau mafiot.

Practic mafiotul si haiducul sunt acelasi lucru in timpuri diferite. Haiducul apartinea statului feudal, el nu recurgea decat rar la furtul de la saraci tocmai pentru ca nu prea avea ce sa fure de la ei. Diferenta principala fata de hot este aceea ca el incearca o organizare sociala si chiar sa darame pe legiuitor. Acelasi lucru il face si mafiotul. El este un haiduc modern. Omul de rand a ajuns sa posede bunuri asa ca haiducul de astazi fura si de la el. Pe de alta parte mafiotul ajunge chiar sa se implice in politica folosindu-se de mijloacele contemporane de actiune in acest domeniu. Aceasta abilitate a mafiotului de a se organiza il face din start un politician la nivel de microcomunitate, la nivel de strada sau de cartier. El ameninta statutul politicianului oficial prin faptul ca creaza un stat in stat ceea ce produce nemultumirea cetatenilor pusi in situatia de a plati de doua ori impozit, odata statului propriuzis si apoi microstatului organizat de mafiot. Daca tinem cont de originea imperiului putem lesne sa tragem concluzia ca seniorul este un mafiot care si-a dezvoltat foarte mult sistemul, un mafiot originar, pionier. Aceasta concurenta dintre mafiot si politician este si aceea care il face pe acesta din urma sa ia masuri de hartuire a primului, de constanta presiune asupra functionarii sale. In caz contrar mafiotul poate aspira la a inlocui cu microstatul sau insasi statul oficial.

Spre deosebire de mafiot si haiduc eroul nu se abate de la directivele conducatorului statului. si el are abilitati organizatorice si tocmai succesul actiunilor sale este acela care il face remarcat. Seniorul este pus in situatia sa rasplateasca aceste fapte eroice prin ridicarea lui in grad militar sau social. Prin faptele de vitejie pe care le face eroul adopta o mentalitate liberala, a dezvoltarii, a cuceririi, a stapanului. Cultul eroului nu poate fi realizat decat de senior. Maretia, ceremonialul, starea apoteotica a lui fac parte din statutul seniorului care este cedat in parte de catre acesta ca plata pentru serviciile sale. Imaginea pe care societatea i-o pastreaza eroului este rupta din cea a seniorului insusi si dictata direct de autoritatea lui. Armele lui sunt legendare, imbatabile iar acest statut este dat tocmai de armura maiestuasa pe care i-o face insusi stapanul. Se vede de aici ca eroul are cumva sange albastru, el are puterea de a lua astfel de decizii "nobile" iar inferioritatea sa pe scara sociala este un accident. Mentalitatea sa este una tipic aristocratoida.

Eroul in relatia cu seniorul

 

Cultura eroului si a eroismului este strans legata de mentalitatea clasica. Iar societatea clasica, dupa cum am aratat deja, se deosebeste de cea primitiva prin faptul ca o exploateaza prin sclavie. Dar forta armelor ramane in continuare criteriul pentru o astfel de stare de lucruri. Capacitatea de a opune rezistenta in fata unei armate "dusmane" sau de a cuceri noi teritorii se regaseste in forta imperiului clasic. Eroul alege sa lupte in razboi si nu sa produca direct bunuri pentru consum. Existenta lui este una parazitara la fel ca si cea a armatei care primeste taxa de protectie la nivel macrosocial si la fel cum insasi mafia o face la nivel microsocial.

Riscul eroului, soldatului sau mafiotului de a fi ucis in lupta este alternativa sigurantei pe care o are sclavul care isi vinde foarte ieftin munca. Organizarea societatii clasice presupune un lider unic care sa fie capabil sa ia decizii rapide. Regele, imparatul, faraonul este cel mai important om din societatea clasica. De deciziile lui depinde insusi sistemul, functionarea lui. Intre el si baza piramidei sociale exista grade diferite. Uneori nu exista o granita stabila intre aceste structuri. taranul cultivator de pamant poate deveni soldat in situatii de criza si astfel se produce o conversie intre mentalitatea sa primitiva si cea clasica a soldatului de la baza sistemului militar.

Atractia fata de varful piramidei sistemului social este imboldul acestei tranzactii de la starea primitiva la cea clasica. Pentru cel aflat intr-o pozitie sociala inferioara exista o stare de amenintare si nesiguranta indusa de cei aflati in pozitii sociale superioare. Nesubordonarea poate fi aspru pedepsita. Regulile sistemului social clasic sunt impuse membrilor ierarhiei sociale din frageda educatie. Varful piramidei sociale este menit sa devina o putere absoluta pe plan pamantesc cumva la limita comunicarii cu divinitatea. Religia insasi este tolerata si formata in spiritul acestei forte politice. Ridicarea in rang este o exceptie data de circumstante speciale cum ar fi moartea in lupta a superiorului sau aducerea unor contributii speciale in lupta ceea ce ii produc seniorului un profit important.

Aici trebuie facuta o diferenta intre dezvoltarea statutului seniorului pe care eroul o face si dezvoltarea statutului soldatului de rand ca urmare a actiunii acestuia. Pentru ca actele eroice care duc la cucerirea de noi teritorii pot aduce impozite mai mari in visteria seniorului, insa soldatul de rand traieste la fel si intr-o cetate mica si intr-un imperiu intins pe un continent iar viata lui nu se schimba conform cu aceea a seniorului care stapaneste un imperiu mai mare. Este motivul pentru care soldatii romani si-au pierdut intr-un final apetitul pentru actele eroice de vitejie pe care le avusesera initial cand au construit imperiul iar acest fapt a condus la colapsarea lui.

Eroul pune intotdeauna interesul seniorului inaintea celui al omului de rand. Acesta nu ii poate arata eroului decat dragostea lui simpla si se va apleca in fata lui numai daca seniorul ii da aceasta autoritate. In cazul care el prefera sa puna interesul omului de rand inaintea celui al seniorului atunci devine bandit, haiduc sau in cel mai bun caz, aventurier. Poate fi prins de armata seniorului si pedepsit intr-un mod josnic pentru a descuraja astfel de razvratiri. Acesta este si motivul pentru care un anume personaj poate fi recunoscut ca erou intr-o comunitate si tradator, haiduc sau bandit de o alta. El are acea demnitate clasica si se sinucide inainte de a fi umilit in cazul in care se afla intr-o astfel de situatie.

Pe de alta parte haiducul vine din popor. Educatia sa il face sa fie mai aproape de plebe dar sa se si teama de moarte dupa cum insasi plebea este educata. Gesturile eroice, morala, introspectia, introvertirea, singuratatea, orgoliul nu fac parte din educatia omului de rand. Insa aceste atribute ii pot veni ulterior, imaginea i se poate slefui de catre cel care a reusit sa profite de pe urma succesului haiducului. Dar daca haiducul si chiar eroul incearca sa isi ia singur aceasta autoritate el poate deveni un uzurpator, un dusman al seniorului iar statutul sau nu mai este cel de erou. Acest statut se poate imbunatati si poate deveni chiar senior el insusi daca dinastia lui reuseste sa supravietuiasca mai mult timp. Daca nu reuseste acest lucru el este considerat bastard si tradator de catre seniorul reinscaunat sau urmasii acestuia.

Libertatea si drepturile omului: cerinte indispensabile ale societatii industiale

 

Prin politica opresiva si amenintatoare statul feudal isi formeaza muncitorii sai tipici: taranii care lucreaza in agricultura si care contribuie la hrana membrilor intregii comunitati. Societatea feudala se poate colapsa fara acesti sclavi lasati mai mult sau mai putin liberi. De aceea statul feudal face tot ce poate pentru a pastra acesti cetateni in acelasi statut, acela de taran. Munca in agricultura este una epuizanta fizic dar nu necesita capacitati intelectuale prea mari. Asa ca indobitocirea si anularea posibilitatii de educatie a acestor marginali este un mod de a-i pastra in campul muncii agricole, singura pe care o pot face pentru a supravietui. Orice incercare de schimbare a meseriei poate fi un exemplu periculos pentru restul cetatenilor de acelasi statut, doritori de ascensiune sociala. O posibila incercare a acestora de schimbare a ocupatiei trebuie stopata sever. Anularea oricarei posibilitati de educatie si ascensiune morala este solutia provizorie a societatii feudale in scopul pastrarii echilibrului social.

Aparitia societatii industriale a dus la elasticizarea acestor reguli. Agricultura s-a tehnologizat treptat si vechii tarani s-au mutat in jurul marilor centre industriale schimbandu-si vocatia. Ei au trebuit sa isi schimbe si mentalitatile si sa faca fata la munci mai complexe. Incepand de prin secolul 16 si pana in timpurile noastre vechiul taran a trebuit sa fie instruit si format, uneori pe o perioada mai lunga de timp sa faca fata la cerintele diverse ale lucrului cu masinile. Educatia si nivelul lor de civilizatie au devenit obiective ale spiritului industrial. Libertatea politica, sexuala, religioasa, de constiinta au devenit valori ale incadrarii cetateanului in campul productiei economice. Inteligenta, capacitatea de adaptare si indemanarea sa au ajuns sa fie atribute indispensabile si cautate de noile meserii aparute.

Omul occidental este un om progresist, un om agitat, un om implicat in activitati ce implica o capacitate de munca intensa. Civilizatia bunastarii occidentale este de neinchipuit fara aceasta. Nevoia sa de inovatie si imbunatatire vine din educatia sa formata pe aceste pamanturi timp de mii de ani. Din tata in fiu omul occidental a trebuit sa se adapteze situatiei, sa faca arme mai bune, sa faca unelte mai eficiente, sa produca mai mult pentru a-i ramane lui insusi suficient dupa ce ii ceda seniorului o parte din aceste bunuri. Fara aceste calitati el putea sa isi piarda prestigiul social si chiar viata in situatia amenintarilor din partea bandelor, imperiilor rivale sau chiar a "propriului" imperiu. Adptarea la aceste cerinte s-a facut ca urmare a acestei baze culturale occidentale specifice. Nevoia occidentala de progres nu este doar un moft personal ci insasi conditia supravietuirii. La polul opus sta calmul static al omului oriental, rareori pus de-a lungul istoriei in fata unor presiuni atat de mari. De aceea omul occidental are cea mai eficienta organizare politica si libertatile sale sunt cu mult mai mari fata de cele ale omului oriental sau cele ale occidentalului feudal. Dupa cum voi arata mai in amanunt mai tarziu, fara acest interes economic, fara spiritul agitat al Occidentului omul oriental s-ar putea sa nu aiba nevoie de ceea ce se numeste astazi democratie. De aceea intentia unor politicieni occidentali de a exporta democratia in zone nepregatite cultural si economic pentru a o adopta este un semn al supravietuirii nalucilor si ambitiilor colonialiste in mintea lor.

Revolta cetatenilor si sfarsitul statului feudal

 

Politicianul care isi aroga insa drepturi prea mari comparativ cu momentul de dezvoltare al societatii pe care o conduce poate avea parte de o experienta neplacuta. Cetateanul se poate razbuna teribil. Libertatile cucerite de statutul sau superior si de eficienta sa economica i-au ridicat suficient de mult moralul incat sa se revolte. Revolutia franceza de la sfarsitul secolului al 18-lea a aratat ca rabdarea omului de rand nu poate dura o vesnicie si ca iti poti pierde capul indiferent de cat de mare rege ai fi. O astfel de experienta a dus la o alta dezechilibrare a balantei politice deoarece ea a condus la o explozie a puterii cetateanului la fel de periculoasa pentru comunitate ca si puterea seniorului. Aceasta noua problema este anarhia. Cetateanul recurge la jaful asupa statului insusi de care nu se simte atasat pornind practic un razboi contra colegilor sai de comunitate pentru reimpartirea bunurilor acumulate.

Anarhia este o prima reactie a cetateanului cu mentalitate industriala primara, inca neelaborata si nestructurata. Practic cetateanul isi pune in act sentimentul sau incastrat in comportamentul feudal mostenit de identificare cu seniorul. Nevoia de posesie a cator mai multe bunuri este o contrareactie a mentalitatii sale la saracia feudala. Intentia de a-i lua locul seniorului este atat de arzatoare incat cetateanul lipsit de experienta politica incepe o lupta fraticida cu vechii camarazi de lupta politica impotriva acestuia. Practic ce s-a intamplat in perioada imediat urmatoare revolutiei franceze este un astfel de scenariu.
Anarhia este un moment social extrem de periculos. Comunismul a crezut ca o astfel de reimpartire a bunurilor comunitatii poate rezolva nedreptatile din lume. si totusi o egalizare a acestor bunuri este o utopie deoarece, in lacomia lor, unii pot lua mai mult decat altii iar echilibrul sa ramana la fel de nerealizabil ca si inaintea punerii in fapt a acestei "egalizari". Comunismul a recurs la aceasta gresala inlocuind vechii burghezi cu altii care doar ca nu se recunosteau ca atare. Sub pretextul ca ar fi ei insisi reprezentantii poporului acestia se deosebeau de acesti vechi burghezi doar printr-un discurs intors, paradoxal, impotriva propriului stil de viata. Iata cum revolutia politica mult trambitata a fost si este de fapt o inlocuire a unui tiran cu altul.

Aceasta origine a politicianului nascut din vechea anarhie da noi lumini asupra statutului sau. Va trebui sa ne punem intrebarea daca nu cumva tocmai acesti politicieni sunt adevaratii anarhisti si nu numai cei care li se opun lor pe la summiturile internationale. Practic politicianul se bucura de exact aceleasi interese de care se bucura anarhistul: el fura sau "imprumuta" bunuri din cadrul comunitatii fara a contribui la producerea lor si incearca pe toate caile sa nu afle si restul cetatenilor smecheria. Iata ca notiunile de mai sus relativ la politician-senior si haiduc-mafiot incep sa fie privite intr-o alta lumina acum. Practic odata cu revolutia franceza haiducul a ajuns sa darame dinastia seniorului si sa o inlocuiasca dand astfel cale libera modernitatii. Acolo unde monarhia s-a pastrat ea totusi a trebuit sa lase cale libera sistemului politic actual. O astfel de masura s-a luat odata cu intelegerea faptului ca lucrurile se schimbasera. Cine a priceput acest lucru si a cedat de bunavoie o parte din putere catre cetateni a supravietuit, cine nu a inteles acest lucru si-a pierdut si capul. Modernitatea a permis transformarea vechiului haiduc in mafiot. Iata cum sistemul politic a ajuns sa se relationeze atat de bine cu cel mafiot. Practic el insusi a devenit un astfel de sistem la scara majora. Negocierile politice intre vechii anarhisti ajunsi politicieni si viitorii politicieni se fac in termenii anarhiei insasi. Dupa cum vom vedea mai jos, pluripartitismul este solutia evitarii anarhiei in cauza.

O astfel de perspectiva se intampla in situatia in care cetateanul nu se simte parte din stat si il percepe ca pe "Unchiul Sam", ca pe o comunitate rivala. In mod normal el stie sa isi economisteasca bunurile. Insa in situatia in care nu resimte apartenenta la comunitatea statala cetateanul vede statul ca pe un restaurant rar in care ai voie sa mananci cat poti. Prin urmare el are tendinta sa consume cat mai mult in acesta situatie si de aici apare si caracterul anarhic al succesului revoltei. De aceea politicienii, care practic au inlocuit pe vechiul senior, au trebuit sa relaxeze multe din normele sociale dand astfel nastere la libertatile de care ne putem bucura astazi. In orice caz tot cetateanul este acela care accepta si reorganizarea, adica decide sfarsitul anarhiei, prin faptul ca accepta o noua guvernare. Nu armele si represiunea il fac pe cetatean sa o accepte din moment ce revolta lui a avut loc relativ la vechea guvernare (si unde armele nu l-au putut impiedica) ci tocmai spiritul sau organizatoric si increderea in noul stat.

Revolta cetatenilor si regresiunea catre stadii anterioare de evolutie sociala

 

Stilul de viata al monarhului feudal este destul de asemanator cu cel al omului simplu de astazi. Omul de rand din societatea contemporana nu are ego-ul atat de bine lustruit ca al monarhului, dar el nu are nici temerile de asasinat, razboaie, revolte, etc. pe care le are monarhul asa ca acestea se pot reduce de la sine. Plictiseala atat de detestata astazi (inclusiv de autorii sai) era o realitate a vietii elevate feudale. Diferenta este aceea ca astazi omul doreste sa scape de ea cu orice pret in timp ce atunci omul isi dorea sa ajunga si sa se bucure de ea. In acelasi fel monarhul, cu stilul sau de viata avansat si superior restului cetatenilor a incercat sa isi imbunatateasca pe cat posibil acest stil. Se prea poate ca dramele de astazi ale omului contemporan sa fi fost traite inca de pe atunci de monarh. Oricum, chiar conservarea acestui stil de viata al sau necesita masuri speciale. Asa se face ca un intreg aparat de stat era pus in miscare pentru a-i asigura monarhului aceste nevoi. Societatea poate face eforturi de premiere a unei parti din ea insa toate acestea se doresc asimilate cumva de ea insasi. Apare astfel o anomalie: pe de o parte monarhul cu directivele sale conservatoare pus in situatia de a-si apara pozitia in fata rivalilor, propriei familii, iar pe de alta nevoia comunitatii de evolutie catre stilul lui de viata. Intarirea propriei pozitii il transforma in tiran deoarece cetatenilor li se impun restrictii din ce in ce mai mari. Insa relaxarea acestora implica pierderea puterii.

Revolta cetatenilor asupra seniorului este acel tip de reactie razboinica a sa in situatia in care se vede pus in fata scaderii nivelului de trai sau a demnitatii personale. Practic in acest caz se produce o regresie a mentalitatii avansat-feudale sau primar-industriale la comportamente sociale de tip primitiv. Seniorul devine rapid un rival primitiv, o forta ce trebuie exterminata si jefuita. Anarhia care urmeaza acestui stadiu completeaza scenariul acestui model comportamental.

O astfel de perspectiva poate fi analizata relativ la modul de functionare al scocietatii prin intermediul modului de functionare a insusi organismului uman. Analiza acestuia ne va ajuta sa intelegem mai bine recursul periodic la anarhie si la orgia militara de care intrega societate este uneori cuprinsa. Reactiile organismului se fac respectand un tip de regresiune la un stadiu anterior de dezvoltare in cazul in care actiunile stadiilor superioare aduc probleme acestuia sau nu aduc rezolvarea unei situatii dificile si presante. Astfel ca gesturile de agresiune fizica sunt mai probabil sa se intample pe un teren de fotbal intre jucatorii implicati intr-un meci decat pe strada. Efortul fizic suprasolicitant in aceste cazuri necesita resurse mentale primitive specifice stadiului biologic si cultural in care acest tip de efort a fost decisiv pentru evolutia si configurarea statutului umanitatii in acel moment. Forta fizica rar folosita in societatea contemporana occidentala implica resurse salbatice aflate latent in structura biologica umana ca vestigii ale unui astfel de stadii evolutive. Ceea ce se intampla este practic o regresiune comportamentala catre mentalitatea primitiva. Agresiunile fizice si decaderile comportamentale ale protagonistilor trebuie privite cu indulgenta tocmai datorita acestei regresiuni. Dupa ce meciul se incheie intre jucatori se reface comportamentul civilizat si fiecare tinde sa regrete eventualele fapte reprobabile comise "la cald" pe teren.

Orice organism are in sine in potential etapele evolutiei anterioare la fel cum trecutul unui oras, unui munte, a unei albii de rau etc. poate fi vazut in conformatia prezenta a acestora. Diferenta dintre acestea si organismele vii sau speciile in care se incadreaza ele consta tocmai in aceasta capacitate de regresiune la stadiile anterioare pe care obiectele fara viata nu le pot realiza de la sine. "Fuga rusinoasa e si sanatoasa" spune un proverb. Se poate raspunde unui potential pericol prin curajul (uman) insa sanatatea s-ar putea sa nu mai ramana la fel de buna dupa o posibila confruntare cu pericolul. Fuga, dumpotriva, arata cumva lasitatea, ceea ce morala clasica numeste lipsa de barbatie insa implica si pastrarea organismului in perfecta stare de functionare. Orice animal domestic trecut prin filtrul civilizatiei umane, poate sa isi arate latura salbatica imediat ce beneficiile protectiei umane inceteaza. In aceeasi masura omul insusi recurge la astfel de regresiuni catre stadii anterioare de civilizatie in situatii de criza.

Functionarea comunitatii este destul de asemanatoare cu functionarea organismului uman. In fond omul este celula comunitatii iar comunitatea este un grup de oameni. Deciziile ei sunt decizii ale individului multiplicate iar deciziile pe care le ia acesta sunt decizii formate in diferite situatii si pentru diferite scopuri. Toate actiunile sunt fie reflexe neconditionate dirijate direct de maduva spinarii fie decizii strategice venite prin procesul de gandire realizat de activitatea cerebrala. Biologia sustine ca creierul este o dezvoltare superioara si performanta a maduvei spinarii, o etapa de dezvoltare a acesteia. Cele doua centre de comanda ale organismului se completeaza reciproc. Deciziile maduvei spinarii sunt suspendate sau amanate daca gandirea decide astfel. Tocmai de aceea aceste actiuni se si numesc reflexe neconditionate respectiv pentru ca gandirea nu poate face nimic in mod normal pentru a le impiedica. Cea mai mare parte din actiunile noastre zilnice sunt facute fara implicare activa a gandirii, sunt facute "din reflex". Gandirea doar supravegheaza mersul normal al acestor actiuni. Insa ea are puterea sa amane sau sa accelareze anumite astfel de actiuni realizate din reflex. De cele mai multe ori aceste interpuneri nu fac decat sa creasca sansele de reusita ale scopului lor initial. De aceea in mod normal trupul si mintea sunt asemenea unei echipe.

Modul de functionare al organismului uman isi poate gasi corespondenta intr-o multime de sisteme artificiale sau naturale. Avionul, de exemplu, poate fi pilotat de un computer (pilot automat) iar pilotul om de la bordul sau poate interveni peste deciziile pilotului automat cu decizii mai complicate decat cele ale acestuia. Fiecare dintre cele doua modele de luare ale deciziilor are avantaje si dezavantaje. Reflexele neconditionate sunt reactii rapide ale organismului, decizii neconstiente, luate in criza de timp. De exemplu zbarlirea parului este o astfel de reactie pe care organismul o ia in cazul unei frici instantanee, la fel ca parul masculilor din lumea animala care se zbarleste pentru ca ei sa para mai mari si sa avertizeze adversarul. In acelasi fel se poate reactiona si prin fuga sau prin zgomot. Gandirea nu are timp sa ia o astfel de decizie iar organismul trebuie sa reactioneze la un posibil pericol rapid. Insa succesul actiunii este dat tocmai de stabilirea unei strategii pe care doar gandirea o poate realiza.

In particular deciziile gandirii nu trebuie sa se supuna peste cele luate de maduva spinarii. Tulburarile psihice (nepsihotice) apar tocmai atunci cand acest lucru se intampla fara ca deciziile gandirii sa duca organismul intr-un punct optim. Se produce astfel o revolta a "picioarelor" care nu vor sa traga ponoasele dupa greselile "capului" si de aceea spune proverbul ca "unde nu e cap e vai de picioare".

Deturnarea clasica a revoltei de catre politicianul monarh

 

Imperiul clasic are particularitatea ca implica politica monarhului sau a minoritatii oligarhice relativ la cucerirea sau nu a unor teritorii noi. Daca imperiul nu face acesti pasi atunci in societate apare un sentiment de nemultumire. Omului de rand nu ii convine stagnarea prea inghetata mai ales daca traieste intr-o societate cat de cat industriala. Luxul exagerat al legiuitorului poate atrage sentimente de frustrare, zvonuri defavorabile si predispozitii la revolta. Acest fapt produce o tensiune interna dramatica. Pe langa neajunsurile omului de rand, huzurul conducatorului ii provoaca acestuia sentimente de revolutie. Acestei revolte insa i se opune tocmai imaginea monarhului asociata cu proprii parinti si cu obedienta naturala fata de ei, mecanism psihologic foarte abil folosit de educatia salbatica dupa cum am aratat mai sus. Razboiul este o posibilitate temporara si provizorie de punere in acord a sentimentelor de dispret fata de monarh (urmate de tendintele de revolta interna) cu fraiele sadite de educatia salbatica in mentalitatea cetatenului de rand.

Aceste teribile pulsiuni agresive pot fi neutralizate prin promisiunea ancestrala de jaf si viol incastrata in sufletul omului si mostenita latent. Monarhul foloseste o inginerie politica abila prin care aceste resorturi abisale care mocnesc ca lava vulcanilor sa fie potolite. Raspunsul consta intr-un razboi cu un imperiu vecin. El accepta tacit si parsiv impreuna cu omologul sau din imperiul rival o astfel de confruntare de forte. (Amabilitatea dintre conducatorii lor facuta cu diferite ocazii arata mai curand un parteneriat.) Revolta se reglementeaza la nivel de om de rand. Fiecare cetatean implicat proiecteaza raul in celalalt om, in rivalul de pe terenul de lupta. Exista astfel un ingenios mod al monarhului de a tempera agresivitatea poporului si care se poate finaliza cu cresterea imperiului, cu anexarea altor teritorii. Insa o astfel de deturnare are valabilitate doar in statul feudal si doar daca are ca finalitate acea orgie finala a victoriei. Daca niciuna dintre aceste conditii nu este indeplinita atunci monarhul plateste cu propria piele o astfel de manipulare a ratacirii supusilor. Hitler a facut acest lucru in plina epoca industriala insa resorturile sale feudale nu au avut succes in mentalitatea civilizata a cetateanului de rand care a inteles eroarea in care a fost tarat si nu a mai pus pasiune in sustinerea planurilor sale.

Pluripartitismul: o iluzie de putere politica servita abil cetateanului

 

Asadar politicienii moderni au invatat din aceste experiente. Ei iau pulsul cetatenilor odata la cativa ani prin vot. Astfel ei au renuntat la masurile clasice de contracarare a revoltei, la amenintare si pedepsire a celor ce au tendinte rebele. In schimb ei prefera sa lase locul altora cu mai mare credibilitate. In felul acesta nemultumirile cetatenilor pot fi atenuate de sperante iluzorii legate de noul politician. Se ajunge la o foarte ingenioasa metoda de reflectare si difuzare a nemultumirilor catre cetatenii insisi: "voi i-ati ales, voi ati fost naivi, voi trebuie sa trageti ponoasele" li se poate reprosa pentru starea lor de nemultumire. In felul acesta cetateanului i se arata sistematic si incompetenta dar si iluzia puterii sale decizionala. Lucrurile sunt intr-adevar contradictorii insa ele nu vin din lipsa de coerenta a analizei mele ci din modul in care se prezinta sistemul actual de organizare sociala.

  Iluzia servita cetateanului cum ca el ar ar conduce societatea este activata tocmai de procesul electoral prin care este chemat sa aleaga politicianul pe care il prefera si pe care se angajeaza ca intr-un contract sa nu-l linseze. Aceasta stare de fapt este o manipulare a nevoii tipic moderne a cetateanului de revolutie, o doza mai mica de revolta servita ca praf in ochi de autoritati. Aici se cuibareste o ramasita feudala in spiritul sau modern, industrial iar acest lucru este o capcana incredibila pentru cetateanul onorabil civilizat. Aceasta speranta de a deveni tu insuti candva politician este si aceea care il face deocamdata sa le accepte statutul de paraziti al acestora. Pentru ca spera ei insisi sa ajunga in locul lor. Astfel cetatenului i se ofera posibilitatea, daca are suficienta "abilitate" de a fraieri pe ceilalti, sa devina el insusi mare jupan. Din aceasta mare felie "fraierului" i se ofera o firimitura, o speranta de a ajunge si el candva tiran.

Practic aceasta dorinta ascunsa a cetateanului este aceea care decide acceptarea statutului politicianului de catre el. La fel cum accepta sa-si anuleze forta decizionala in favoarea unui conducator unic in societatea feudala (din motive militare) in acelasi fel cetateanul isi cedeaza puterea politica din dorinta ascensiunii sociale care ii pot creste lui insusi forta de decizie initial diminuata. Este un joc de corida unde politicianul exploateaza abil aceasta slabiciune inca supravietuitoare in mentalitatea sa. Este o loterie sociala care apasa greu pe umerii societatii si o alegere paguboasa pentru cetateanul insusi. Pe moment nu protesteaza in speranta ca se va bucura el insusi de favorurile de care se bucura acestia. Dar tot el insusi are capacitatea de a-si tempera aceste forte ascunse si aceste tendinte antisociale. Practic aceasta inconstienta si ascunsa tendinta de ascensiune sociala mai pronuntata in societatile industriale si mai temperata in cele feudale, este o anarhie modificata: daca politicianul se poate bucura de infruptarea pe saturate si fara acoperire in productie din bunurile societatii practic cetateanul vrea acelasi lucru atunci cand recurge la actele anarhiste.

Si iata ca a aparut pluripartitismul: Unii oameni cu "talent" tiranic au vrut si ei acelasi statut ca monarhul. Pentru a nu li se taia capul la un moment dat au renuntat la politicile de opresiune si educatie salbatica tipica in favoarea "competitiei electorale". Adica acei cetateni care ar putea sa ii taie capul lui sunt pasnic lasati in locul sau la conducerea statului. E o solutie ingenioasa a noului tiran pentru a scapa cu capul pe umeri. In acest fel el gaseste un alt foarte abil mod de a tempera revolta cetatenilor. Capii acestora nu mai sunt ucisi ca in revoltele feudale si primar industriale (fapt care paradoxal intareste in timp revolta) ci sunt asimilati. Acest lucru a fost si el benefic la vremea lui, gradul de democratie in societate a crescut in defavoarea celui al tiraniei. Chiar daca aceasta inca a ramas activa in diferite sectoare ale comunitatii libertatile umane au cunoscut incetatenirea in comunitate. Dupa cum am spus pentru acele vremuri politicianul a fost o solutie viabila. Astazi insa el este un element de inapoiere.

Marfa, banul si politica

 

Moneda este o realitate ce pare la indemana tuturor. Toata lumea stie despre ce este vorba cand discutam despre realitatea banului si despre puterea acestuia. Tiparita pe hartie speciala, cu materiale speciale sau pe o hartie simpla tiparita normal si pe care se poate pune o stampila si o semnatura (cu care mergem la banca) moneda pare un obiect pretios, original, ba chiar o opera de arta, tinand cont ca poate fi si falsificata. Banul este ceva fara de care viata sociala ar fi de neconceput. Dar el se foloseste inca din timpuri stravechi. Exista si astazi triburi primitive ai caror membri "platesc" copacii pentru fructele lor cu cateva pietricele pe care ei le folosesc pe post de moneda.

Moneda noastra contemporana este tot un fel de pietricica. Pe timpul conquistadorilor spanioli statul spaniol a intrat in colaps in ciuda aurului care venea din America de Sud. Aurul, cel care pare a fi o valoare suprema astazi, a ajuns sa nu valoreze mai nimic in acea perioada in Spania. Asta din cauza ca omul de rand a refuzat sa faca schimb pe acest obiect cu produsele sale. Daca alchimistii reuseau sa descopere formula magica prin care sa produca aur industrial atunci valoarea lui r fi scazut in aceeasi masura. De fapt tocmai aceste produse, tocmai marfa este esenta monedei. Fara marfa moneda nu are valoare pentru ca nu poate fi schimbata intr-un acord comercial.

Moneda, ca obiect, poate capata valoare istorica si artistica datorita originalitatii sale insa daca exista prea multe exemplare sau daca este multiplicata excesiv isi pierde si aceasta valoare artistica si pe cea istorica dar si pe cea originara, de unitate de schimb. Pe de alta parte, daca are valoare istorica ea nu va capata automat valoare comerciala asa cum va fi avut in timpul in care a functionat ca moneda. Stiinta economiei afirma clar ca moneda este o marfa universala, o marfa a marfurilor. In situatia in care comunitatea nu dispune de marfuri (sau marfuri vandabile eventual) atunci nici moneda respectivei comunitati nu functioneaza. Asa s-a intamplat cu Spania in exemplul de mai sus cand nu a avut sufieciente marfuri pentru a acoperi "pretentia de schimb" a monedei.

Moneda se poate devaloriza provocand astfel inflatia. In astfel de situatii de criza moneda poate fi realmente refuzata si comertul poate deveni unul primitiv, cu schimbul direct al marfurilor. Inflatia poate aparea imediat in cazul in care, sub diferite motive, schimbul de marfuri nu se poate realiza. De exemplu daca printr-o anumita conjunctura membrii periferici ai comunitatii nu pot schimba pe hrana moneda achizitionata anterior, fie pentru ca ea este transportata greu fie din cauza oricarei alte astfel de situatie de criza, atunci acest lucru se resimte in insasi valoarea respectivei monede. Un razboi, un cataclism, o banala seceta poate face ca atat de iubitii bani sa isi piarda valoarea. Politica Spaniei din exemplul de mai sus a fost una inoportuna: in loc sa lase forta de munca in campul economiei concrete, sa produca bunuri de interes general, aceasta tara a dirijat-o catre armata si trimisa sa aduca aur. Acest colaps s-ar intampla si astazi daca toti cetatenii ar lucra in sistemul bancar. Cine s-ar mai ocupa de producerea marfii concrete?

Politicianul poate manipula moneda

 

Iata ca moneda isi dezvaluie niste fatete necunoscute de marele public. Autoritatile spun sec ca moneda este doar o simpla eficientizare a comertului, o folosire mai optima a marfurilor prin reprezentarea lor in plan comercial. Dar moneda este si un mod de control al acestor marfuri. De exemplu daca emitatorul tipareste mai multa moneda decat insasi valoarea cumulata a tuturor marfurilor de pe piata atunci apare inflatia produsa artificial. Aceasta este o echilibrare naturala a valorii concrete a marfii cu cea abstracta a valorii de scimb a monedei. O astfel de masura se finalizeaza cu un surplus de moneda pe piata ceea ce conduce automat la cresterea consumului intern al comunitatii. Insa daca acest consum nu este acoperit de productia interna de bunuri va aparea o criza, adica o cerere mai mare de produse si o oferta mai mica. Acest fapt conduce la cresterea pretului produselor cerute cu insistenta. De aici va aparea un intreg spectru de consecinte. Rezultatul consta in saracirea unei bune parti din membrii comunitatii.

Aceasta procedura este echivalentul moral al furtului. Practic statul prin conducatorii sai face o manevra fiscala prin care ii fura omului de rand produsele acumulate. Totul depinde de acea naivitate a cetateanului de a accepta ca universala si imuabila valoarea banului. Statul nu afirma direct insa incurajeaza omul de rand sa absolutizeze valoarea monedei prin imaginile cu cele mai valoroase si autoritare figuri, elemente, persoane puse pe bancnote sau monede. Conducatori, monarhi, lideri spirituali, momente istorice, monumente naturale cu rezonanta religioasa sau culturala, etc. puse sau asociate cu moneda sunt strategii de imagine prin care statul incearca sa asocieze valoarea relativa a banului cu cea absoluta sau ceva mai stabila a acestora.

Dincolo de acest lucru se poate vedea si faptul ca statul gaseste un foarte ingenios mod de a fura fara a fi prins. Cei care vor ridica preturile vor fi tocmai comerciantii, adica periferia sistemului. Omul de pe strada isi varsa supararea pe acestia si nu pe politicienii care au initiat aceasta masura. Politicienii, reprezentantii nucleului statului, plaseaza discret in strada acest conflict in timp ce ei ciocnesc victorios paharul undeva in spaele usilor inchise.

Asadar, daca ar dori, politicienii ne pot lasa fara economiile de o viata cat am clipi! Daca nu fac acest lucru este pentru ca unii dintre ei sunt bineintentionati iar altii se tem de revolte sociale sau, cel putin, de pierderea urmatoarelor alegeri ca urmare a scaderii nivelului de trai. Insa in situatii de razboi astfel de abuzuri se pot realiza cu arma la tampla. Sisteme sociale cu traditie ca SUA sau tarile vesteuropene dezvoltate economic nu permit profituri speciale pentru politicieni intr-o astfel de situatie. Cadrul legislativ impiedica astfel de fraude. Insa in tarile cu politici totalitariste sau care au avut un astfel de trecut unde un cadru de acest gen nu exista, unde omul de pe strada nu are experienta politica si nu stie sa faca presiuni asupra statului, politicienii dau mana intre ei intr-o coruptie generalizata indiferent daca se afla la putere sau in opozitie. Separatia puterilor in stat este doar o declaratie pe hartie intr-o astfel de situatie. In aceste tari politicianul este si membru in puterea juridica, si om de afaceri. In dorinta lor de imbogatire rapida isi permit riscul de a opera astfel de inginerii politico-financiare prin care fura din bunurile cetatenilor saracindu-i.

Coruptia: un instrument indispensabil al castei politice

 

Functionarii publici fac parte din corpul birocratic cu care se impanzesc institutiile statului. Intr-un anumit procent acesti functionari chiar ajuta la buna functionare a institutiilor. Ei mediaza intre cetateanul de rand si stat, punand in practica deciziile statului. Insa daca este depasit un anumit prag apare birocratia pe care o stim cu totii cu multimea de functionari plina de aere de vedete Hollywood care sufoca efectiv cetateanul. Cu cat aparatul birocratic este mai mare cu atit coruptia este mai mare. Masurile anticoruptie luate de guvern sunt simple vorbe de adormit copiii. In realitate politicianul nu isi doreste acest lucru care camufleaza insasi activitatea sa. Mai simplu ar fi insasi reducerea tesaturilor birocratice, simplificara procedurilor. Este paradoxal cum intr-o tara cu miliarde de proceduri si "acte doveditoare" coruptia prospera. Tocmai aceasta penurie de acte constituie motorul coruptiei. Documentatiile stufoase par a fi simple jonglerii logice si legislative, adevarate numere de iluzionism de la circ prin care din alb se face negru si invers in asa fel incat nimeni sa nu inteleaga smecheria.

Insa faptul si mai grav este dat de rolul acestui corp birocratic auxiliar. Birocratii nu sunt niste bibliotecari disciplinati, rutinati si specializati pe un anumit domeniu. Ei sunt niste smecheri care pot face foarte usor pe prostii si pe incapabilii pentru a lasa un infractor sau un terorist international sa scape de pedeapsa in schimbul mitei, dar ei pot fi si cei mai vigilenti, scrupulorsi si zelosi paznnici ai bunurilor statului in lipsa acesteia. Acesti oameni au un comportament antisocial pronuntat, ei pot deveni elemente periculoase pentru ordinea statului. Statul face astfel un compromis cu ei; le da o slujba mediu platita dar si posibilitatea de a hartui o parte a societatii cu scopul de rotunjire a veniturilor prin mita. Calitatile de mafiot mediocru sunt rasplatite tocmai prin ciubucul pe care il poate stoarce prin lucrul direct cu victima. Angajand astfel de oameni in institutii inutile, auxiliare altora, statul are avantajul ca le da de lucru unor indivizi potential periculosi la adresa sigurantei sale, dar si putere prin care le este astamparata dorinta de revolta cu un pret minim. In momentul in care intri intr-un birou public ai impresia ca ai intrat la inchisoare, ca discuti cu gardieni care iti atrag neincetat atentia ca ai incalcat cutare sau cutare regula, si, mai ales, ca le esti inferior acestora daca nu cumva ca ar trebui sa fi executat...

Iata un mod foarte smecher prin care politicienii deturneaza ostilitatea sociala fata de ei insisi catre coruptia de strada, catre coruptia mica. Iata de ce gargara autoritatilor impotriva coruptiei este doar o strategie de imbunatatire a imaginii; pentru ca insusi corpul politic al statului este un aparat birocratic si, prin urmare, corupt. Statul insusi nu a avut tot timpul forma de mediator si protector fata de cei defavorizati asa cum apare in tarile dezvoltate. In tarile nedezvoltate pretinsa protectie pe care statul ar face-o nu se vede deloc. Originar statul este acel corp politic protector al conducatorului armatelor compus din oameni care transmit directivele puterii catre clasele de jos respectiv in scopul colectarii taxelor si mobilizarii pentru razboi. In orice caz identificarea statului cu corpul politic (asa cum exista la origine) este ascunsa atent prin numeroase proceduri "democratice" si "ajutoare" pentru defavorizati. Politicianului i se creaza imaginea unui servitor al omului de rand si nu a unui cuceritor de teritorii de pe care sa isi colecteze taxele asa cum a fost la origine sau mafiot abil asa cum este astazi.

Coruptia nu este initiata de catre omul de rand ci de politicianul originar care cucereste cu armata teritorii de pe care "culege" elegant taxele sau de birocratul care face acelasi lucru la un nivel redus. Asadar coruptia este un model macrosocial de retributie in societate. Mita este un fel de taxa de protectie asa cum apare ea in cazul mafiei. Politicienii au facut din aceasta taxa o realitate sociala acceptata prin educatie si experienta de zi cu zi ca normala. Daca cetateanul tace si nu protesteaza nici politicianul nu ia masuri fata de acest flagel. Dimpotriva, in ciuda declaratiilor oficiale el este chiar multumit ca se intampla asa ceva. Iata cum se creaza astfel premisa aparitiei unuia dintre modelele prin care politicianul abate atentia de la propriul sau statut parazitar. si coruptul si corupatorul de la baz sistemului se stiu cu musca pe caciula, se obisnuiesc cu starea aceasta de ilegalitate si considera ca asa e natural si normal. Acesti oameni tind sa il considere pe politician unul de-al lor si sa le treaca cu vederea statutul. Abia in momentul in care majoritatea cetatenilor incep sa protesteze politicianul incepe si ia masuri ("de ochii lumii") impotriva coruptiei. Practic scaunul sau este amenintat de acesti functionari. Atunci politicianul nostru devine un "mare erou"! De fapt e un pradator infometat care alunga vulturii de la masa lui. In acest caz apelul la emancipare politica si cetateneasca facut impotriva micii coruptii este o ipocizie vrednica de cel mai acid dispret.

Statutul social al politicianului este rezultatul coruptiei in masa

 

Situatia corpului politic este una extrem de cenusie. Dat fiind faptul ca li se acorda putere sporita in raport cu cetateanul, dat fiind faptul ca primesc numeroase facilitati si drepturi civile in plus fata de restul cetateanului, comportamentul lor comunitar devine unul pervertit, unul ermetic. Politicianul se rupe astfel de grosul comunitatii, de nevoile ei, el nu mai raspunde decat formal la aceste nevoi deoarece nu mai face parte din ea, ci adopta un stil de viata diferit. Politicianul este artificial transformat intr-un star de la Hollywood tocmai datorita unei feudale tendinte care se manifesta inconstient si in sufletul cetateanului si in cel al sau insusi. Avand in vedere aceasta anomalie politicianul are standarde de viata care il fac orb la problemele reale ale comunitatii iar principala lui problema devine lupta cu rivalii politici si intretinerea iluziei cetatenilor cum ca ar fi inca unul dintre ei. Costurile implicate in aceste manevre sunt foarte mari si total inutile comunitatii insisi.

Daca politicianul este un om hiperactiv iar munca politica este un criteriu pentru aceasta trasatura atunci el incearca sa isi imbunatateasca stilul de viata. Acest lucru il face fie prin cresterea puterii sale politice, prin cresterea pozitiei sale in ierarhia politica, fie prin cresterea averii sale, prin imbogatire. Posibilitatile de manipulare a situatiilor favorabile sunt cu mult mai mari in cazul statutului sau social. In tarile dezvoltate si cu traditie democratica aparatul de control al unor astfel de derapaje este mai eficient si aceasta posibilitate este, prin urmare, mai rara. Insa pentru cea de-a doua varianta, pentru statele nedezvoltate, situatia este la fel de nociva in toate tarile. Politicianul se comporta parca posedat pentru a rasfrange libertatile cetatenilor si a-si spori propria putere. El perverteste astfel inclusiv bruma de democratie a sistemului in vigoare hartuindu-l sa devina dintr-unul industrial unul feudal sau impiedicandu-l sa devina unul industrial.

Predispozitia lui nativa pentru inovatie, pentru eficientizarea muncii si a organizarii propriului statut social si eventual, al propriului partid, contrasteaza cu aceasta naturala si de inteles tendinta de a pastra cetateanul in intuneric si a nu-l face sa gandeasca intr-o anumita directie. Un astfel de profil este identic cu acela al functionarului corupt care face pe prostul cand este luat la intrebari de eventualele organe de control, dar care se dovedeste extrem de eficient si de performant cand este vorba sa-i incurce cetateanului planurile. Scopul acestui comportament este mita de strada luata de acest tip de functionar dar si mita metasociala luata de politician pentru faptul ca motaie in parlament si incurca planurile naturale ale mersului societatii cu scopul pastrarii propriei situatii caldute.

Iata cum "competenta" mult invocata poate fi insa o arma cu doua taisuri pentru politicianul parazit care stapaneste comunitatea sa. Cetateanul tinde sa protesteze si sa se plictiseasca de politician, tinde sa ii critice actiunile si chiar sa il inlocuiasca in luarea deciziilor importante. Pentru a-si pastra pozitia politicianul incearca strategii de distragere a atentiei si de restrangere pe cat mai mult posibil a libertatilor sale. Nu conteaza prin ce mijloace, nu conteaza gradul de restrangere a acestora, important este ca, adunate, aceste restrangeri ale libertatii sa il opreasca pe cetatean de la avantul sau reformator in materie de politica sau eventual sa-i canalizeze acest avant catre domenii alternative.

Restrictiile sociale ca metode ingenioase ale politicianului de distragere a atentiei cetateanului de la reforma politica

 

Daca monarhul apeleaza la educatia salbatica pentru a indobitoci cetatenii si a-i pastra la nivel moral de animal de povara politicianul modern a trebuit sa renunte mai mult sau mai putin la acestea. Insa unele dintre ele au ramas in picioare neatinse de reformele ce au urmat in secolele 19 si 20. Unele din restrictiile sociale de astazi sunt simple consecinte ale unor prejudecati ereditare ale omului contemporan. Ele fac obiectul unei oarecare minoritati sociale asa ca majoritatea cetatenilor le ignora si lasa autoritatile "sa se ocupe" de ele. O astfel de situatie este una tipica si fiecare minoritate sufera astfel de restrictii artificiale doar pentru ca o nu poate sa isi ceara direct drepturile si sa protesteze. Autoritatile folosesc prejudecatile si forta parerii majoritatii pe post de paravan in a persecuta astfel de minoritati. Insa orice cetatean este parte intr-o anumita minoritate la un moment dat. Chiar daca respectiva stare este una temporara orice om se poate trezi incoltit de o birocratie opresoare care sa-i afecteze starea de spirit si sa-i deturneze atentia. Prin astfel de restrictii insa autoritatile isi fac necesarul de restrangere a libertatilor cetateanului in asa fel incat sa nu ii ofere posibilitati de cautare a altor probleme in alta parte.

Ce se poate observa in cazul acestei stari de lucruri este reminiscenta procedurilor feudale de presiune si chiar persecutie constanta asupra masei cetatenilor pentru a-i manipula mai bine si pentru a-i exploata economic cat mai eficient. Este evident ca un om care are probleme in trafic, care nu are unde sa parcheze masina, care este atacat de un consumator de droguri pentru bunuri la colt de strada nu se va mai gandi ca cutare politician motaie in parlament si ca trebuie inlaturat de acolo. O astfel de problema i se va parea secundara in raport cu problemele reale cu care s-a confruntat peste zi. Mai departe descriu cateva astfel de masuri de limitare artificiala a libertatilor individuale schitate general.

Asocierea parsiva a politicianului cu valorile religioase

 

Politicianul ideal in societatea de astazi este acela care reuseste sa intoarca cat mai putine fonduri de la societate inapoi catre societate dar care, in acelasi timp sa dea impresia de generozitate. Fondurile astfel economisite pot fi investite intr-o imagine idilica de imperiu puternic sau a unei natiuni intangibile sau chiar in intarirea armatei (in special pentru cazul societatii feudale) si economiei sale (in special pentru cazul societatii industriale). O astfel de situatie implica tendinta cetatenilor de a-l aproba, de a-i scuza eventualele abuzuri si de a-i ceda din propria lor putere intarindu-i astfel lui pozitia.

Asocierile politicianului cu valorile religioase este una dintre cele mai mari ofense aduse spiritului. Sinceritatea si sufletul pasnic al spiritului religios sunt pangarite de parsivitatea, egoismul, minciuna si dorinta de putere a politicianului. Meseria de monarh a invatat din experienta imperiului roman care s-a prabusit tocmai pentru ca nu a mai motivat soldatul de rand sa lupte. Imperiile Evului Mediu au remontat aceasta lacuna folosindu-se de religie pentru a motiva soldatul. Monarhul si imperiul si-au creat imaginea dumnezeirii prin bogatia opulenta si extravaganta, prin gesturile specifice menite sa faca pe "muritorul de rand" sa plece capul si sa aiba credinta ca duce un razboi sfant. Liderul militar a ajuns sa fie si lider religios si invatator. "Maretia" imperiului ii crea soldatului iluzia ca apartine unei lumi supranaturale, unei suprarealitati binecuvantate de unde sa aiba justificarea de a se uita cu dispret, de sus la restul lumii. O astfel de masura este reluata astazi la indigo de politica aroganta a lui G. W. Bush in Statele Unite. Cei mai mari dictatori ai secolului al XX-lea au incercat sa refaca aceasta iluzorie nevoie a omului de rand de absolut prin proiecte gigantice, megalomanice in care el sa se regaseasca. Neajunsurile vietii de zi cu zi sau insecuritatea sociala se converteste la nivel mental in sentimentul de topire intr-o astfel de lume iluzorie si utopica cum au fost "al 3-lea reich", "societatea comunista" si, astazi "the greatest nation" in sufletul omului de rand. Toate aceste simulacre religioase ale politicului sunt menite a subjuga libertatea cetateanului.

Amenintarea armata: modul "suprem" de a lichefia implicarea politica a cetatenilor

 

Politicianul este cheia restrangerii libertatilor cetateanului. Daca poate, cu cele mai cinice mijloace si cu ajutorul celor mai josnice proceduri, politicianul incearca sa pastreze mentalitatea cetateanului imbibata cu valori feudale cu ajutorul carora acesta sa il vada ca pe un salvator. Interesul politicianului este acea stare de tensiune existenta in comunitate in asa fel incat sa necesite o interventie din partea fortelor de ordine sau chiar a armatei. Politicianul pare astfel un eliberator. Omul de rand devine astfel un semianimal docil in aceste situatii iar perceptia parentala asupra politicianului se intareste. Este situatia in care politicianului ii convine cel mai mult. O astfel de situatie este este cea care ii place cel mai mult deoarece increderea si dragostea cetatenilor pentru el va creste. Puterea lui va creste. Increderea cetatenilor in el creste iar sansele sa fie reales cresc si ele. Cresterea puterii este insusi scopul prezentei sale in aceasta ipostaza de politician. El are sanse sa fie reales sau sa isi intareasca pozitia. Cu o astfel de imagine politicianul are o forta de manipulare extrem de mare astfel incat poate interveni asupra separatiei puterilor in stat in special asupra justitiei fie prin amanarea sentintelor fie prin anularea fie prin accelerarea lor.

Dupa modelul negocierii valorii marfii, a pretului, nici valoarea actiunilor politicianului si chiar a lui insusi nu se poate rupe de context si de oferta altor politicieni. Prin urmare politicianul este avantajat de imaginea altor politicieni cu rol de bad guys. In felul acesta el va parea realmente magnific in comparatie cu acesti baieti rai. Tortura la care recurg sistemele totalitare este menita sa scoata in evidenta "milostenia" liderului care il scapa pe victima de sub aceste cruzimi si care "doar" ii restrange anumite drepturi. O astfel de procedura aplicata pe scara larga de serviciile secrete si alte institutii de acest gen este practicata altfel de catre politician cu cetatenii onorabili. Subiectul afectat de aceste tratamante inumane este obligat conform regresiei morale de propriul comportament abisal feudal sa il vada pe liderul suprem (pe dictatorul de pe urma caruia a ajuns sa fie torturat) ca pe un slavator. Practic regresia la acest comportament isi ia rolul de salvator al organismului in situatie de criza. Totalitarismul est-european a avut destule astfel de exemple. Cetateanul devine astfel foarte fragil din punct de vedere politic in aceste situatii iar perceptia parentala indreptata spre liderul politic sau militar se intareste.

Dar, daca este un politician modern, are grija in aceeasi masura ca aceasta tensiune sa nu degenereze prea tare. In situatia de astazi un razboi intre doua state conduce la erodarea imaginii celor care l-au inceput sau nu l-au impiedicat chiar daca acest razboi este castigat. Initial cetateanul apeleaza la modelul sau traditional inconstient si incetatenit in secolele trecute (si mostenite din tata in fiu) in situatii de nemultumire sociala adica de agresiune armata impotriva altei comunitati. Acest tip de reactie este una tipic primitiva (despre care am discutat mai sus) la care apeleaza comportamentul uman in situatia in care fie comportamentul feudal si cel industrial nu sunt asimilate fie conduc la scaderea nivelului de trai.

Insa aceasta revolta se poate intoarce rapid impotriva conducatorului in situatia in care razboiul nu are sorti de izbanda. Apoi un astfel de comportament se poate intoarce in aceeasi masura impotriva celui care il provoaca si in situatia in care razboiul are sorti de izbanda dar nu se termina cu o spectaculoasa crestere a nivelului de trai asa cum a ramas jaful si implinirea personala prin el intiparit in comportamentul ancestral. Am aratat mai sus premisele unei astfel de regresii morale. Datorita caracterului letal al armelor de astazi, s-a vazut ca victoriile lejere se pot obtine doar in fata unor comunitati neajutorate cum au fost minoritatile etnice in fostul spatiu iugoslav si "rasele inferioare" in Germania nazista. Atunci cand aceste armate oarbe s-au confruntat cu armate la fel de bine echipate situatia s-a schimbat radical si cetatenii si-au reluat comportamentul modern. Poporul s-a intors rapid impotriva acestor tirani si sfarsitul lor a fost unul brutal. Pe langa cazul lui Hitler in anii 1940 asa s-a intamplat si cu Slobodan Milosevici in anii 1990. Acceptrea initiala a razboiului s-a intamplat si in SUA relativ la cel din Vietnam si, mai recent, la cel din Irak. Este un model regretabil de regresiune a competentei morale si comunitare a cetateanului. Insa tot cetateanul este cel care isi da seama de prapastie si tot el isi corecteaza actiunea. Asadar resorturile bunei functionari a societatii se afla in mainile cetatenilor de rand si nu in cele politicienilor.

Asadar in situatia de astazi un razboi intre doua state conduce in final la erodarea imaginii politicianului in fata celor care ii sunt supusi. Iata de ce politicianul modern daca este bun are grija ca aceste tensiuni sa nu degenereze prea tare. Din pacate acest "daca" este unul prea personal. Sistemul nu poate controla astazi pe acest "daca". El depinde in prea mare parte de planurile personale ale politicianului in timp ce experienta cetatenilor se poate stinge progresiv cu aparitia noilor generatii care nu au prins iadul razboilului. Chiar daca omul are in sine aceasta capacitate naturala a civilizatiei contemporane vestice de a se opri la timp, de a opri genocidul initiat de vreun astfel de politician descreierat, totusi pana in acest punct se pot produce nenumarate abuzuri si crime doar datorita faptului ca un astfel de imbecil reuseste sa pacaleasca, chiar si pentru putin timp, sistemul.

Oricum, indiferent de inteligenta sa si de caracterul sau bineintentionat politicianul contemporan practica o politica specifica de negociere a acestor stari predispozitive la agresiunea unei comunitati rivale: daca cetateanul este prea linistit si ameninta sa gandesca in directii nefavorabile politicianului atunci acesta inventeaza ceva, se agata de ceva pentru a-i trezi un eroism arhetipal si a-i abate atentia. Daca acest eroism se dovedeste a fi unul ce poate degenera atunci politicianul vine ca un salvator si impiedica un astfel de cataclism din care el insusi poate iesi foarte ravasit. Experienta lui Hitler este una tinuta minte de politicianul modern. Insa el risca destul de mult totusi. Exista destui politicieni cu faima lui Hitler si mai ales cu puterea lui care se joaca cu focul in acest fel fara sa isi inchipuie ce pot starni.

Am fost emotionat profund cand, la sfarsitul unei partide de fotbal intre echipele Statelor Unite si Iranului (incheiate cu victoria acesteia din urma) unul dintre jucatorii iranieni a mers si a dat mana cu unul dintre adversarii sai. A fost un gest nobil care arata ca cetateanul de rand tinde sa respecte o alta comunitate. Este clar ca, pe fondul acestor amenintari intretinute artificial de politicieni prin declaratii si sfori trase cetateanului i se inoculeaza in suflet idei paranoide despre dusmani potentiali, despre axe ale raului si despre monstri ce salasuiesc in alte comunitati. Este o strategie abila si revoltatoare a acestor paraziti pentru a-si subjuga popoarele, pentru a le starni unele impotriva altora din josnica dorinta de a le creste lor puterea.

Mafia drogurilor si a prostitutiei, doua canale smechere prin care cetateanului i se restrang drepturile

 

Daca ne uitam la cele mai periculoase actiuni criminale din societatea contemporana vedem ca ele se invart in jurul a doua lucruri: prostitutia si consumul de droguri. Datorita celor implicati in acest razboi cetateanul trebuie sa suporte o multime de restrictii. Politistii ameninta, striga, agreseaza si din cand in cand mai impusca cate un cetatean confundat cu vreun membru din mafia traficului de droguri sau din cea a prostitutiei acolo unde aceasta nu este inca legalizata.

Dar oare autoritatile chiar doresc eradicarea acestor "flageluri"? Nu cumva, ca in cazul terorismului dupa cum se va vedea mai jos, acestea sunt simple decoruri juridice ale unei vointe ascunse? Oare nu este mai simplu sa se rezolve aceste cazuri in mod direct, tocmai prin crearea unor spatii special amenajate, fara implicarea tuturor cetatenilor in acest razboi? Iata ca orasul Amsterdam din Olanda a legalizat prostitutia si o parte din droguri fara sa se intample vreo nenorocire. Este oare greu pentru altii sa vada acest lucru sau exista interese pentru implicarea cetateanului intr-unul dintre razboiale artificiale pornite de autoritati? Nu cumva scopul real al acestor restrictii este limitarea libertatilor cetateanului?

Se poate inclusiv ca vreun politician sau vreun prieten de-al lui sa aibe interesul ca mafia sa isi desfasoare activitatea in aceleasi conditii. Imaginati-va ca mafia insasi s-ar trezi fara obiectul muncii in situatia in care drogurile s-ar vinde la magazin cu preturi accesibile. Imaginati-va ca fondurile obtinute de aceste forte ascunse de pe urma disperarii starii de sevraj a consumatorului pot fi practic nelimitate. Nevoia de drog poate sa il faca pe consumator sa omoare pentru a procura suma necesara platii acestei doze. Practic vanzatorul poate cere orice pret pentru doza atat de dorita iar consumatorul este sclavul sau.

Iata cum drogatul devine un adevarat soldat pe de o parte pentru mafie si pe de alta pentru autoritatile care joaca "hotii si vardistii" cu el pe spinarea cetateanului dar si in scopul parazitarii libertatii sale mimand o activitate de protectie a sa. Pus in fata sevrajului consumatorul de droguri poate ataca la colt de strada pentru a-si procura doza iar cetateanul e gata sa renunte la libertatile sale mai usor si cedarii lor catre autoritati in confruntarea cu o astfel de disperare. Pretul artificial crescut al acestor substante este o alta problema. Acesti bani intra in buzunarul mafiei care apoi ajung in buzunarele politicienilor. Situatia este intr-adevar una de neinchipuit. Totul are insa la baza frica feudala a multora dintre noi fata de prostitutie si vagabonzi. Desi un drogat in stare de beatitudine este practic inofensiv, in mintea cetateanului el se asociaza cu bolnavul de holera si ciuma care dadea furori in secolele trecute. Bolile sexuale raspandite de prostituate tot cam atunci ingrijora comunitatea in aceeasi masura. Aceste frici ereditare dar neintemeiate pentru prezent fac obiectul speculatiei unor resorturi mafiote in societate si perpetuarea unei ordini sociale tacite dar depasite moral.

Dar haideti sa presupunem ca portretul facut de mine acestei situatii ar fi fals. Chiar si asa oare nu are un om dreptul sa faca ce vrea cu viata lui atata timp cat nu influenteaza pe a altora? in cazul de fata el vrea sa se drogheze si sa se distruga. Nu putem oare sa ii cream un spatiu special in societate pentru a face acest lucru fara a implica afectarea restului societatii dupa cum bine au facut autoritatile din Amstredam? Ce motive am avea in afara de cele enumerate de mine mai sus pentru a-i restrictiona libertatea? Fireste ca, din punct de vedere uman, moral nu avem niciunul. Dar, fireste din nou, exista motive economice serioase pentru a i-o restrange totusi. Acest "disperat" nu poate parasi lumea asa usor par sa spuna autoritatile. S-a investit in el ca intr-o vita de la abator. El trebuie sa dea profit... Asta este intr-adevar o mare problema pentru autoritati. Cine sa mai profite de disperarea lui? Ar mai intra oare banii pe care el ii cheltuie pe astfel de substante in buzunarele cui trebuie? Ar mai munci el sau cel pradat de el pentru acesti bani?

Iata cum un intreg sistem social, procedural, legislativ si ideatic este implicat intr-o astfel de manevra oribila! S-ar putea chiar ca productia interna sa scada fara motivatia corporatista inlocuita de calmul temporar si iluzoriu al consumului de droguri... Satisfactiile oferite de sistem ca urmare a acceptarii directivelor sale sunt concurate de aceste substante si in iluzie si in cantitatea de placere oferita. In cazul acesta recunosc ca este foarte greu de ales...

Pacatele progresismului orb

 

Datorita lipsei sale de atentie fata de om, datorita dispretului sau lipsei de empatie fata de el, progresismul este un curent moral sinonim cu capitalismul salbatic, cu corporatismul. Indiferent de scopurile lui finale cu care el se lauda totusi cetateanul onest este sortit sa il dispretuiasca, sa il considere inuman. Practic acelasi lucru cu ermetismul sau il face insusi acest corporatism relativ la cetatean. Pe de alta parte problemele umanitatii sunt departe de a fi rezolvate cu toate promisiunile pe care industrialismul, descoperirile tehnico-stiintifice si dezvoltarea capitalului mondial le-au facut. Cumva acest lucru ar fi de inteles deoarece rezolvarea tuturor problemelor ar insemna sfarsitul lumii... Insa una este sa accepti ca civilizatia implica o inlantuire continua de probleme, rezolvari de probleme si probleme nascute din aceste rezolvari si alta este sa te comporti ca si cand accelararea acestui proces de rezolvare a unui spectru de probleme prin accelararea procesului de evolutie tehnologica ar conduce la rezolvarea tuturor problemelor asa cum face mai mult sau mai putin declarat acest progresism orb. Tocmai din aceasta cauza este orb, anume pentru ca nu vede viitoarele probleme care s-ar putea sa fie la fel de presante ca acelea pe care incearca sa le rezolve astazi cu lacomie si pentru faptul ca nu vede ca odata cu atingerea visului lui vor aparea alte probleme de acest gen inchipuindu-si ca el poate avea ultimul cuvant in istorie. El pariaza totul pe acest ideal si crede sau se face ca crede ca face acest lucru spre binele omenirii.

O astfel de prejudecata are la baza tocmai ramasitele unei mentalitati feudale si obsesia sa a sfarsitului istoriei si a lumii. Aceasta se centreaza in jurul prejudecatii ascunse a perfectiunii lumii care ar putea avea loc daca anumite lucruri se intampla. Pentru progresistul orb ea este o atmosfera SF iar pentru politician ea este tocmai inscaunarea. Fiecare dintre acestia are ca satisfactie acel statut de "cel mai mare" pe care il atinge ca urmare a succesului in domeniul sau. Progresistul ajuns sa revolutioneze tehnica se vede in postura de a fi cumva "cel mai la moda", cel mai avansat, in timp ce politicianul se vede drept "cel mai puternic". Un astfel de utopic apogeu este ambitia absolutului.

Politicianul modern dezvolta involuntar o astfel de prejudecata pe care o recunoaste sau nu. Insa ea este recunoscuta cu seninatate de catre monarh. Acesta o dezvolta direct deoarece lumea conceputa de el este una conservatoare. Altfel stau lucrurile pentru politicianul contemporan care este pus in fruntea statului pentru a schimba lumea si pentru a o imbunatati. El este repede taxat de alegatori si rivali in momentul in care declara ca lumea modelata de el ar fi una perfecta. De aceea accepta doar undeva in intimitatea gandirii sale o astfel de credinta conservatoare. Iar faptul ca varsa o lacrima mai mult sau mai putin vizibila la schimbarea din functie este un semn al acestei intentii fundamental diferite fata de cea declarata la investire. Aceasta este tocmai imboldul care il face sa fie politician si il deteremina sa se implice in aceasta lupta. Insa incompatibilitatea celor doua intentii, respectiv a sa (de a stopa schimbarea si de a-si pastra statutul de monarh) si cea a cetatenilor (aceea de a grabi schimbarea si de a creste nivelul de trai) este tocmai punctul slab al organizarii politice actuale.

Poate ca raspunzatoare pentru aceasta dezamagire este si ornamentarea religioasa a progresismului. Dar omul occidental a vazut pe pielea lui ca raiul promis de autoritatile secolelor si mileniilor trecute pentru a tempera revolta cetateanului acelor timpuri nu mai inseamna nimic pentru cetatenul timpurilor de azi. Valorile materiale, hrana imbelsugata au condus la o extrema nebanuita: obezitatea. Astfel ca se dovedeste ca simpla bunastare materiala nu este decat un sir de distrageri ale atentiei pe care cetateanul le accepta. Problemele omului contemporan sunt la fel de presante, dureroase si arzatoare ca acelea ale omului primitiv chiar daca continutul acestora sunt radical diferite. Cu toate acestea nu se poate ignora faptul ca problemele civilizatiei contemporane au totusi o alta forma, una evoluata. A le compara logic este inutil. Insa se poate observa cert ca omul cauta perpetuu solutii pentru a rezolva probleme care apar perpetuu. El se adapteaza, isi schimba setul de valori morale chiar pe timpul vietii sale ca individ datorita acestei nevoi interioare, biologice de adaptare. Logic, uman si strategic este sa-l lasam pe fiecare sa le rezolve in felul lui si in ritmul lui. De aceea cred ca politica democratiei cu sila impusa de administratia SUA este un alt mod de a proiecta intr-un eden iluzoriu, abstract si iresponsabil aceste principii progresist-oarbe. Adica o mare eroare.

Democratia impusa cu forta este o prostie. Cowboy-ul sa-si pasca linistit vitele

 

Pentru patronii de mari corporatii, pentru marii bacheri civilizatia contemporana, cultura occidentala poate parea un adevarat rai, un apogeu al civilizatiei. Nu trebuie uitat ca aceeasi impresie o avea si imparatul filosof Marcus Aurelius care considera lumea perfecta asemenea unui ceas. Dar si imparatul si bancherul vorbeste prin prisma ochilor lor orbi la problemele arzatoare ale cetatenilor. Ei iau pozitia masculului dominant care este incapabil sa vada dezastrul vietii sale de dupa momentul in care este detronat. De aceea trebuie sa asteptam viitorul sa vedem cat de perfecta ar fi aceasta civilizatie gandita de el astfel. Este evident ca din moment ce autoritatile americane pedepsesc orice incercare de "a gasi scuza" atacurilor de la World Trade Center se comporta ca si cand nimic nu mai trebuie schimbat in lume, ca si cand variante alternative de gandire si actiune nu ar exista.

In ciuda bunastarii materiale omul contemporan occidental are in nelinistea sa semnele autodistrugerii. De aceea terorismul insusi este o inventie occidentala. Nu este cazul aici sa insistam asupra argumentarii acestui lucru. Insa faptul ca societatea vestica tinde sa se autodistruga in ritmul actual trebuie sa dea de gandit. Prin urmare trebuie respectat dreptul comunitatilor alternative de a-si pastra cultura si civilizatia si nu a le implementa o solutie destul de problematica cum este cea occidentala. A te amesteca in lumea aceasta si a o democratiza cu forta este un act feudal similar colonialismului secolelor trecute. Politica de democratizare si civilizare a eschimosilor prin interventii artificiale in societatea lor a condus la aproape dublarea incidentei alcoolismului, depresiei si altor tulburari psihice in randul acestei comunitati. Asa ceva seamana intr-adevar a colonialism progresist iar bunastarea nu este suficienta pentru a implementa o democratie intr-un spatiu geografic. Mai jos voi insista pe acest subiect. Aberatiile rostite de G. W. Bush despre divina democratie cu care vrea sa impodobeasca spatiul geografic irakian, pe langa faptul ca este o strategie pur economica de preluare mai simpla a petrolului, se dovedeste a fi in plan concret un esec rasunator. Numarul mortilor in randurile cetatenilor irakieni de cand armatele coalitiei din jurul Statelor Unite au patruns in Irak a depasit pe cel produs direct de Saddam Hussein. Numarul cetatenilor americani ucisi in acest razboi de format medieval l-a depasit pe cel al celor ucisi la WTC. si cifrele tind sa creasca in ambele parti.

Situatia va deveni cu adevarat dramatica pana cand nu se va intelege ca pentru a ajunge la lucrurile dorite de toata lumea cu privire la bunastarea americana si occidentala in general trebuiesc trecute niste etape pe care o comunitate traditionala poate ca nu este dispusa sa le faca. Daca omul contemporan occidental se bucura de confort material pretul platit de el prin stramosii lui s-ar putea sa para prea mare pentru altii. Poate ca nici el insusi nu l-ar fi acceptat daca ar fi fost pus sa aleaga, insa valorile occidentale i s-au impus lui insusi cu forta de-a lungul istoriei. Asadar aceasta bunastare cu care Bush si administratia americana incearca sa-i ademeneasca pe cetatenii neoccidentali este asemenea unui credit de consum cu dobanda foarte mare cu care o banca dubioasa incearca sa ii convinga pe cetateni sa il adopte si de pe urma carora ea doreste sa scoata un profit mult prea mare.

Fiecare dintre noi am vrea sa executam exercitiile complicate ale unui gimnast sau ale unui sportiv campion pentru a ne bucura de faima si respectul de care se bucura acestia, insa daca punem cap la cap sacrificiile si munca acestor oameni este foarte posibil sa renuntam la acest plan. In acelasi fel fiecare ar dori sa isi cumpere ultimul model de masina din cea mai respectata marca, insa munca prestata ulterior pentru achitarea datoriilor s-ar putea sa nu merite efortul. Democratia nu se impune asa din neant, ea nu apare peste noapte ca o confirmare a atingerii unei oarecare perfectiuni a omenirii. Democratia actuala este si ea o solutie de compromis la fel de provizorie ca oricare alta organizare experimentata in istorie. Ea nu trebuie impusa artificial la fel cum nici alta superioara celei actuale nu este impusa prin forta acesteia. Sa nu decida buruienile despre cum trebuie sa traiasca restul oamenilor! Care este problema lui G. Bush? Vrea sa demonstreze ca lumea este o turma de vite? Sau ca, pe langa mentalitatea sa de crescator de animale, o cunoaste si pe cea a tehnologiei ultraperfomanta contemporana? Din pacate aceste pusee de ambitie personala ale unui cowboy se termina in capul unei intregi natiuni.

Protectia naturii, a mediului si a culturilor diferite de cele occidentale

 

A considera culturile primitive si pe cele feudale drept inferioare, asa cum face mentalitatea corporatista americana astazi este o mare eroare. (in ceea ce ma priveste eu nu deplang aceste culturi in sine ci doar ramasitele lor in societatea moderna, acolo unde sunt inactuale functional.) Acest lucru implica si o doza de speranta pentru ca acest dispret fata de aceste stiluri de viata se poate intoarce impotriva lui insusi in momentul in care, in pretentia sa de mentalitate democratica, se vede coplesit de aceste ramasite. Atitudinea corporatista dupa care doar ceea ce este superior trebuie sa supravietuiasca este doar o strategie de marketing specifica; ea insasi ar trebui sa se elimine de pe piata tocmai relativ la viitoarea cultura. In fapt insusi Hitler a incercat distrugerea culturilor inferioare celei occidentale ducand mai departe spiritul colonialist al secolelor trecute. Atitudinea civilizatiei contemporane fata de "inferioritate" nu mai este una de tip spartan. Omul cu handicap, marginalul, primitivul si animalul sunt parte ale vietii noastre si pot descoperi o alta parte a umanitatii din noi, una ramasa ascunsa si latenta. Inferiorul militar nu mai trebuie distrus si anihilat.

Dupa ce cetateanul civilizat a inlocuit spatiile salbatice naturale cu parcari si mase infinite de blocuri el s-a trezit deodata singur in univers, o victima a propriei sale libertati. Astazi civilizatia a aflat cat de mare nevoie avem de lucrurile "marunte" ale vietii, de revitalizarea si protejarea spatiilor inocente si traditionale in masura in care nu intra in conflict cu insele valorile fundamentale ale civilizatiei occidentale formate in jurul drepturilor omului. Pus in situatia de a se intoarce cu spatele la natura omul contemporan s-a trezit deodata singur si lipsit de naturalete. Un science-fiction progresist, unul avansat tehnologic se dezvolta pe un spirit retardat, feudal, cartezian, dualist. Natura insa se poate razbuna teribil. Nu cea ignorata de la fereastra careia i se intoarce spatele si care poate trai bucuros si fara admiratia mintii noastre ci natura interioara sechestrata in spatii izolate si ermetice, natura umana ascunsa in pesterile capcanelor corporatiste contemporane.

Dezastrul socioecologic produs de progresismul orb in spatiile neoccidentale

 

Turismul care s-a realizat cu ajutorul locatiilor exotice si care a condus la explozia nivelului de trai in aceste locatii este cel mai fericit exemplu. Insa a forta aceste comunitati sa reia drumul parcurs de Occidentul insusi de-a lungul sutelor si miilor de ani pana a ajunge la acest nivel din interiorul acestei comunitati este o manifestre a progresismului orb. Inclusiv cultura civilizatiei occidentale va deveni depasita peste cateva decenii. Este o mare greseala sa identifici un bastinas traditional cu un muncitor occidental. Acesta are inscris in codul sau genetic stilul de viata occidental, s-a obisnuit treptat, din generatie in generatie cu frustrarile, nelinistile si satisfactiile vietii occidentale. Insa pentru bastinas acest spectru este o calamitate. Capacitatile occidentalului de umplere a acestor goluri sunt mai mari si mai eficiente. Chiar si asa omul occidental incepe sa resimta influnenta corporatismului in viata sa si sa reactioneze prin nesupunere.

Bogatia si luxul corporatismului occidental nu constituie in sine un scop gresit. Aceste valori nu sunt ale diavolului asa cum s-a spus. Ele conduc la dezvoltarea speciei umane insasi, la salvarea oamenilor din ghiarele foametei si la o mai buna comuniune. Dar una este sa obtii acest lux prin intermediul procedurilor de reglare relatiilor dintre parti asa cum se intampla in societatea occidentala si alta este sa il atingi unilateral. In aceeasi masura una este sa ajungi la un astfel de lux prin intermediul robotilor pe care sa ii controlezi prin tehnologie si alta este sa il atingi prin mijloacele societatii clasice ale supunerii restului cetatenilor prin amenintarea armelor autoritatilor. Practic o corporatie americana face acest lucru in momentul in care isi deschide o filiala pe un teritoriu bastinas. Fara institutii care sa ii limiteze influenta ea incepe, prin mijloace de marketing abile sa dezlocuiasca civilizatia nativa de acolo si sa o divizeze. Cei care nu fac fata rigorilor stilului de viata si de munca corporatist sunt rapid eliminati si marginalizati dintr-un teritoriu propice lor. Bastinasul nu are posibilitatea mutarii, a schimbarii jobului. Daca ar exista mai multe astfel de companii acolo probabil ca spatiul acela nu ar mai fi fost unul neoccidental. Altfel e greu de crezut ca mai multe astfel de companii ar ajunge in acelasi timp acolo de unde el sa isi aleaga una pentru care sa lucreze. Prin urmare nici nu poate reactiona la conditiile mai aspre,mai severe impuse de patron (in intentia sa de a avea mai mult profit) printr-o demisie.

Astfel ca, ajuns somer, acest om cade automat prada marginalizarii. Peisajul acesta este cu adevarat unul de cosmar. De la comuniunea cu membrii comunitatii in care bastinasul traieste la cea de somer modern este o prapastie galactica. Chiar daca nivelul sau de trai in societatea moderna poate fi unul superior fata de cel din cea traditionala totusi bastinasul se simte ca un prizonier. Victima a celor mai terifiante experiente incepand de la viol si teminand cu traficul de organe, homeless-ul contemporan este departe de a se apropia de implinirea de sine a bastinasului neoccidental chiar daca neajunsurile acestuia din urma in materie de bunastare si comoditate sunt mai mari.

Bastinasul poate fi membru intr-un trib primitiv cu structuri sociale simple, conservatoare si nonviolente. Un astfel de trib poate sa se afle in in razboi sau lipsa de prietenie cu alte triburi. In ambele cazuri cumuniunea, empatia si sentimentul familial sunt parti definitorii ale stilului primitiv de viata. Chiar daca unele fapte tipic salbatice ingrozesc omul civilizat, cultura primitiva are un grad de inocenta si echilibru care lipseste la cea moderna. Religia ii asigura primitivului sentimentul eternitatii, al comuniunii cu stramosii si cu creaturile cu care isi imparte locul. Asa ca vorbaraia despre inflorirea bunastarii este o propaganda ieftina care ascunde interese obscure.

Cizmele oarbe ale colonialismului produc consecinte nebanuite. Inocenta lumii trebuie protejata

 

Fie ca il arunca brutal intr-o societate feudala, fie ca il forteaza sa devina parte dintr-una industriala moderna, bastinasul se trezeste dintr-o data intr-un cadru de cosmar. Religia sa este nimicita de teoriile sofisticate si precise ale stiintei moderne, sentimentul de comuniune cu semenii este inlocuit de singuratatea si izolarea ermetica occidentala. Bastinasul nu este obisnuit cu astfel de structuri sociale asa cum suntem noi. El dezvolta ideatie paranoida in consens cu modelul sau incastrat in fiinta sa si in cultura sa. Un conducator de Ferrari care ambaleaza ostentativ motoarele in fata unor primitivi, o priveliste incetatenita unor anumite mentalitati contemporane, iata un scenariu de cosmar! Pentru bastinas acest macho arogant si posesor de ochelari ia forma unui dusman din tribul vecin. Daca pentru omul occidental un astfel de personaj este seducator, pentru bastinasul dezradacinat el trezeste sentimente de agresiune. Raspunsul la o astfel de situatie este agresiunea impotriva valorilor occidentale cu instrmentele tipice societatii occidentale. Astfel de resentimente se cristalizeaza inclusiv in mintea omului occidental. Unii oameni resimt negativ transformarea brutala a societatii si chiar influentele nefaste ale trecutului ei. Cultura lor negativista este mostenita pe linie familiala. Toate aceste lucruri ies la iveala abia acum cand presiunile si restrictiile feudale s-au relaxat.

Greselile trecutului indepartat au supravietuit timpului, au ajuns marturii specifice filmelor cu fantome isi cer rezolvarea astazi. Ele sunt asemenea blestemelor care nu lasa mortii sa se odihneasca si ii fac sa iasa din mormant pentru a-si face dreptate. Vechiul colonialism european este resimtit astazi chiar de urmasii colonialistilor. Crimele facute de acestia fata de comunitatile bastinase se aud si se simt inca astazi. Dezradacinarile si lipsa de apartenenta la o traditie si la o cultura este strigatul pe care civilizatia contemporana il face. Sadismul unui soldat indoctrinat cu aburii apartenentei la imperiul divin pe care i l-a cultivat educatia sa va calca in picioare in mod pompieristic naivitatea bastinasului. Intr-un sfarsit s-a ajuns sa se faca reparatii acestor culturi exterminate, se aloca bani de la buget pentru conservarea vechilor traditii strivite de mariile imperii. Dar oare se mai poate face ceva? Ar mai putea fi inviata o specie disparuta cu bani alocati de la buget?

Interventia brutala si lipsita de scupule a corporatismului in spatiile traditionale este o lovitura grea. Terorismul care ne socheaza astazi (cel islamic in special, care este mult mai distructiv decat cel inventat si practicat de fatada de minoritatile occidentale) este o astfel de reactie. G. W. Bush ridica din umeri insa predecesorii sai de nadejde sunt exact cei care au pornit aceasta nenorocire pe care el o continua neabatut. Reactia salbatica a acestor comunitati este una indreptatita la fel cum este cea a animalului care isi apara teritoriul. Succesul acestor interventii poate fi comparat cu esecurile colaterale si cu consecintele care inca nu s-au materializat si care au un profil terifiant. Daca intri in cusca leului si el te ucide eroarea nu este a leului, nu el trebuie sacrificat ca pedeapsa, ci tocmai tu cel care intri cu lipsa de responsabilitate in spatiul sau vital. Raspunsul tipic al omului de exterminare a animalelor care raspund la invazia sa face parte dintr-o justitie oarba si unilaterala pe care omul civilizat inca o are. Lipsa de respect pentru culturile si formele de viata diferite de cele umane determina acea iresponsabilitate care isi va lua revansa mai tarziu si mai grav. Dupa ce o astfel de faradelege se intampla omul occidental uita de eroismul orb al marelui imperiu si de cantecul de lupta care il arunca in inconstienta orgiastica a exterminarii devenind o victima si cerand razbunare. Nu vreau sa fiu partas la un astfel de peisaj!

Spatiile si culturile nonoccidentale au dreptul la autocratie si protectie culturala

 

Democratia occidentala, cu toate beneficiile ei este un istrument specific civilizatiei si economiei occidentale, cu costurile si cu neajunsurile ei. Fara o baza economica corespondenta impunerea artificiala a ei asa cum a incercat sa faca G. W. Bush este un semn de prostie grava. O democratie implica costuri colosale care sunt simple mofturi si risipire de fonduri pentru comunitatile primitive si feudale. Libertatile individului pe care democratia occidentala o protejeaza sunt science-fiction in aceste spatii. Civilizatia occidentala trebuie chiar sa le protejeze si nu sa le distruga prin interferente si sfori economice si politice trase in interiorul lor.

Practic dictatorul contemporan al acestor spatii este un simplu monarh intarziat al istoriei asa cum au fost in trecut nenumarati alti monarhi. Dar daca mentalitatea politica implica sa pleci capul in fata lui, astazi realitatile politice ne fac sa il dispretuim si sa avem tendinta sa il doboram. Insa asa cum au existat monarhi in trecut pot exista si astazi cu conditia sa nu aiba forte de distrugere in masa pentru atacarea vecinilor. Aceste forte nu sunt neaparat oamenii inrolati in armata dictatorului ci armele lor. Occidentul trebuie sa se fereasca sa mai trimita arme moderne in astfel de zone clasice si primitive. Altfel un imperiu clasic contemporan poate deveni o amenintare. Insa el are tot dreptul sa ramana clasic daca cetatenii lui au ei insisi mentalitati feudale.

Trebuie acceptata libertatea cetatenului si dreptul sau la cultura sa indiferent ca aceasta este primitiva sau feudala. De asemenea sustin dreptul unei culturi de a fi respectate sau, daca nu, macar de a nu fi batjocorite de cea consumismului occidental. Daca el are aceste complexe de superioritate si accese subite de ironie le poate face simplu in interiorul propriei culturi dar nu in afara lui. Pentru ca daca exista un caz cu un om primitiv care crede ca va muri daca se atinge de obiectele preotului si un occidental vine si face o gluma atingandu-l cu un astfel de obiect actul respectivului om occidental nu poate fi judecat dupa regulile occidentale ci dupa cele ale culturii in cadrul careia a savarsit respectivul gest. Eventuala moarte a primitivului nu s-ar datora "naivitatii" sale religioase ci occidentalului care a luat in ras cultura lui. In acelasi fel daca intri in cusca leului ca intr-un club risti sa iti pierzi viata din cauza ignorantei tale si a lipsei de respect pentru culturi si forme de viata pe care le cataloghezi de la inceput inferioare. Uciderea lui Saddam Hussein realizata cu ajutorul indispensabil al Statelor Unite este o crima stupida la fel cum este uciderea leului ca urmare a atacului sau asupra unui astfel de imbecil sau cum este o astfel de gluma facuta primitivului.

Si leul si primitivul si arabul de pe teritoriile neoccidentale are dreptul de a-si pastra spatiul sau biologic, cultural si geografic cum doresc, fara ironii, fara inovatii si fara conducte de petrol sau alte asemenea insemne corporatiste care sa le acopere teritoriul lor traditional. Caricaturile la adresa profetului Mahomed sunt o astfel de batjocura fata de culturile diferite. Daca occidentalul isi poate permite sa il ia in ras pe Dumnezeu asta nu inseamna ca toata lumea trebuie sa auda de scepticismul sau religios si sa il exporte in zone nepregatite cultural pentru a-l accepta. Asa ceva este un viol. Dincolo de vorbele despre libertate cu care autorii celebrelor caricaturi s-au aparat se poate vedea acea tendinta colonialista cuibarita in spiritul democratic al libertatii de expresie. De aceea in momentul cand vizitezi o cultura diferita trebuie sa inveti sa ii respecti regulile. Daca vrei doar sa te distrezi o poti face in afara ei acolo unde ea se poate regenera de pe urma cenusei lasate in urma de distractia ta. Insa culturile atacate ideologic nu se mai pot regenera si de aceea trebuie sa invatam sa le respectam asa cum sunt.

O alta problema poate fi adoptarea artificiala de tehnologie industriala in zone nepregatite cultural, social si economic pentru astfel de implementari. Iranul trebuie impiedicat sa foloseasca o astfel de tehnologie ultramoderna cum este cea a dezvoltarii energiei atomice. El trebuie sa inteleaga ca pana sa invete sa foloseasca o astfel de tehnologie va trebui sa functioneze ca o democratie si sa aiba o economie pe masura. Nimeni nu trebuie sa il oblige sa le aibe dar nici el nu poate sa detina armele economice si de distrugere in masa pe care le are occidentul tocmai pentru ca nu are resorturile contrulului folosirii lor asa cum le are Occidentul. O astfel de tehnologie este identica moral cu exportul de arme moderne in spatiile primitive fapt care a produs genocide. In acelasi fel trebuie respectat si stilul de viata occidental la el acasa, fara impunerea unor simboluri, credinte si modele de gandire din afara. Ramasitele mentalitatilor si structurilor feudale si chiar primitive in spatiul occidental chiar in mentalitatea occidentala contemporana este exact ceea ce teoriile expuse de mine aici incearca sa inlature. Dar, cu aceeasi moneda ele incearca sa evite si fortarea spatiilor neoccidentale sa devina occidentale. Tragerea de sfori politice si economice pentru ca spatiile feudale si primitive sa devina industriale fara acceptul natural al cetatenlor implicati in astfel de experiente facute de nu stiu ce cowboy este la fel de nelegitima. Nu sustin ermetizarea lumii, separarea totala a culturilor insa sustin libera evolutie a naturii fara biciuitori de sclavi care sa se gandeasca doar la profit.

Corporatismul occidental a produs razboiale din Orientul Mijlociu

 

Problema Orientului Mijlociu este aproape fara iesire. Dupa cel de-al doilea razboi mondial civilizatia occidentala a dorit sa faca o reparatie cetatenilor de religie mozaica dupa o lunga traditie de persecutii, oferindu-le posibilitatea crearii unui stat propriu: Israelul. Faptul in sine a fost unul bineintentionat, iar reparatia morala a fost si ea la fel. Insa la acea data nimeni nu s-a gandit ca s-ar putea face un lucru periculos. Teritoriul statului Israel s-a instalat intr-un loc unde a intrat direct in conflict cu comunitatile mai vechi si mai putin avansate tehnologic existente acolo. Practic in Orientul Mijlociu s-a reactualizat acel tip occidental de conflict ireconciliabil intre doua culturi respectiv intre una clasica a oamenilor de religie arba si cea industriala a celor de religie mozaica veniti in numar mare din Occident. Rezultatul a ajuns a fi o situatie fara iesire. Practic civilizatia araba traditionala se comporta dupa modelul sau tipic asemenea unui animal de prada al carui teritoriu a fost violat.

Daca un astfel de animal nu poate opune rezistenta in fata armelor moderne si isi accepta tacit soarta, iata ca unele zone traditionaliste umane au putut reactiona mai mult sau mai putin violent. Iar civilizatia araba a fost una dintre acestea. Rezultatul a devenit un cerc vicios. Cetatenii evrei isi apara un stat pe care il merita iar ceilalti la fel. Violentele si razbunarile ce urmeaza acestora par a nu mai ajunge la vreun sfarsit. Aici este cel mai nefericit caz contemporan al corporatismului. Distorsiunea spiritului traditional arab s-a intensificat datorita politicilor imperialismului sovietic si apoi datorita inarmarii acestui spatiu de catre SUA in mod parsiv pentru a lovi indirect in primul (aflat in razboi cu Afganistanul). Armele traditionale au fost inlocuite de cele "performante", cele de distrugere in masa produse de societatea moderna. In acest fel autoreglarile si limitatiile pe care armele clasice le realizau in mod natural in razboiul clasic au fost inlocuite de masacrele produse de armele moderne exportate in mod iresponsabil in aceste zone.

Bunastarea corporatista nu poate inlocui golurile infiltrate in spiritul traditional dezlocuit abuziv

 

Este o mare gresala sa se compare "raiul" produs de corporatismul capitalist in anumite locatii din teritoriile arabe cu dezastrele produse de interventiile occidentale in tot teritoriul arab. Intr-adevar bogatia Emiratelor Arabe Unite a ridicat nivelul de viata al intregii comunitati din aceasta tara. Se poate spune ca acesta este un exemplu de succes al interventiei corporatismului in spatiul traditional arab. Aceste actiuni au dus si la lucruri bune si in alte zone din lume iar bunastarea Coreei de Sud sau Japoniei se datoreaza in mare parte interventiei Americii in aceste zone. Insa nu toate astfel de succese economice se datoreaza interventiei americane sau occidentale. Un exemplu stiut foarte bine este chiar Vietamul care s-a dezvoltat singur. Mai intai se poate observa ca evolutia tehnologica a unei comunitati se poate realiza cu succes si fara interventii din afara, apoi trebuie vazut in ce masura occidentalizarea artificiala a culturii arabe a condus la situatia actuala.

Se poate spune ca certitudinile clasice ale civilizatiei arabe au gasit un inlocuitor pozitiv si stabil in bunastarea luxurianta a acestor spatii. Pierderea acestor certitudini produsa de stilul de viata occidental pare ca poate fi mai usor suportata de civilizatia in cauza daca se foloseste o astfel de inlocuire. Dar fata de intregile teritorii arabe in care capitalismul a patruns mai mult sau mai putin voit oare acestea nu sunt minoritare? Nu cumva Emiratele Arabe Unite reprezinta in plan macrosocial (in planul intregului spatiu arab) ceea ce este succesul unei minoritati dintr-o comunitate bastinasa invadata de o corporatie occidentala cu dislocrea majoritatii acestei comunitati si transformarea ei mai mult sau mai putin in homeless asa cum a aratat exemplul de mai sus? Nu cumva pretul infuziunii civiliztiei occidentale in aceste teritorii este platit de intreaga cultura araba unde cea mai mare parte din ea nu detine aceste resorturi moderne de inlocuire a valorilor? Pe de alta parte oare neincrederea in mitul clasic promovat de mentalitatea moderna din care Occidentul a facut reper cultural poate fi acoperita spiritual in intregime in aceste zone? Nu cumva cu ajutorul capcanelor financiare Occidentul a fortat aceste zone sa ii urmeze evolutia? Cu ce pot inlocui zonele sarace ale spatiului arab cum este cea a Palestinei scepticismul occidental venit prin intermediul calului troian al capitalismului? Iata ca inconstienta unora este grav platita astazi.

Ma indoiesc ca in Orientul Mijlociu retragerea Occidentului ar mai putea repara ceva din acest dezastru dupa cum seceta nu ar mai putea repara distrugerile provocate anterior de inundatii. Inocenta s-a pierdut, spiritul occidental a patruns deja violent in spatiul traditional arab. Ramane ca fiecare sa caute solutii personale si pasnice de rezolvare a crizei. Eu cred ca investitia masiva in educatia de tip asistential, dupa cum voi arata mai jos, este solutia. Ceea ce putem invata din aceste experiente este sa nu mai repetam greselile acestea cu alte comunitati, cu alte culturi traditionale sau primitive. Din pacate cu mentalitatea actuala, daca maine se gaseste un oarecare bun de exploatat in Africa de exemplu, exista riscul transformarii acestui spatiu intr-un alt Orient Mijlociu.

Mentalitatea colonialista, cultura eroului si terorismul

 

Problema mentalitatii eroice este aceea ca descinde direct din mentalitatea colonialista a monarhului si a dominatiei sale militare dupa cum am spus mai sus. Cultura jafului armat este partea putreda a fatadei imperiale pe care o are eroul. Insa pe timp de pace eroul de meserie devine un ins zeflemist, deprimat si dispretuitor tocmai pentru ca este in cautare de acel senzational personal pe care statutul de erou i-o confera. Veteranii din Vietnam deveniti someri au ajuns sa cocheteze cu actele antisociale. Societatea capitalista are nevoie de erou tocmai pentru priza la omul de rand care are incastrata in profunzimile mentaliatii sale aceasta nevoie teribila de ascensiune sociala pe acest drum, singurul acceptat de educatia salbtica. Golul interior pe care omul de rand il are, dorinta sa de ascensiune sociala este un teren foarte propice de manipulare economica inclusiv astazi.

Insa aceasta cultura a eroului isi are in terorism partea distructiva. Asa cum mafiotul este varianta industriala a haiducului la fel teroristul este varianta industriala a eroului (feudal). Fireste iese din calcul eroul iesit din intamplare, cel care a facut un gest nobil dar normal si care ulterior se dovedeste a fi fost unul de o importanta capitala pentru sistem sau pentru vietile semenilor. Acesta este un erou mai curand umflat de presa si nu eroul de profesie despre care discut aici. Teroristul este un neoccidental nativ sau cultural format astfel, dezradacinat si educat in Occident sau intr-un stil de viata occidental. Atentatorii de la WTC au fost toti educati in institutii occidentale. Diferenta intre acestia si fostii eroi americani ai numeroselor razboie avute si ajunsi someri deprimati dupa terminarea lor consta doar de intensitatea actiunii teroriste. Probabil ca lipsa mijloacelor financiare face ca un astfel de veteran sa nu comita atentate de genul celor de la WTC iar in cazul in care aceste mijloace ar exista ele pot carpi acest gol intr-un mod specific culturii consumiste si nespecific stilului de viata oriental, arab, neoccidental in acest caz. Golul interior format de cultura occidentala il face pe omul de rand sa faca acte eroice iar teroristul face si el acelasi lucru.

Eroul si teroristul se definesc in functie de doua imperii aflate in conflict. Ce este erou pentru unul este terorist pentru altul. Practic nu exista diferenta intre sinucigasii de la World Trade Center si sinucigasii Kamicaze din cel de-al doilea razboi mondial. Singura diferenta notabila este aceea ca teroristul actioneaza pe timp de pace in special impotriva civililor in timp ce eroul actioneaza si pe timp de razboi si pe timp de pace. Totusi structura lor psihosociala este identica. Schimbarea macazului si a tintei atacului lor se poate intampla rapid. Asa cum vechiul haiduc devine mafiot in societatea moderna la fel eroul clasic tinde sa devina terorist in acelasi context.

Ce trebuie remarcat la acestia este egoismul lor ascuns sub masca dedicarii acestor acte eroice fata de aproapele sau si lipsa de empatie cu semenii. Aceasta cursa contracronometru dusa astazi la paroxism de catre SUA de a produce revolutii capitaliste in toate colturile lumii nu se face in scopul ridicarii nivelului de viata al poporului bastinas (acesta eventual este un efect secundar) ci a profitului personal. De fapt se stie ca liberalismul capitalist nu exceleaza in protectie sociala care este apanajul unor politici conservatoare. Pe de alta parte nici Bin Laden nu face ceea ce face pentru fericirea poporului sau altfel si-ar dona averea saracilor care traiesc la limita subzistentei. Poporul traieste la fel indiferent de aceste experimente pe care milionarii le fac intr-un concurs de sporire a averii prin imbunatatire a imaginii. Impartind lumea in bine si rau si pretinzand ca el reprezinta partea binelui in timp ce teroristii ar reprezenta exclusiv raul G. Bush adopta o mentalitate cel mult clasica daca nu chiar primitiva. Din toata acesta poveste cert este ca mai multe fonduri merg catre serviciile secrete si armata pentru a alimenta noul "razboi contra terorismului".

Intersul eroului si al teroristului de profesie este acela ca societatea sa ramana feudala. Teroristulul o face din nevoia de a-si apara cultura iar eroul din lipsa de adaptare la valorile societatii moderne. Dedicatia eroului/teroristului fata de un ideal absolut al societatii feudale este ceruta la randul sau de la omul de rand. Practic aceasta dedicatie fata de acest ideal are scopul acelei ascensiuni sociale personale. Abandonarea de sine a eroului in fata interesului seniorului are un scop bine definit. Practic el poate fi mostenitorul imperiului atunci cand seniorul va trece in nefiinta. In acest caz el se comporta fata de senior asa cum si-ar dori ca supusii lui sa se comporte cu el daca ar fi el insusi senior. Topica descresterii valorii personale a celor aflati regresiv pe scara sociala este imboldul acestui tip de comportament. De aici si sacrificiul uman pe care eroul/teroristul il face in numele pastrarii acestei structuri ierarhice. Pentru mentalitatea feudala distrugerea acestei topici si in special a autoritatii superioare reprezentate de senior sau chiar de autoritatea religioasa absoluta careia acesta ii slujeste la randu sau inseama distrugerea propriei fiinte. De aceea si eroul si teroristul isi doreste supravietuirea imperiului (feudal) fie el unul politic, fie unul religios.

Aici intervine un anumit tip de contrareactie paranoida la cultura occidentala. Atunci cand celalalt, omul de pe strada nu se afla cu capul plecat el pare un tradator sau un nesupus, un element care poate atenta la siguranta statului feudal si puterii seniorului. Aceasta este ecuatia bruta dupa care si eroul si teroristul judeca siguranta de sine si capul neplecat al omului contemporan. Acesta, prin "obraznicia" lui de a nu se arata afectat de puterea eroului/teroristului pare intr-adevar un dusman, un rival, un posibil pericol, o amenitare continua prin insasi indiferenta si lipsa de reactie la propriul statut. Actele lor antisociale sunt justificate prin apararea in fata unei parannoide interpretari de agresiune a celuilalt chiar daca acesta nu a manifestat-o in particular. Aceasta inadaptare la valorile contemporane a eroului/teroristului se converteste in comportament regresiv feudal cu accente antisociale involuntare dar menite sa produca o ascensiune sociala, respect de sine si respect din partea altora intr-un sistem social ramas in abisurile sufletului. Dar daca teroristul este o victima a politicilor internationale inoportune ale marilor puteri eroul (occidental original) incepe sa devina un marginal. El este un neadptat, un somer care oscileaza intre mentalitatea urbana de tip underground si cea feudala gasita in sistemul militar in care poate fi cooptat si caruia i se poate vinde la un moment dat. Lipsa lui de competenta si pregatire in alte domenii de activitate face din eroul contemporan occidental mai curand un element opus elitei fata de rolul de elita autentica pe care eroul feudal il juca in societate in acele timpuri.

Teoria teroristului diavol este una pur medievala

 

George W. Bush vorbea la un moment dat despre o axa a raului iar prin aceasta sugera ca lumea ar fi formata din niste good guys si bad guys. Impartirea aceasta a lumii in bine si rau dupa propria vointa si angrenarea unor forte armate pentru starpirea acestui flagel seamana foarte bine cu modelul medieval de judecare a lumii. Cunosc cazuri cand niste femei erau arse pe rug pentru "vina" de a zbura pe maturi si de a se imperechea cu fiinte asemanatoare tapilor pe undeva printr-un spatiu lunar. Ideea pe care G. Bush si probabil alti politicieni incearca sa o impuna, anume ca ei sunt baietii buni ai lui Dumnezeu si teroristii sunt baietii rai ai diavolului si ca tragedia de la WTC s-a intamplat eminamente din cauza celor "rai" trebuie analizata mai indeaproape. Orice proces care se intampla in natura are cel putin 2 mari cauze la care se atauga si cauze secundare mai putin importante. Asa se face ca nu exista in natura obiecte absolut identice tocmai pentru ca numarul de cauze care conduc la aparitia lor difera. Tind catre aceasta stare obiectele industriale construite pe banda rulanta in fabrici. Dar si aici apar unele cauze secundare cu tot interesul producatorului de a limita numarul acestora si de a le pastra cu influenta identica.

Insa, cu toate ca exista suficiente voci care sustin ca WTC a fost o inginerie foarte bine pusa la punct de zona intunecata a civilizatiei americane, totusi trebuie acceptat ca un astfel de eveniment nu a fost unul de laborator, ci unul exterior, natural. Oricum, chiar intr-un laborator un proces nu poate redus la o singura cauza. Pe langa cauza principala care afecteaza un obiect intr-un astfel de experiment mai exista si o a doua care poate fi insusi experimentatorul, insusi omul care permite influenta cauzei principale asupra obiectului care produce experimentul. A sustine ca tragedia de la WTC s-a datorat exclusiv "din vina" teroristilor este rezultatul unei mentalitati feudale tributara filosofiei lui Platon, Aristotel si a altora care vedeau evolutia lumii ca pe un lant de cauze care se leaga unele cu altele in mod unicauzal, iluzionist, asa cum iluzionistrul transforma obiectele unele in altele la circ si nu ca pe un arbore cauzal (adica asemenea unui intreg spectru de cauze care coroboreaza intre ele).

Odata inteles ca trebuie sa existe o a doua cauza in tragedia de la New York ca in cazul oricarui alt fenomen ea va trebui identificata. Fireste ca aceasta a doua cauza nu poate fi decat politica Americii insisi sau toata civilizatia vestica daca luam in considerare si atacurile de la Madrid sau Londra. Va trebui vazut ce a condus la astfel de tragedii si cine este rapspunzator direct pentru faptul ca cetateanul de rand trebuie sa traga ponoasele unor politici externe si interne paguboase initiate de intunericul nevazut al societatii in fruntea caruia se afla politicienii. Oricum, repet, politica diavolizarii teroristilor si lupta oarba cu ei pe care a inceput-o G. Bush nu duce nicaieri nici teoretic si nici practic. Eu stiu ca totusi nu exista oameni diabolici! insa orice om poate ajunge la un moment dat, in anumite circumstante sa faca lucruri diabolice. Asupra Americii au avut loc atacuri diabolice. Dar America trebuie sa invete sa scoata partea umana din restul lumii si nu doar pe cea diabolica. Cred ca omul are inca nealterata umanitatea indiferent de locul in care acesta traieste.

Despre pactul cu "diavolul" si axa raului

 

Planul pe care il propun eu astazi pentru a face o lume mai buna nu se poate realiza fara scaderea amenintarilor armate pe care statele le fac unele altora. Este la indemana fiecaruia dintre noi sa facem presiuni asupra guvernelor care sa contribuie la reducerea lor. stiu ca capii armatelor vor duce in primplan argumentul amenintarilor externe, cele din partea fundamentalistilor arabi sau cele din partea Coreei de Nord sau altele de aiurea si abil alimentate de ei. Oricat de absurd ar parea, au murit destui soldati americani ucisi cu armele trimise de Statele Unite in Afganistan pe timpul cand acesta se afla in razboi cu Uniunea Sovietica. Conflictele din lume sunt intretinute tocmai de cei care ar trebui sa le desfiinteze pentru simplul motiv ca si-ar pierde painea daca acestea nu ar mai exista. Asa cum am spus, amenintarea din partea lor le alimenteraza si legitimeaza tocmai pozitiile lor in comunitate. Nu cumva intre politicieni si aceste amenintari exista un acord tacit? Oare G. Bush nu isi poate elimina mai usor rivalii politici din cursa electorala atunci cand, asemenea perioadei de dupa atacul de la 11 septembrie, popularitatea lui explodeaza ca urmare a exploziei de insecuritate si regresiei catre mentalitatea feudala a cetatenilor? Credeti oare ca un om viclean ca el nu vede ca popularitatea sa a crescut in urma acestor atacuri?

Chiar daca ar vrea sa nu tina cont de aceste scurtaturi in cariera tot nu ar putea. Pentru ca omul de succes isi usureaza munca si actiunea si tocmai asta il face de succes. Rezultatul acestei conjuncturi este faptul ca serviciile secrete primesc mai multe fonduri iar voi insiva sunteti puricati mai bine. Fara aceasta "axa a raului" careia i se creaza o identitate diavoleasca asemenea vrajitoarelor din Evul Mediu politicienii ar fi luati la intrebari de catre comunitate. "Axa raului" este un partener de incredere pentru acesti vampiri. Bush are nevoie de Bin Laden pentru cresterea lui in sondaje. Nu vi se pare ciudat ca o superputere ca SUA este amenintata de una minora grupata in jurul lui Ossama Bin Laden?

O solutie diferita fata de cea oferita de Bush si altii ca ei fata de Orientul Mijlociu. Scrisoare catre cetateanul american

 

Chiar daca autoritatile voastre va interzic sa ganditi in aceasta directie cred ca trebuie sa luati in considertie ca ceva este in neregula cu voi americanii. Ce s-a intamplat la WTC este o tragedie si, intr-adevar, nimeni nu are dreptul sa va ucida in acest fel. Insa eu refuz sa cred ca acei teroristi erau diavoli asa cum sugereaza politicienii vostri. Totusi voi insiva nu stiti sau nu v-ati preocupat prea mult sa comunicati cu aceste culturi care acum par sa se razbune pe voi. Nu ati stiut sa scoateti latura umana a acestor oameni la lumina. Ei s-au sinucis ucigandu-va si pe unii dintre compatriotii vostri si aceasta indarjire a lor trebuie sa va dea de gandit. Daca refuzati sa acceptati ideea ca teroristii au avut si ei o fata umana asa cum va obliga autoritatile si daca nu cautati sa intelegeti ce a fost in mintea acelor oameni, atunci nu veti schimba nimic. Veti cadea prada altor si altor atacuri din afara iar politicienii vostri va vor restrange si mai mult libertatile. Chiar daca autoritatile sunt in stare sa va bage la inchisoare pentru ca ganditi altfel decat ei totusi cred ca e timpul sa ii infruntati si sa alegeti o alta cale decat cea trasata de ei.

Aveti politicieni care va spun ca va apara interesele dar va fac o imagine negativa, aveti servicii secrete care va fac (de)servicii... Dar spuneti voi cetateni ai Americii cat de protejati va simtiti? Nu cumva va simtiti hartuiti? Nu cumva serviciile voastre secrete pe care le platiti din propriul vostru buzunar va fac mai mult rau? Nu cumva vi-ati atras dusmania restului lumii pentru ca, prin manipulari si metode primitive de lucru cu oamenii (tortura, crima, batjocura), pentru ca serviciile voastre secrete s-au implicat in rasturnari de guverne, in vanzari de arme, in tradari si alte asemenea fapte reprobabile? Nu cumva aceasta imagine de cosmar care apartine unor vampiri s-a extins asupra voastra insiva? Mai mult de jumatate din fondurile SUA sunt dirijate catre aparare. Pai daca tot dati atatia bani pentru siguranta voastra macar faceti in asa fel incat sa va simtiti ceva mai in siguranta si nu ca niste prazi asa cum sunteti astazi.

Sentimentul pe care voi americanii il dati restului lumii este acela pe care il da un patron fara scrupule, un burghez lacom din secolul al 19-lea, care foloseste oamenii ca pe masini, care ii trateaza ca pe obiecte ce pot fi inlocuite si aruncate cand se uzeaza. Cred ca acesta a fost principalul motiv pentru care ati fost atat de brutal atacati in 2001 si acesta este motivul pentru care veti mai fi atacati daca nu veti schimba ceva in politica voasta internationala si in insusi modul vostru de a fi. Priviti mai de aproape imaginea teribila pe care o aveti in lume.

Prin izolarea la care va supune casta voastra politica si sevriciile voastre secrete nu veti putea sa traiti in siguranta. Voi astazi pareti lumii in mod fals ca fiind la fel de rai ca si teroristii care va omoara. La crimele lor politicienii vostri au inasprit actiunile lor inumane facute deja anterior. Tortura in afara teritoriului american (unde este formal interzisa), inchisorile mobile, lipsa de respect fata de fiinta umana nonamericana pe care le practica cei mai multi dintre politicienii vostri sunt lucruri care va vor aduce multe lucruri groaznice daca nu faceti eforturi sa va eliberati de acesti vampiri. "Masurile de securitate" pe care serviciile voastre vi le aplica voua insiva va conduc incet si sigur catre o mentalitate de tip feudal. Cheltuiti din ce in ce mai mult, sunteti din ce in ce mai putin liberi insa va infundati din ce in ce mai mult. In timp ce politicienilor le creste popularitatea pe fondul suferintei voastre voi deveniti incet si sigur niste pioni ai unui imperiu, niste soldati intr-un razboi nesfarsit. Sunteti tarati fara voia voastra intr-un razboi care nu va reprezinta, un razboi al eroilor medievali intarziati! Nu fiti naivi sa platiti voi ponoasele glorei lor iluzorii! Retrageti-le sprijinul politic si financiar! Dati-i afara din sediile lor blindate de unde va privesc cu dispret si trimiteti-i la a contribui cu ceva la bunastarea comuniunii.

E timpul sa aveti un dialog real cu lumea. E timpul sa schimbati ceva. Voi si numai voi cetatenii de pe strada, voi oamenii onesti si bineintentionati puteti face acest lucru. Daca voi il faceti atunci intreaga lume il poate face. Daca voi va veti restrictiona casta politica pana la desfiintare, daca voi va veti elibera de fantomele trecutului si de vampirii care va paraziteaza atunci aveti deschisa calea reconcilierii cu lumea. Lumea intreaga are nevoie de exemplul vostru. Daca va veti desfiinta (de)serviciile secrete, daca veti limita puterea castei politice si veti renunta la politicile initiate de reprezentantii acestora viata voastra si a intregii lumi va fi mai sigura. Daca va veti dezice de greselile facute de ei in numele vostru, greseli pe care voi insiva sigur nu le-ati fi facut din proprie initiativa, restul omenirii nu va va mai dusmani. Nu va lasati tarati intr-un razboi care nu va apartine si in care nu credeti! Nu va pierdeti vietile pentru gloria lui George Bush JR!

Politica lui grupata in jurul sintagmei "the greatest nation" v-a facut pe unii dintre voi sa nu respectati societatile traditionale sau primitive de pe glob. Nu lasati semenii vostri sa intervina brutal cu capitalismul corporatist si democratia actuala in zone geografice si istorice care nu sunt pregatite sa le accepte! Nu permiteti unora dintre semenii vostri sa jigneasca cultura, traditiile si religia altor popoare aflate intr-un stadiu mai putin avansat din punct de vedere tehnologic!

Si va intreb: cum sa fiti considerati astfel voi cetateni americani din moment ce armata voastra a atacat Irakul pe motive ca detine arme nucleare desi autoritatile irakiene au declarat categoric ca nu detin astfel de arme in timp ce Coreea de Nord, care declara sus si tare ca detine astfel de arme este ignorata? Poate cineva sa creada ca interventia armatei voastre a fost una bineintentionata cand se vede de la o posta ca politicienii vostri doresc doar sa ia petrol in siguranta de acolo? Nu se vede oare ca in Koreea de Nord nu exista vreun astfel de interes economic si de aceea politicienii vostri au ezitat sa aplice aceeasi masura ca in cazul Irakului? Care este rolul asanumitelor servicii secrete de la voi din comunitate? Sa inventeze stiri senzationale despre arme de distrugere in masa acolo unde doar cei foarte neinformati mai cred ca au fost? Sa va manipuleze cu informatii mincinoase care sa le justifice lor eficienta? Cum sa aiba restul omenirii incredere in voi din moment ce serviciile voastre secrete comit crime, dau jos guverne, trag sfori si manipuleaza politicile particulare ale statelor cu scopurile lor inumane? Cum sa aiba lumea incredere in voi cand firmele voastre vand arme in zone de conflict pe de o parte iar pe de alta politicienii vostri trimit trupe pentru mentinerea pacii?

Fireste ca toate acestea aduc prosperitate economica. Firmele care fac afaceri cu vanzarea de arme contribuie la bugetul vostru de stat. Petrolul irakian scos in siguranta ii face pretul mondial mai mic, economia vostra creste, se creaza alte locuri de munca salariile vostre cresc si se micsoreaza numarul somerilor. Insa pretul unei astfel de bunastari fortate este ostilitatea restului lumii. Totul se rasfrange impotriva voastra iar drepturile si libertatile voastre sunt ruinate de masurile de securitate luate impotriva acestei ostilitati mondiale. Intrati astfel intr-un cerc vicios teribil care nu face decat sa creasca amenintarile impotriva voastra si sa va trezeasca sentimente de supunere imperiala. Deveniti treptat niste animale dresate ale unui metacirc unde politicienii vostri ipocriti si lipsiti de scrupule sunt dresorii. Insusi faptul ca sunteti pasibili de pedeapsa daca incercati sa gasiti justificari pentru atacurile din 2001 si nu acceptati ideea impusa de la centru ca teroristii au fost niste diavoli este un astfel de abuz in care sunteti infundati. Nu vi se pare ca libertatea de constiinta va este incalcata? Ati ajuns sa va fie interzis sa ganditi.

Dar sunt sigur ca aceia care vi-au facut o astfel de imagine negativa sunt minoritari in raport cu cei bineintentionati si cei cu suflet omenesc nealterat in ei. Voi trebuie sa va faceti cunoscuta prezenta, trebuie sa aratati ca sunteti niste oameni asemenea restului de oameni de pe glob, cu sentimentul grijei fata de aproapele sau, cu compasiune fata de semeni si nu niste extraterestrii sau niste mutanti asa cum va percepe lumea prin prisma unora dintre voi. Lumea intreaga are nevoie de priceperea voastra dar si voi aveti nevoie de ecologia sociala si a mediului in aceeasi masura. Pastrarea naturala si salbatica a restului lumii va ajuta chiar pe voi insiva sa va petreceti linistiti concediile si sa va relaxati.

Cum se poate incepe reforma societatii

 

Cred ca am aratat sufiecient pana acum in acest text ca nu razboaiele, nu amenintarile, nu armatele, nu politia sau alte institutii similare acestora pot stopa crimele din lume astazi. Acestea eventual doar le reduc amploarea. Politistul are nevoie de infractor la fel cum armatele au nevoie de "dusman". Intre acestea se stabileste o legatura paradoxala si bizara deoarece fara celalalt nu ar putea exista nici cel care "il corecteaza". Tocmai de aceea uneori aceste roluri se inverseaza iar cetateanul poate observa cum poate ajunge victima direct sub influenta celor platiti din fondurile publice sa il protejeze. Cele mai mari fraude se fac tocmai cu complicitatea politistilor iar cele mai mari masacre se realizeaza atunci cand armata isi ucide propriul popor sau organizeaza/inlesneste atacul din partea altei armate cu scopul declansarii unui contrareactii dorite de la inceput. Aceasta oribila procedura este pretul implicat de gloria sa toxica ce reiese de aici in momentul in care intervine.

Pare de neinchipuit dar cele mai odioase crime nu se realizeaza din nevoia de supravietuire. Crimele facute din acest imbold sunt gainarii minore. Marile crime au ca scop iluzii personale asemenea imbogatirii, sadismului sexual extrem sau castigarii respectului din partea celor care nu le pot face. Toate acestea se datoreaza unei educatii (mostenite si formate) bazate pe iluzii. Aceleasi iluzii care pot aduce un angajat sa isi doreasca mai mult si sa detina mai mult devenind mai productiv la locul de munca sunt si acelea care il pot impinge pe un infractor la crime oribile. Firma si autoritatile au de casigat un profit mai mare de pe urma unui angajat extrem de motivat spre profit, insa reversul acestei mentalitati consta in aceste mari crime. Progresismul orb isi are o latura absolut nimicitoare. O oligarhie politica si economica cu interese majore se foloseste de masa cetatenilor ca de un paravan pentru a-si atinge aceste interese. Educatia salbatica practicata in randul copiilor este un teren fertil pentru viitorul angajat insa efectele secundare sunt mult mai nocive. si pentru ce un astfel de profit colosal scos pe spinarea mutilarii psihice a cetatenilor? Pentru intarirea armatelor si pentru planuri utopice...

Rezolvarea sau macar atenuarea conflictelor psihice interioare mostenite sau create artificial de educatia salbatica este un scop pe care asistenta psihologica facuta in scoala il poate realiza. Este singurul mod pentru a starpi iluziile educatiei salbatice formate de milenii in mintea omului de rand occidental si care, dupa cum am vazut, isi scot acum la iveala deformarile si comportamentele anticomunitare. Un om sigur pe el, lipsit de timiditatea feudala specifica va fi un om responsabil si un om de incredere. Va fi un om care va avea de la sine sentimente comunitare constructive si nu distructive. Acest om este foarte periculos pentru politicienii de astazi si pentru "fortele de ordine". Omul acesta nu poate fi manipulat, el nu raspunde la parghiile diversioniste ale politicienilor si nici nu are atitudine antisociala. Fireste ca ameninta scaunele mafiote ale acestora. Fireste ca ei nu au nici un motiv sa isi taie creanga de sub picioare insa cetateanul responsabil poate face presiuni asupra politicienilor pentru schimbare.

E timpul pentru ca lumea sa se linisteasca. E timpul pentru ca o buna parte din uriasele fonduri rupte de la bugetul de stat implicate in sustinerea armatelor si serviciilor secrete sa fie dirijate catre o educatie deschisa. E nevoie ca in loc de eroi disperati societatea sa produca pedagogi umani. E nevoie ca viitoarele generatii sa fie cu adevarat invatate si nu pregatite pentru a deveni sclavi in abatoarele economice ale corporatismului contemporan. Chiar si argumentul profitabilitatii economice sustine astfel de masuri pentru cerintele viitorului. Revolutiile tehnologice care urmeaza vor necesita oameni cu mintea limpede si ascutita pentru a face fata provocarilor ce vor aparea.

Chiar daca doar SUA si tarile dezvoltate din Europa si alte cateva de pe glob pot reduce chiar de maine puterea politicienilor totusi in fiecare spatiu in care exista bruma de civilizatie moderna se pot lua masuri de reforma incepand de la educatia din scoala. Aici se pot face presiuni. Redirijarea fondurilor catre o educatie deschisa si umana este un pas care poate fi facut oriunde. Restructurarea armatelor si a serviciilor secrete, reducerea numarului acestor vampiri va salva suficienti bani de la aruncarea lor pe apa sambetei.

Nevoia sporirii puterii politice a cetateanului si a restrangerii celei a oligarhiei actuale

 

Sistemul politic actual, desi este numit democratic totusi este departe de ceea ce a fost odata democratie autentica si de originea cuvantului "democratie". Asa ceva s-a intamplat cu adevarat in Atena antica. Oratorii isi sustineau punctele de vedere in fata publicului de pe agora Acropolei iar apoi publicul alegea solutia. Un astfel de sistem minunat de guvernare a cazut insa ca urmare a atacurilor razboinice din partea persilor sau a altor cetati grecesti. Intr-adevar un sistem democratic autentic este fragil in fata armelor. Oriunde apare necesitatea folosirii acestora dispare si o parte din libertatea cetatenilor care este insasi motorul democratiei autentice. Iata inca odata de ce mentalitatea industriala nu poate fi implementata in comunitati cu economie feudala asa cum politica lui G. W. Bush doreste.

Rezultatul unei astfel de panorame de cosmar descrise mai sus este acela ca majoritatea cetatenilor sunt incapabili sa conduca sa se implice politic. Unii sunt foarte inapoiati si chiar primitivi. Inclusiv curentele politice de stanga sustin ca omul de rand este "de la natura" incapabil sa conduca... Daca civilizatia contemporana se doreste a fi o societate deschisa, o societate a dialogului atunci ea trebuie sa faca un efort pentru deermetizarea structurilor sociale. Indiferent de asistenta pe care statul cel mai civilizat de pe glob il acorda minoritatilor si defavorizatilor el ramane totusi o entitate eterica, pretutindeni si nicaieri, ceva cu care cetateanul nu se identifica si fata de care se simte inferior. Acest lucru este inadmisibil pentru un organism social care se doreste si trebuie sa fie unul asistential. Politicienii sunt ghimpii care impiedica acea identificare naturala si normala a cetatenilor cu statul. Nu stiu daca ei ar putea fi total inlocuiti de votul direct ale cetatenilor pe undeva in lume. Raspunsul sta in fiecare. Insa stiu sigur ca puterea lor trebuie limitata drastic.

In timpul revolutiei franceze cedarea de catre politician a unor privilegii politice direct catre cetatean era un castig imens. Cu toate experientele teribile de atunci practic cetateanului i se aducea la zi forta sa politica relativ la libertatile economice si culturale castigate ca urmare a revolutiei tehnologice realizate anterior. Pentru acel timp revolutia franceza a fost intr-adevar o revolutie culturala a Occidentului. Insa in acel moment civilizatia industriala era totusi abia la inceput. Din pacate raportul puterii politice in ecuatia politician-cetatean a ramas la fel astazi cand practic societatea occidentala a ajuns la un nivel industrial avansat. Conform acestui ritm cetateanului ii mai trebuiesc cedate prerogative politice, ii mai trebuiesc cedate procente din putere in aceasta ecuatie. Practic astfel de masuri de reforma politica presupun o realiniere o readucere la zi a datelor respectivei ecuatii politice la fel cum revolutia franceza a facut-o la timpul ei. Cred ca din cele aratate mai sus si din cele ce inca voi mai spune pe parcursul acestui text se vad toate punctele slabe ale politicianului relativ la spiritul contemporan si nevoia acuta de realizare a acestei reforme.

Eliberarea de politicieni nu degenereaza in anarhie asa cum insinueaza ei

 

Pentru mentalitatea industriala nivelul de viata este mult mai ridicat. Cetateanul poate avea o viata mult mai usoara decat in epocile clasice ale mentalitatii feudale. Dezvoltarea tehnologiei, robotii, masinile cu performante inimaginabile in trecut, computerul si altele, toate acestea au preluat multe din sarcinile omului feudal. De aceea cea mai parte din membrii comunitatii nu sunt implicati in producerea de bunuri indispensabile supravietuirii (hrana si locuinte) ci in industrii aparute ulterior, industrii care produc bunuri pe care comunitatea le reclama si le consuma dupa ce nevoia de hrana si locuinta a fost deja rezolvata.

Iata ca cerintele cetateanului industrial sunt diferite de cele ale cetateanului feudal. Daca feudalul isi doreste hrana mai consistenta si mai diversificata, locuinta civilizata si altele cateva, cetateanul industrial isi doreste celebritatea si o viata de star, lucruri esentialmente diferite fata de cele dorite de primul. Iata ca teama de anarhie pe care politicienii o invoca drept consecinta la disparitia castei lor este total nejustificata pentru mentalitatea industriala. Omul civilizat contemporan prefera sa mearga la job in fiecare zi decat sa mearga la razboi si sa ucida un "dusman" necunoscut. In aceeasi masura jaful asupra magazinelor si depozitelor de bunuri ale comunitatii nu se evita in principal datorita "eficientei" extraordinare si indispensabile a fortelor "de ordine" ci tocmai datorita mentalitatii evoluate a spiritului industrial care are destula demnitate si destul statut social sa isi permita sa cumpere asemenea bunuri fara sa coboare la nivel feudal.

Omul de rand nu mai trebuie amenintat cu arma pentru a i se potoli pornirile anarhiste. El recurge la o viata pasnica cu naturalete, din convingere, ca o consecinta a gradului sau de civilizatie. Frustrarile sale contemporane tin mai mult de lucruri secundare, de mofturi personale si nu de lipsa mijloacelor de baza ale supravietuirii care determinau anarhia in timpurile trecute. De aceea omul civilizat contemporan va ezita sa decline siguranta sa personala si stabilitatea sa politica in favoarea anarhiei. Imi dau seama ca principala obiectie la adresa cresterii puterii politice a cetateanului pe care eu o propun este tocmai aceasta amenintare cu anarhia.

Disolutia puterii legislative: alt sofism tipic al gandirii oligarhiei politicianiste pentru a nu lasa puterea in mana cetatenilor

 

Nu putem oare simplifica aceste proceduri pentru a-i obliga pe cei ce motaie prin parlament sa faca si ei ceva util pentru societate si nu doar pentru firmele la care sunt actionari? in orice caz buna lor credinta in materie de legi este clar compromisa. Mai intai pentru ca legile bune nu se fac asa din propria lor initiativa ci ca urmare a respectarii spiritului Constitutiei respectivei comunitati. Ori aceasta este opera unor elite care nu este necesar sa fie neaparat compusa din politicieni iar cetatenii o voteaza tocmai pentru ca ii respecta spiritul. Apoi legile pe care ei le trag de par spre a incalca aceasta Constitutie (destule si ele la numar) sunt impotriva comunitatii, dovedesc o reaintentie si se revizuiesc tocmai ca urmare a protestelor strazii. In toate aceste cazuri tot cetateanul este cel care legitimeaza fuctionarea lor. Daca el este criteriul cel mai important atunci de ce nu i se da direct cetateanului parghiile procesului de formare a acestora? Se poate raspunde cu afirmatia ca el insusi nu stie sa isi ia aceasta putere. E adevarat. Trebuie sa invete sa isi ia aceasta putere inapoi dupa mii de ani de cand i-a fost furata. Nu este mare lucru. Insa ii trebuie un pic de dibacie pentru aceasta initiativa.

Fireste ca aici apar cateva obiectii pe care le pot anticipa din modul in care politicienii gandesc si manipuleaza. Una dintre aceste obiectii se refera tocmai la posibilitatea de discutare a oricarei reglementari constitutionale, la nerespectarea ei din pricina votarii directe a posibilei majoritati a inselor prevederile sale. Adica la respingerea oricaror legi si reglementari inscrise pe termen lung in comportamentul comunitatii. Cumva aceasta obiectie este vecina cu aceea a anarhiei.

Aici insa apare un sofism extrem de tendentios folosit de adeptii sistemului de oligarhie politica actuala. Se spune ca omul de rand nu este capabil sa isi ia soarta in maini deoarece nu are constiinta democratiei, nu intelege spiritul constitutiei si nu doreste sa o respecte. Mai intai pot observa faptul ca nici politicianul nu ar face-o daca nu ar exista constrangerile specifice. Dar dincolo de asta pot sa observ ca atunci cand se judeca lucrurile bune facute de politician acest sistem procedural limitativ este acceptat in discutie insa atunci cand aceleasi lucruri se arata ca pot fi facute de insusi cetatean se elimina din discutie acest sistem. Practic cetateanului i se expropriaza o calitate. O asemenea abordare este identica cu plasarea sa in Evul Mediu. Daca il imaginezi ca pe un medieval, asa cum isi doreste in sinea lui politicianul, este clar ca cetateanul este incapabil sa aiba spirit modern. Dar daca ii pastrezi acest cadru, daca nu ii dai voie sa loveasca in autoritatea constituteiei si il obligi sa o respecte atunci fireste ca respectiva obiectie dispare. Mai intai pentru ca textul constitutiei comunitatii ar putea foarte bine ramane in picioare la fel cum este in picioare inclusiv pentru casta politica actuala in momentul in care cetateanul ar fi familiarizat cu procedurile legislative si ar intelege neregulile si pericolele pe termen lung care ar reiesi din nerespectarea acestora si rezolvarile de probleme pe care ele le produc in comunitate.

Trebuie sa fim foarte atenti la modul in care oligarhia politica actuala se leaga de lucrurile decisive ale democratiei, de modul in care ea si le insuseste si si le proclama ca definitorii. Pentru ca in realitate acestea pot exista si fara ea. Am aratat mai sus exemplul cu societatea civila care, fara nici un alt "ajutor democratic" din partea politicienilor ci chiar cu impotrivirea lor ei, poate face presiuni asupra factorului politic spre corectarea unor legi neconstitutionale si inumane. Ei pot fi facuti sa anuleze o anumita lege sau prevedere care incalca spiritul constitutiei tocmai de catre vocea strazii. Asadar sunt sigur ca strada din spatiile tarilor civilizate stie sa pastreze acelasi cadru procedural si legislativ sanatos unde constitutia este recunoscuta ca lege suprema iar legile organice ca legi secundare care aplica acest spirit al ei in cazuri particulare. Repet: nu este nevoie de o oligarhie parazita pentru aplicarea acestui spirit. In Statele Unite juratii pot fi oameni de pe strada, iar simtul lor democratic si legislativ nu este alterat din moment ce functioneaza. Insisi politicienii actuali, cu toate petele pe care le au pe constiinta se bucura de statutul oligarhic privilegiat pentru ca omul de pe strada are vocatia respectarii procedurilor civile.

Probabil ca sunt si vor fi destui oameni incuiati la minte care nu inteleg si nu vor intelege ce este actul politic. Dar sunt si destui oameni in comunitate care chiar trebuie admirati pentru ca nu s-au manjit cu mizeria politica actuala. Acesti oameni sunt adevarata coloana vertebrala a civilizatiei. Ei stiu sa iasa in strada si sa protesteze impotriva unei legi periculoase sau care ar proteja interesele mafiote ale politicienilor. Apoi ei, deconspirati de vigilenta unor astfel de cetateni bineintentionati, se confromeaza bombanind. si atunci eu vin si intreb: cine conduce? Nu cumva tocmai societatea civila este aceea care pastreaza standardul sus? Pai daca tocmai in strada rezida adevarata democratie de ce sa mai platim reprezentanti pentru a face ceea ce spune strada din natura ei? Doar pentru a pune in practica ramasitele feudale din mintea lor? Oare nu costa mai putin societatea realizarea unor scrutinuri sau alte proceduri care sa ateste vointa adevarata a strazii in locul celei a politicienilor relativ la insasi puterea lor de decizie?

Cetateanul isi poate "vota" singur bugetul fara implicarea politicienilor

 

Evolutia sociala depinde de modul in care sunt investite si reinvestite resursele societatii indiferent de organizarea sau de gradul sau de dezvoltare. In functie de modul in care se investesc aceste resurse statul are doua tipuri de politica: cea de stanga si cea de dreapta. Cea de stanga se caracterizeaza prin consumarea resurselor, prin cresterea imediata a nivelului de trai al majoritatii cetatenilor, prin impozite mai mari luate in special de la cei cu venituri mari. Cea de dreapta de obicei consta in stagnarea nivelului de trai al majoritatii si cresterea sa doar in cazul unei minoritati, al unei elite economice. Resursele sunt pastrate, reinvestite iar impozitele sunt mai mici. Cetateanul luat ca individ face acest lucru el insusi cu veniturile familiei sale la un nivel microsocial. In timpul sarbatorilor de Craciun sau ale altor evenimente el devine mai generos, imparte cadouri, cheltuieste mai mult, intareste legaturile cu membrii familiei si cu prietenii iar in timpul anului este mai reticent, mai economicos. Politicile de stanga sau de dreapta aplicate la nivel macrosocial si pe termen mai lung sunt cam la fel. Cele doua modele politice nu sunt absolut opuse, ele se completeaza unul cu altul. De exemplu nu poti sa fi generos cu familia si prietenii daca nu ai economisit suficienti bani restul anului.

In acelasi fel politicile de stanga ale statului pot conduce la stagnare si invechire deci la scaderea nivelului de trai daca nu sunt dublate de politici de dreapta care sa le echilibreze. Asa s-a intamplat cu comunismul care, cu toate ca sustinea politici de stanga si a operat deposedarea bogatilor de bunuri (nationalizarea), a condus la un nivel de trai al majoritatii cetatenilor inferior capitalismului care apela la politici de dreapta. Desi a adancit teribil diferentele sociale dintre bogati si saraci totusi majoritatea cetatenilor sistemului capitalist avea un nivel de trai ridicat fata de cel socialist. Aceste diferente aveau doar criterii politice in timp ce restul cetatenilor implicati in economie aveau statut social oarecum asemanator in ceea ce priveste accesul la marfuri. Insa ura lor fata de capitalisti a ajuns paropaganda simpla si formala, facuta rutinat. Politicienii comunisti insisi aveau comportament capitalist, cu cumparaturi facute in Occident, cu hobbiuri tipic capitaliste si cu comportamente de patroni aroganti.

Iata ca egalitatea intre oameni nu poate exista asa cum nu exista nici intre animale. Unii sunt mai performanti decat altii iar succesul lor determina succesul intregii comunitati. Faptul ca sunt mari posesori de bunuri este insasi recompensa faptului ca acesti oameni trag nivelul de trai al restului cetatenilor dupa ei. Insa aplicata salbatic aceasta stare de fapt poate degenera in scopuri extreme dupa cum am vazut in analiza progresismului orb. De exemplu o politica de dreapta poate conduce la intarirea financiara a statului, la cresterea rezervelor valutare si de marfuri in general. Chiar daca valoarea impozitelor este mai mica fata de valoarea celor din politicile de stanga aceste fonduri nu se reintorc la societate spre consum ci raman la rezerva de stat. Insa acest fapt conduce la nemultumiri sociale, la proteste de strada deoarece se adanceste diferenta dintre cele doua mari clase. Pe de alta parte, dupa cum am spus, politici de extrema stanga conduc la cresterea birocratiei si la stagnare economica si chiar decaderea nivelului de trai.

Dincolo de aceste fluctuatii provizorii bugetul trebuie sa ramana pe un schelet stabil. Aceasta stabilitate trebuie sa reflecte aportul fiecarei parti din societate la mentinerea echilibrului sau general. Adica este necesar sa nu existe discrepante bugetare colosale. La ora actuala in tarile mai putin dezvoltate si in cele foarte slab dezvoltate exista descrepanta intre un salariu oferit unui oficial si altul oferit unui muncitor marginal de cateva zeci si chiar sute de ori. Acest gen de discrepante se pot justifica doar daca vin din sectorul privat. Adica un patron al unei firme de succes, care isi ocupa tot timpul cu afacerile are tot dreptul sa aiba slariul pe care il are. Insa daca acest lucru se intampla la nivelul salariilor din bugetul de stat acest fapt este o crima. si in acest caz aici exista un top al importantei muncii fiecaruia insa discrepata nu trebuie sa fie atat de mare. Acest tip de secretomanie privind votarea si stabilirea bugetului de stat rezida tocmai in marile discrepante intre salariile diferitelor sectoare ale comunitatii. Daca salariul unui agent al unui serviciu secret ar fi facut public s-ar putea sa apara presiuni din partea cetateniilor. Aici intervine politicanul cu numerele sale de magie pentru a ascunde mecanismele de impartire a acestui buget dupa interesele lor oligarhice. Cu atatea (de)servicii secrete si forte de securitate care traiesc cu impresia ca sunt un fel de caini la turma si unde comunitatea nu le cunoaste activitatea si, deci, nici valoarea slariilor, este clar ca o astfel de discrepanta nu are cum sa nu existe astazi din pacate contrar acestui spirit.

Cetateanul accepta faptul ca taxele si impozitele sunt masuri indispensabile societatii civilizate

 

In situatia actuala politicianul este un negociator. El negociaza bugetul luat de la intregul numar de cetateni implicati in productia de bunuri de consum si redistribuie aceste bunuri in societate. Oare negocierile acestea intre diferitele sectoare ale societatii nu se pot realiza direct de catre membri societatii fara implicarea politicienilor? O alta posibila obiectie la adresa liberei configurari a bugetului de catre cetatean ar putea fi pericolul scaderii dramatice a valorii produsului intern brut nu din cauza de proasta gestionare ci din cauze naturale, catastrofe, crize energetice etc. Astfel de fenomene ar conduce la anularea scheletului acestui buget, la anularea fondurilor minime necesare pentru pastrarea echilibrului in societate. Insa trebuie subliniat ca daca o astfel de catastrofa economica se intampla atunci nici macar organizarea oligarhica actuala nu poate rezolva aceasta criza. Serviciile secrete si intregile forte armate nu ar putea sau chiar nu ar vrea sa rezolve o astfel de criza. Practic un crack economic ar intoarce societatea catre grade inferioare de evolutie. Insa aceasta regresiune se poate realiza in orice alt context daca aceste conditii se reunesc.

Aparitia statului asistential este semnul aparitiei mentalitatii industriale. Statul intervine cu masuri de protectie pentru minoritati de orice fel. Aceste masuri necesita dislocarea unor fonduri si orientarea lor pentru sprijinirea acestor minoritati. Fie ca vorbim de discriminare pozitiva, prin care unor membri ce apartin unor minoritati etnice li se acorda privilegii de patrundere si avansare in ierarhiile publice, fie ca vorbim de ajutoare financiare acordate somerilor, persoanelor cu handicap fizic sau altora de acest gen ele primesc ajutoare. Statul a depasit acel stadiu feudal prin care cei care nu contribuie activ la produsul intern trebuie eliminati sau ignorati. Poate speriat de teoriile anarhiste si utopice ale marxismului statul capitalist dezvoltat a recurs la aceste modele de protectie sociala. Cu o parte din influenta venita din zona empatiei naturale fata de semeni si cu o alta parte venind din acuzatiile de exploatare ale marxismului, capitalismul a condus la acest model admirabil al statului asistential. Rezultatele nu au intarziat sa apara si echilibrul social este cel mai important dintre ele. Dar, pe termen lung, cei care vor fi fost ajutati de stat sa se ridice si sa supravietuiasca demn in societate cu handicapul lor de minoritari se vor implica ei insisi in procesul economic si vor face fata specializarii ridicate de care are nevoie munca industriala. Iata ca statul a renuntat la reflexul feudal de a pastra un nivel intelectual si moral scazut cetatenilor (dar cu productivitate agricola exclusiva) in favoarea unor astfel de nivele intelectuale ridicate dar cu productivitate economica industriala diversa.

Taxele si impozitele trebuiesc preluate de la cei care sunt activi in campul societatii si reimpartite inapoi in societate. Acest lucru este modul de functionare al oricarei societati. Comunitatea devine asemenea unui motor unde activitatea unei parti o stimuleaza pe cealalta si o determina sa functioneze si sa le stimulteze la randul ei pe celelalte. In felul acesta membrii inactivi economic ai societatii sunt ajutati de cei activi. Inclusiv lumea animala atesta acest tip de ajutor. Una dintre cele mai de succes comunitati din lumea animala, cea a leilor nu arunca afara din ea pe membrul care a suferit o afectiune ci il lasa sa se alature grupului la impartitul profitului urmat vanatorii. In felul acesta atunci cand isi va relua abilitatile va putea sa reintoarca aceasta generozitate catre alti posibili membri aflati in aceeasi situatie. Daca nu ar trai in grup, leul nu ar fi atat de puternic pe cat este in Africa. Practic acesta este principiul de succes al asigurarilor sociale folosit pe scara larga astazi.

In acelasi fel societatea umana trebuie mai intai sa sprijine formarea celor care inca nu au dobandit cunostinte si tehnica in producerea de bunuri, pe cei care au facut-o anterior sau pe cei a caror munca isi va arata roadele abia mai tarziu. Prin pensia acordata batranilor sau prin educatia copiilor societatea umana face in buna masura acest lucru. Nu profitul economic este elementul decisiv care conduce la acest lucru desi in ansamblu acest profit general nu lipseste. Elementul decisiv este insasi societatea umana, faptul ca oamenii sunt facuti sa traiasca impreuna sa comunice si sa implineasca umanitatea pe Pamant si in Univers. Individul izolat nu inseamna nimic fara restul semenilor sai pe care trebuie sa ii ajute si sa ii faca parte din comunitatea lui. O comunitate cu miliardari izolati pe de o parte si cu muritori de foame pe de alta este o comunitate erodata, nesanatoasa, unde conflictele sociale grave mocnesc.

Omul contemporan intelege acest lucru fara implicarea politicienilor si accepta acest mers al societatii in mod natural. Iata ca nu este nevoie de ei pentru a-l forta pe cetateran sa devina uman pentru ca el insusi este astfel si el insusi va sti (daca va fi lasat) sa continue politica statului asistential de astazi. Impozitele platite in comun se reintorc la cetatean si el vede acest lucru. Obiectia cum ca fara autoritate politica oligarhica cetateanul ar refuza sa mai plateasca el insusi impozite si sa mai ceara impozite de la cei mai instariti ca el asa cum functioneaza statul azi sub comanda corpului politic oligarhic este una absurda, bazata pe impresia politicianului ca ar conduce o societate feudala. Uneori insusi propriul sau statut il face sa creada acest lucru in mod naiv si involuntar. In realitate omul de rand isi pretinde in fiecare clipa dreptul de a se apropia financiar de elitele economice, de cei bogati. Este absurd prin urmare sa se creada ca, dintr-o data, el si-ar pierde aceasta cerinta naturala fara sa mai perceapa impozit de la acestea.

Politicianul este risipitorul nu cetateanul

 

Problema este aceea ca in principiu rezervele bugetare pentru care se bat politicienii nu sunt cunoscute, nu le este facuta publica valoarea. In felul acesta negocierea este favorabila politicienilor. Caci daca aceste fonduri nu sunt facute publice atunci cine le mai verifica? Sau, in situatia in care gradul de coruptie al acestora este unul foarte ridicat, cine mai poate garanta ca ei nu isi baga mainile adanc in aceste fonduri? Sau cine garanteaza ca aceia care ii verifica pe politicieni nu recurg la inginerii procedurale pentru a imparti "profitul" cu cei pe care ar trebui sa ii sanctioneze?

Principala mea nemultumire la adresa politicianului este aceea ca o buna parte din resurse sunt folosite aiurea, ca fondurile comunitatii sunt in buna parte artificial redirectionate pentru imbunatatirea imaginii lui insusi, in scopul realegerii sale la urmatorul scrutin electoral. Casta politica mediaza aceasta dinamica. Maketingul politic este motorul functionarii sale. Campania electorala si votul acordat de cetateni este autoritatea prin care el este investit in a jongla cu aceste politici. In cazul in care nemultumirile sociele sunt mai mari politicianul este acela care intervine cu masuri mai de stanga. Dar daca el reuseste prin diferite mijloace sa reintoarca mai putin, adica sa consume mai putin din rezervele statului atunci se poate spune ca are abilitate de negociator. Daca si dupa acest "praf in ochi" aruncat functionarului statului el reuseste sa isi primeasca inca odata voturile cetatenilor atunci se poate spune ca este un politician bun. Adica suficient de viclean pentru manipularea publicului.

Oricum ar fi, politicianul se afla intr-o continua campanie publicitara.Tot ce cauta el este imaginea si se lanseaza intr-o cursa contraconometru cu adversarii sai pentru a-si imbunatati aceasta imagine. Tot ceea ce conteaza este un zambet de efect, o promisiune iluzorie si mincinoasa la care se aduga toate elementele de marketing poleite fara acoperire cu concepte sociologice care sa dea impresia ca ceea ce se face se face in mod stiintific, oficial. Scena politica este astfel un simplu circ de clovni. Trist este faptul ca ei decid viitorul nostru pe cand noi credem ca doar ne fac sa radem. Cu cat acesti clovni se dau mai tare peste cap si cu cat sunt mai penibili cu atat nevoia publicului imatur de spectacol este satisfacuta. Pretul platit este insa unul inestimabil iar biletele se platesc la final. Inca ceva: cetateanul nu stie asta.

Politicienii suntem noi. Noi insine trebuie sa ne organizam viata

 

Asadar, avand in vedere neajunsurile occidentale feudale si reactia la aceste neajunsuri, reactie acumultata din generatie in generatie, din tata in fiu, omul de rand chiar ar prefera sa imparta egal bunurile comunitatii. Numai cei cu "instinct" politic au astfel de intentii mafiote asemenea celor din exemplul de mai sus. Generozitatea omului de rand exista realmente. Problema poate fi insa data tocmai de aceasta generozitate excesiva care poate degenera in slabirea statului. Un astfel de consum excesiv al bunurilor acumulate poate trage comunitatea in jos. Totusi am mare incredere in capacitatea omului contemporan occidental de a-si administra proprietatea la fel cum o face la nivel de familie. Riscul unei politici exclusiv de stanga este alimentat si de resentimentele avute fata de clasele superioare bogate. Insa in momentul in care va intelege ca dizolvarea economica a acestora prin politici de extrema stanga inseamna dizolvarea intregii societati el va sti si va intelege faptul ca patronul este un partener social si nu un exploatator. Daca se intampla sa fie doar un exploatator atunci sistemul este celcare sufera de imaturitate neavand parghiile limitarii libertatilor prea mari luate de un astfel de om. Din pacate exista si astazi destui astfel de patroni care apeleaza la mijloace neortodoxe fie din inconstienta fie din o prea mare lacomie. Oricum aceste neajunsuri nu ii afecteaza statutul important pe care acest gen de om il are in comunitate. Ceea ce ii trebuie si lui si societatii este un cadru legal mai bine pus la punct acolo unde acesta nu functioneaza fapt care trezeste astfel de reactii din partea cetateanului.

Dar, in principiu acesta stie la fel ca oricare altul sa isi dozeze cheltuielile si sa nu faca risipa. Daca i se va inocula ideea ca statul este tot un fel de familie a sa el va putea fi la fel de cumpatat cum este cu fondurile propriei familii. Fireste, ramane sarcina educatiei, a scolii sa-l faca pe om sa simta societatea ca o familie. Sunt sigur ca stie sa isi redistribuie fondurile comunitare la fel cum o face la nivel microcomunitar, la nivel de familie. Sunt sigur ca stie ca daca va avea un an mai slab nu se va aventura in cheltuieli excesive. Experienta familiala personala i-a aratat in ce mod se folosesc finantele comunitatii. Dimpotriva, dupa cum am aratat anterior risipa si cheltuielile exorbitante sunt facute tocmai de politicieni. Daca cetateanul are tendinta sa risipeasca si sa se comporte ca un tiran financiar acest lucru se datoreaza tocmai exemplului pe care il ia de la politicieni si dorintei lui de a ajunge in locul lor.

Aici este in fiecare cate ceva de schimbat. Influenta secolelor trecute si a politicilor opresive si-au pus amprenta in mod distructiv asupra sufletului omenesc. Insa omul si viata in general are o putere incredibila de a se regenera si de a se vindeca. Inclusiv desteptarea cetatenilor si situatiile ciudate ce decurg de aici sunt elemente de presiune ale reformei societatii. Trebuie sa ne intelegem propriile noastre porniri egoiste si politicianiste si sa le temperam. In caz contrar societatea industriala tinde spre autodistrugere. Politicienii sunt slabiciunea noastra propria noastra nevoie de a le lua locul, propria noastra nevoie de orgie militara. Daca renuntam la a pune in act propriile noastre porniri anarhiste inconstiente in mod brut ca astazi, fapt pe care oricum il dezavuam, renuntam la insusi piedestalul pe care se afla cocotati ei. Nu inseamna fireste ca aceste porniri trebuie corectate feudal, inhibate, ci doar ca ele isi pot gasi exprimarea prin alte canale decat acesta al spectacolului politic infect de astazi. Acest lucru este un exercitiu de civilizatie. Eu pariez pe forta omului contemporan de a respinge anarhia cu naturalete si din fire.

Societatea contemporana occidentala s-a saturat si de acest peisaj. Practic au aparut foarte multi oameni cu acest "talent" de viitor potential tiran sau lider. Omul contemporan este mult mai atent si mai inteligent decat cel din trecut. Aparatul oligarhiei politice de asimilare a posibililor revoltati nu ii mai poate converti pe toti in starea de tiran cu resorturile specifice societatii actuale. Practic dupa modelul cererii si ofertei care guverneaza orice schimb comercial si orice negociere, abilitatile politice ale cetateanului sunt mult mai mari si devin din ce in ce mai mari pe masura dezvoltarii societatii a inteligentei sale indispensabile pentru cerintele vietii in societatea industriala. Daca in trecut astfel de oameni erau absorbiti in sistemul politic oligarhic practic astazi acest sistem nu are cpcitatea de a-i absorbi pe toti. De aceea urmatoarea miscare a organizarii sociale este aceea de ceda inapoi cetatenilor puterea politica luata in sistemele politice din epocile trecute. Daca in aceste timpuri se pote spune ca statutul priviligiat al politicianului este dat tocmai de raritatea lui, de talentul sau unic "de a face ordine", astazi oferta publica este mult mai mare. Rezultatul nu poate fi decat scaderea naturala a statutului acestui om, a valorii lui dupa modelul oricarei oferte ridicate care face sa scada valoarea produsului. Asta inseamna ca politicianul trebuie dat frumusel jos din masina lui blindata si coborat in strada intre oameni. Statutul sau actual este unul care indigneaza iar daca nu se conformeaza acestei proceduri risca sa duca aceasta indignare la extrema.

Anarhia de profesie este o reactie la aceasta imposibilitate de asimilare a urgiei anarhice convertite in functie politica asa cum exista in profeisa de politician. Ea nu mai poate fi satisfacuta dupa acest model fapt ce a condus la un alt tip de manifestare. Avem de a face cu un alt tip de revolta de genul celei de la vechea revolutie franceza. Terorismul este cea mai radicala dintre aceste tendinte. Iar fondurile cu care este alimentat vin chiar din spatiul occidental impotriva caruia terorismul se manifesta primordial. Autodistructivitatea occidentala este o consecinta directa a revoltei politice convertite astfel. Insa exista si reactii pasnice de nesupunere civica carora li se face o imagine de anarhisti huligani. Dar tot ce ei fac este faptul ca refuza orice obedienta politica si protesteaza impotriva corpului politic mondial. Hartuiti de fortele de ordine lor li se da imaginea unor vechi banditi sau pirati care ataca comunitatile in scop de orgie militara. De cele mai multe ori aceasta imagine este doar un produs massmedia care primeste resturile festinului politicienilor si le accepta punctul acestora de vedere. Politicienii trebuie sa inteleaga ca s-a terminat cu smecheria. Exista destui oameni care nu pot fi fraieriti niciodata.

 

Apel la pace

 

Cred ca mintea partinitoare a politicienilor deja crede ca va fi distins o lipsa de coerenta a acestui program relativ la alaturarea teoriei limitarii progresismului cu cea a accelerarii reformei. Diferenta este insa una semnificativa: progresismul orb se refera exclusiv la latura economica a societatii iar reforma propusa de mine aici se refera la organizarea ei, la latura politica. Eu nu sustin afirmatiile mincinoase ale politicienilor cum ca ne mai trebuie bani pentru o lume mai buna si sustin ca ei sunt de ajuns ci doar ca trebuie folositi mai eficient. Eu nu fortez aparitia viitorului inainte ca prezentul sa se fi consumat. Dimpotriva eu apar existenta prezentului in fata ramasitelor trecutului care se cramponeaza in prezent ca strigoii. Dispretul si ura cetatenilor pentru politicieni exista dinainte de acest text. Nu mai exista de mult dragoste fata de politician asa cum exista in epoca feudala. Daca cetateanul are o oarecare simpatie fata de un politician aceasta se datoreaza de fapt antipatiei pofunde fata de politicianul rival lui. Aceste realitati deja exista. Cetateanul insusi doreste sa scape de strigoi. Eu ii sugerez doar un drum pe care poate sa mearga. Eu nu fortez oamenii sa se schimbe si nu fac apel la revolutie asa cum ar face progresismul orb. Astept ca omul singur sa se convinga si sa se schimbe in ritmul lui. Deci lucrurile nu trebuie confundate, iar eventualele obiectii tendentioase trebuie respinse.

Indiferent de minusurile lui sistemul actual de organizare este totusi cel mai bun din cate au existat pentru individ. Libertatile sexuale, politice, religioase sau de orice alta natura ale cetatenilor sunt mai mari decat au fost vreodata. Acest lucru este ceea ce conteaza cu adevarat. Fara aceste libertati omul este redus la stadiul de leguma, de animal de povara si nu de fiinta posesoare de constiinta. Oamenii nu au motive civilizate sa isi nege unul altuia dreptul la libertate. In antichitate se spunea ca sclavii (oamenii neliberi) trebuie sa existe pentru protejarea libertatii celorlalti; daca omul liber nu ar fi avut sclavi atunci el insusi ar fi trebuit sa-si piarda libertatea ocupandu-se de lucruri minore. Din fericire visul oamenilor liberi ai antichitatii s-a realizat intr-o oarecare masura astazi. Obiectele au ajuns sa lucreze singure, robotii de astazi pot face mare parte din activitatile care erau in trecut destinate sclavilor.

Omenirea nu mai are nevoie de razboaie care sa aduca unei minoritati posesoare de "talent" militar prada de razboi cu care sa isi exercite libertatea. Astazi e mult mai usor sa organizezi aceste masini pentru a produce o astfel de prada care in trecut era obtinuta prin jaf militar. Oamenii nu mai au nevoie sa se ucida intre ei asemenea animalelor salbatice care concureaza intre ele pentru hrana. La ora actuala exista destul pentru toti pe Pamant. Repet: ce ne trebuie este o mai buna organizare. De aceea cred ca inclusiv aceasta organizare se poate face pasnic si nu prin violenta. Revolutiile care s-au impus prin violenta au fost false revolutii. Fascismul si comunismul doar au promovat acelasi model primitiv de cucerire prin jaf cu politica de exterminare a unei parti din lume. Indiferent cat de revoltator ar fi modul de operare ale autoritatilor de astazi trebuie recurs la acest actiunea pasnica, la nonviolenta.

Este adevarat ca reformele sugerate aici nu se pot face dintr-o data. Simtul democratic al oamenilor nu este suficient de bine ascutit chiar daca ei insisi sunt aceia care simt cand democratia (in doza mai mare sau mai mica cat exista astazi) este in pericol. Politicienii au avut grija prin masurile pe care le-au luat sa nu permita educatia legislativa si politica a cetateanului decat de fatada, in grade mici, pentru a nu batea la ochi. Este totusi nevoie de instruire. Lucrurile trebuie facute cu pasi mici si siguri.

Indiferent de cat de clara ar parea o astfel de reforma politica in toata lumea, trebuie sa accept ca doar membrii tarilor civilizate au resurse umane pentru a trece la un astfel de corp politic. si in aceste state sunt destule mentalitati feudale retrograde la nivelul omului de pe strada. Insa experienta politica si economica a acestor comunitati este una mult superioara restului lumii. Reflexele democratice ale cetatenului sunt bine incastrate in cultura sa sociala. De aceea cred ca cu putina educatie politica ce ar trebui inclusa in scoala ca disciplina obligatorie o astfel de reforma politica se poate realiza intr-un viitor apropiat.

Fie o scoala speciala, fie un examen sau o serie de examene care ar da dreptul de vot pot decide cine este apt pentru implicare politica si cine nu. Indiferent de optiune este cert ca educatia politica trebuie sa stea pe locul 3 in topul materiilor ce trebuie studiate dupa invatarea socotitului si cea a limbii. Astazi o astfel de disciplina nu se invata deloc si abia unii "privilegiati", viitori inlocuitori ai politicienilor o pot studia. Fireste, informatii despre functionarea organismului politic al statului se pot gasi la biblioteca insa sistemele de invatamant sunt destul de abil facute pentru a-l obosi pe elev in asa fel incat sa nu-si mai doreasca sa mai studieze ceva in plus fata de ceea ce invata pentru specializarea sa in viitoarea cariera. Este mai comod pentru acei paraziti sa aiba cetateni needucati in materie de politica pentru a-si pastra propriul statut parazitar.

Se poate sustine ca in anumite locatii de pe glob aceste reforme nu se pot realiza decat intr-un viitor mai indepartat. De exemplu Romania are astazi cetatenii impartiti in doua: unii care fac fata rigorilor industriale moderne si unii care traiesc inca in Evul Mediu. Responsabilitatea politica a acestora din urma este zero. Chiar si ocupatiile traditionale feudale sunt abandonte pentru activitati periferice sau infractionale. Acesta este si motivul pentru care neimplicarea in stilul lor de viata dupa modelul de mai sus nu poate da roade. Practic ei nu mai sunt bastinasi la fel cum teritoriile arabe sarace nu mai sunt in aceasta situatie. Influenta nefasta a capitalismului salbatic si-a facut efectul. Ceea ce trebuie facut este echilibrarea acestor zone cu restul. In aceste zone trebuie investit educational. Copiii nascuti in aceste zone sunt defavorizati. Ei constituie materia prima pentru viitorii teroristi si infractori periculosi. Daca societatea sta cu mainile in san si mai ales, cu capul in nisip prefacandu-se ca nu vede, va plati mai tarziu pentru acest lucru. Statul trebuie sa renunte la politica lui "tara te vrea prost". Ei insisi vor trage societatea in jos daca nu se iau masuri urgente de civilizare a lor.